Rețele de socializare

Diaspora

ITALIA: Un moldovean a îmbrăcat haine de 400 € de pe rafturile unui magazin și a fugit fără să le achite

Un moldovean s-a făcut de rușine, într-un magazin vestimentar din Italia, după ce a îmbrăcat haine de 400 de euro și ar fi încercat să iasă fără să plătească.

Totul s-ar fi întâmplat în seara de 13 octombrie, într-un magazin din orașul Rimini.

Presa din Italia scrie că, moldoveanul, în vârstă de 32 de ani, ar fi intrat în magazin, și ar fi început să se plimbe printre rafturi, dând de bănuit angajaților. Aceștia au hotărât să privească de la distanță ce va face moldoveanul, iar, între timp au chemat și poliția. În cele din urmă, moldoveanul și-ar fi ales mai multe articole vestimentare, sub pretextul de a le măsura.

Bărbatul ar fi îmbrăcat toate hainele pe el și a ieșit, alergând din magazin, cât îl țineau picioarele. Totuși, polițiștii, l-au ajuns din urmă la scurt timp și l-au reținut.


Neavând ce face, moldoveanul a returnat hainele, în valoare de 400 de euro.

Moldoveanului, deja cunoscut de către polițiștii din Rimini și pentru alte infracțiuni, i-a fost interzisă aflarea pe teritoriul orașului Rimini.

echipa.md


Diaspora

Un moldovean, în stare gravă la o clinică din Londra după ce un hoț a încercat să-i fure mașina de serviciu

Vadim Cangea, un moldovean stabilit de mai mult timp la Londra și care activa în calitate de curier, a ajuns în stare extrem de gravă la spital după ce un hoț a încercat să-i fure furgoneta cu care transportat marfa, însă a fost târât timp de câteva minute pe asfalt.

Tragedia a avut loc la data de 9 noiembrie în timp ce bărbatul făcea livrările.

Un hoț a încercat să-i fure furgoneta aruncându-l în stradă, iar pentru a se îndepărta a mers peste corpul acestuia.

Moldoveanul a rămas blocat de mijlocul de transport și a fost târât mai mult timp prin curți.


Bărbatul s-a ales cu leziuni grave pe toată suprafața corpului și a fost transportat în stare critică la un spital din Londra.

Colegii bărbatului au făcut public cazul pe rețelele sociale unde au creat și o strângere de fonduri pentru tratamentul acestuia, pentru care este nevoie de peste 51 de mii de euro.

Familia moldoveanului este disperată și cere ajutorul oamenilor pentru a strânge suma necesară.


Vadim Cangea este tatăl a trei copii.

Cei care doresc să ajute familia, pot face acest lucru AICI.

jurnal.md


Citește mai departe

Diaspora

/VIDEO/ A plecat în Italia și a dispărut

O tânără de 35 de ani din raionul Hâncești este căutată deja de mai bine de un an de rude. Aceasta ar fi plecat acum doi ani, la muncă în Italia, iar după câteva luni a încetat să mai ia legătura cu părinții, din Moldova.

O rudă de familie s-a adresat după ajutor redacției noastre și ne-a relatat că tânăra se numește Lidia Grimaliuc și este originară din satul Călmățui, raionul Nisporeni.

Ultima dată, aceasta ar fi fost văzută în orașul Lecce din Italia. În acest context, persoanele care au recunoscut-o pe tânăra din imagini și posedă informații despre locul unde s-ar putea afla, sunt rugate să anunțe la numerele de telefon 112 sau 060 444 773.

Orice informație poate fi utilă.

echipa.md


Citește mai departe

Diaspora

/VIDEO/ Moldovean, căutat pe INTERPOL pentru organizarea PROSTITUȚIEI, în Italia, a fost reținut, în România

Un moldovean, căutat pe INTERPOL pentru organizarea prostituției în Italia, a fost reținut, în România.

Presa din Italia scrie că acesta, împreună cu soția lui și cu încă un moldovean ar fi organizat o rețea de prestare a serviciilor sexuale, tot cu moldovence. Gruparea criminală și-ar fi început activitatea în 2016, în orașul Teramo. Aceștia racolau tinere din familii nevoiașe, le fabricau acte false, le transportat în Italia și le obligau să se prostitueze.

În cadrul investigațiilor, polițiștii italieni au stabilit că tinerele care se opuneau și nu voiau să presteze servicii sexuale erau bătute crunt de către suspect. În august, 2019, forțele de ordine din Italia l-au dat în căutare pe INTERPOL pe moldovean.

Recent, acesta a fost reținut în România. El urmează să fie extrădat în Italia unde-și va ispăși pedeapsa pentru proxenetism, dar și pentru fabricarea actelor false.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii