Diaspora
/VIDEO/ A plecat în Italia și a dispărut
O tânără de 35 de ani din raionul Hâncești este căutată deja de mai bine de un an de rude. Aceasta ar fi plecat acum doi ani, la muncă în Italia, iar după câteva luni a încetat să mai ia legătura cu părinții, din Moldova.
O rudă de familie s-a adresat după ajutor redacției noastre și ne-a relatat că tânăra se numește Lidia Grimaliuc și este originară din satul Călmățui, raionul Nisporeni.
Ultima dată, aceasta ar fi fost văzută în orașul Lecce din Italia. În acest context, persoanele care au recunoscut-o pe tânăra din imagini și posedă informații despre locul unde s-ar putea afla, sunt rugate să anunțe la numerele de telefon 112 sau 060 444 773.
Orice informație poate fi utilă.
Diaspora
Transporta migranți libieni. Barcagiu moldovean, cercetat penal de autoritățile elene.
Un moldovean de 37 de ani este cercetat penal de autoritățile elene după ce a încercat să aducă ilegal în Grecia 30 de cetățeni din Libia. Potrivit presei străine, cazul a avut loc în data de 21 ianuarie curent.

Forțele de ordine elene au anunțat preliminar că, o navă maritimă de patrulare costieră a observat în apropiere de insula Tilos o barcă. Observând nava, barcagiul a încercat să scape de urmărire, însă în scurt timp acesta a fost forțat să acosteze pe o plajă.
Ajunși, oamenii legii au depistat în barcă 31 de persoane, printre care patru femei și șapte copii. Migranții erau cetățeni ai Libiei și încercau să ajungă ilegal pe teritoriul Greciei. Totodată, s-a constatat că barca era condusă de moldovean.
Ca urmare, bărbatul a fost arestat, iar pe numele său a fost pornită o cauză penală.
Diaspora
/VIDEO/ Trafic de persoane în secolul XXI. Trei indivizi ar fi pus la cale o schemă criminală de recrutare a șoferilor moldoveni.
Trafic de persoane în secolul XXI. Trei indivizi au fost reținuți și plasați în arest, după ce ar fi recrutat mai mulți șoferi moldoveni și i-ar fi exploatat prin muncă. Victimele ar fi fost atrase în schema prin înșelăciune, iar o dată ce ar fi ajuns în Uniunea Europeană ar fi fost impuși să transporte migranți ilegali.

Potrivit poliției, schema a fost pusă la cale începând cu anul 2021 și până în prezent. Membrii grupului criminal organizat ar fi recrutat moldoveni, care dețin permis de conducere. Suspecții promiteau potențialilor șoferi remunerări generoase, însă le ascundeau faptul pe cine anume ar urma să transporte.
În cele din urmă, odată ajunși în Ungaria, șoferii recrutați prin înșelăciune ar fi fost determinați de către membrii grupului să transporte ilegal pe teritoriul UE, circa 45 de refugiați Siria, Afghanistan, Irak, Bangladesh și India. Fiecare migrant în parte ar fi achitat organizatorilor între 5 mii și 7 mii de euro.
Ulterior, unii șoferi au fost reținuți de către autoritățile statelor tranzitate, fiind condamnați la pedepse cu închisoarea.
La data de 9 ianuarie curent, organele de drept au descins cu percheziții la domiciliile a trei suspecți, ultimii fiind reținuți pe un termen de 72 de ore.
Apoi, pe numele a doi învinuiți au fost emise mandate de arest preventiv, iar al treilea a primit arest la domiciliu.
În cazul în care vinovăția acestora va fi demonstrată, bărbații riscă o pedeapsă cu închisoare de la 10 la 20 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.
Diaspora
Jaf comis în 19 secunde, în Italia: Un cuplu de moldoveni, reținuți
Ar fi vrut bani ușori, iar pentru asta riscă pușcărie. Un cuplu de moldoveni și complicele acestora, un tânăr de 23 de ani, sunt cercetați penal după ce ar fi jefuit un local din orașul Bologna, ziua în amiaza mare.

Potrivit presei italiene, polițiștii ar fi fost alertați de către o femeie care a anunțat că o persoană necunoscută a pătruns în locul în care ea activează, după care ar fi atacat-o și ar fi sustras circa 4500 de euro.
În cadrul investigațiilor, oamenii legii au presupus că femeia minte, și asta pentru că jaful a durat doar 19 secunde. Mai exact, individul nu ar fi putut în acest interval scurt de timp să intre în încăpere, să agreseze femeia, să fure banii și să părăsească localul.
Totodată, polițiștii au analizat toate înregistrările și au identificat o dubă care, în ziua jafului se afla în apropierea localului. În urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii au identificat proprietarul automobilului. Acesta a cooperat cu oamenii legii și a declarat că în ziua comiterii infracțiunii i-a dat mașina unui coleg de lucru, care s-a dovedit a fi falsul atacator.
Bărbatul a fost identificat și reținut, iar în cadrul audierilor a recunoscut că a săvârșit jaful în complicitate cu doi moldoveni- angajata localului și soțul acesteia.
Preliminar, italianul, dar și soțul angajatei localului nu sunt la prima abatere de la lege. Cercetările pe marginea acestui caz continuă.
-
Moldova2 zile în urmă
/VIDEO/ Braconaj la „Plaiul Fagului”. Câțiva angajați au fost prinși în timp vânau ilegal și sacrificau mistreți.
-
Moldova3 zile în urmă
Condamnat la pușcărie. Un tânăr de 29 de ani va sta 16 ani după gratii pentru violul unei copile de 12 ani.
-
Moldova7 zile în urmă
/VIDEO/ Furt „de milioane”. Trei bărbați ar fi prădat o casă de schimb valutar, la Durlești.
-
Moldova23 de ore în urmă
/VIDEO/ I-a explodat telefonul în mână. Un tânăr a ajuns la spital, după ce a încercat să schimbe bateria unui telefon.
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Reținut după 22 de ani. Un bărbat căutat pentru comiterea unui dublu omor, prins și încătușat.
-
Moldova23 de ore în urmă
/VIDEO/ „Grijă” cu iz ilicit. Un bărbat a adăpostit o minoră, după care ar fi exploatat-o sexual.
-
Moldova3 zile în urmă
Accident fatal, la Edineț. Un șofer de 27 de ani a murit, după ce a ajuns cu mașina într-un șanț.
-
Moldova7 zile în urmă
/VIDEO/ Un moldovean căutat prin Interpol pentru trafic de copii, prins în Italia.