Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Percheziții în penitenciare: Bani, droguri și telefoane – ridicate în urma a zeci de descinderi la Bălți și Soroca.

Descinderi de amploare în penitenciarele nr. 11 și nr. 6 din Bălți și Soroca: o schemă de colectare a banilor pentru organizații criminale, coordonată inclusiv din spatele gratiilor, a fost destructurată. Patru persoane au fost reținute, iar anchetatorii au ridicat bani, droguri și telefoane mobile interzise.

Publicat

Operațiunea vine după luni întregi de investigații. Ofițerii INI și procurorii PCCOCS au documentat peste 200 de acțiuni speciale, iar în data de 1 iulie au intervenit în forță, cu aproape 50 de percheziții desfășurate simultan, cu sprijinul mascaților de la „Fulger”, în penitenciarele din Bălți și Soroca.

Potrivit anchetei, în interiorul închisorilor funcționa un mecanism bine organizat: bani colectați lunar de la deținuți ajungeau în „vistieria” grupării, controlată de așa-zișii „hoți în lege”. Rețeaua nu se oprea însă la porțile penitenciarelor. În schemă erau implicați și complici din libertate, care preluau sumele și le transportau mai departe.

Trei dintre aceștia au fost prinși în flagrant la Chișinău, chiar în momentul în care urmau să transmită bani și droguri. Printre persoanele reținute se află și un bărbat căutat de Interpol, condamnat în state ale Uniunii Europene la 15 ani de închisoare.


Anchetatorii spun că banii nu erau folosiți doar pentru susținerea organizației, ci și pentru a asigura accesul la bunuri interzise în penitenciare: telefoane mobile, alcool, droguri sau jocuri de noroc. O parte din sume ar fi fost utilizate inclusiv pentru coruperea unor angajați ai sistemului penitenciar.

De altfel, doi angajați ai Administrației Naționale a Penitenciarelor sunt vizați în acest dosar, fiind suspectați că ar fi facilitat introducerea obiectelor interzise.

În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat peste 300 de mii de lei, 2800 de euro și 100 de dolari, 12 telefoane mobile, cartele SIM, dispozitive pentru consumul drogurilor, 14 seringi cu cannabis și un pistol pneumatic de tip „Macarov”.


Cei patru suspecți, considerați persoane cu influență în rândul deținuților, au fost plasați în izolator. Procurorii urmează să le înainteze învinuirile.

Investigațiile continuă pentru a stabili întreaga rețea și toate legăturile acesteia, inclusiv în afara penitenciarelor.


Moldova

Schemă cu licitații aranjate: 30 de percheziții și trei rețineri într-un dosar cu prejudicii de peste 14,5 milioane de lei

Percheziții de amploare în mai multe localități din țară, într-un dosar ce vizează licitații trucate.

Publicat

Ofițerii și procurorii anticorupție au deconspirat o schemă ilegală prin care bugetul național și fondurile externe ar fi fost prejudiciate cu peste 14,5 milioane de lei.

Potrivit anchetei, începând cu anul 2020, reprezentantul unei companii de proiectare a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare ar fi pus la punct o schemă prin care anumite firme erau favorizate la licitațiile publice finanțate din fonduri externe. Mai exact, cerințele din documentația tehnică și caietele de sarcini ar fi fost formulate astfel încât să corespundă exclusiv produselor unui anumit furnizor.

În acest mod, contractele ar fi fost câștigate de companii prestabilite, iar autoritățile contractante ar fi cumpărat materiale și utilaje la prețuri mai mari decât cele care puteau fi obținute în condiții de concurență reală.


Prejudiciul preliminar provocat bugetului național și fondurilor externe destinate proiectelor de infrastructură este estimat la 14,5 milioane de lei. În cadrul anchetei, ofițerii CNA și procurorii anticorupție efectuează aproximativ 30 de percheziții în mai multe localități din țară, la agenți economici și funcționari publici vizați în dosar. La această etapă, trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore și plasate în izolatorul CNA, iar alte șapte au statut de bănuit și sunt cercetate în stare de libertate.

Urmărirea penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate. Până la o finalitate în dosar, suspecții beneficiază de prezumția de nevinovăție.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Braconieri prinși în flagrant. Au capturat pește din Cartea Roșie și au provocat un prejudiciu de aproape 400.000 de lei

Braconaj pe Nistru: Doi bărbați sunt cercetați penal după ce au provocat un prejudiciu de aproape 400.000 de lei mediului. Unul dintre suspecți a reușit să fugă de la fața locului.

Publicat

Cazul a avut loc în dimineața zilei de 22 iulie, pe sectorul Nistrului dintre localitățile Nimereuca și Cerlina, raionul Soroca. În timpul unor razii, inspectorii de mediu i-au surprins în flagrant pe cei doi în timp ce pescuiau ilegal cu ajutorul curentului electric, una dintre cele mai distructive metode de braconaj piscicol. Printre capturile lor se aflau și 20 de exemplare de babușcă pontică, specie inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova și protejată prin lege.

Unul dintre suspecți a fost identificat pe loc, în timp ce celălalt a fugit și urmează să fie identificat de oamenii legii.


Inspectoratul pentru Protecția Mediului precizează că braconierii au capturat ilegal peste 55 de kilograme de pește, iar prejudiciul cauzat resurselor piscicole este estimat la 372.500 de lei.

De la fața locului au fost ridicate ambarcațiunea folosită la comiterea faptei, întreaga cantitate de pește capturată, precum și instalația artizanală utilizată la pescuitul electric, formată dintr-un acumulator, un minciog prevăzut cu conductori electrici și două amplificatoare.

Având în vedere metoda folosită și prejudiciul provocat, cazul este cercetat penal, iar materialele au fost transmise organului de urmărire penală.

echipa.md


 

Citește mai departe

Moldova

Vis furat într-o noapte: Un copil din Chișinău a rămas fără bicicleta pentru care a economisit aproape un an

Un copil din Chișinău a rămas fără bicicleta pentru care a strâns bani aproape un an!

Publicat

Mama acestuia s-a adresat redacției noastre și spune că bicicleta a fost furată în noaptea de 16 iulie, în jurul orei 01:59, din scara blocului de pe strada Studenților din sectorul Rîșcani.

Potrivit femeii, doi presupuși hoți – un bărbat și o femeie – ar fi pătruns în scara blocului, au tăiat lacătul cu care era asigurată bicicleta și au plecat cu aceasta. Ea spune că fiul ei a economisit timp de un an din banii pe care îi primea pentru mâncare ca să-și cumpere bicicleta, iar acum a rămas fără ea.


Femeia ne-a transmis și imagini cu persoanele pe care le bănuiește de comiterea furtului. Potrivit acesteia, aceiași suspecți ar fi fost surprinși anterior și în timpul unui alt furt comis într-o scară de bloc din sectorul Ciocana al Capitalei.

Tot ea afirmă că, timp de aproximativ o lună înainte de furt, un bărbat venea aproape zilnic în fața blocului și părea să supravegheze zona. Deocamdată, nu este clar dacă există vreo legătură între acel comportament și furtul bicicletei. Femeia spune că a sesizat Poliția în ambele cazuri.

Redacția noastră a solicitat un punct de vedere de la oamenii legii, însă până la publicarea acestei știri nu am primit un răspuns.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii