Moldova
/VIDEO/ Prins în flagrant: Un tânăr riscă ani grei de pușcărie, după ce a fost reținut cu 30 de „doze” de droguri asupra sa.
Un tânăr de 23 de ani, originar din stânga Nistrului, este cercetat penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Ciocana, fiind suspectat de implicare în activități de păstrare și punere în circulație a substanțelor narcotice.
Potrivit oamenilor legii, activitatea acestuia a fost documentată în urma unui complex de măsuri speciale de investigație și acțiuni operative. În rezultat, suspectul a fost reținut în flagrant în timp ce deținea droguri destinate transportării și plasării în ascunzișuri, de unde urmau să fie preluate ulterior pentru comercializare.
În cadrul cercetărilor, polițiștii au efectuat verificări în mai multe locații și au ridicat 30 de pachețele cu substanță narcotică, preliminar identificată drept hașiș. Drogurile erau ascunse în două locuri diferite și urmau să fie introduse în circuitul ilegal.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală, iar tânărul este cercetat pentru infracțiuni ce țin de circulația ilegală a drogurilor. Conform legislației în vigoare, dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.
Investigațiile continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale, precum și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în această schemă.
Moldova
/VIDEO/ Arestați la „început de cale”: Trei tineri, plasați în arest preventiv pentru trafic de droguri de sute de mii de lei.
Arestați la „început de cale”. Polițiștii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, împreună cu polițiștii și procurorii din sectorul Botanica, au destructurat o grupare infracțională specializată în distribuirea drogurilor în municipiul Chișinău și suburbii. În urma operațiunii, trei tineri cu vârste de 23 și 24 de ani, originari din capitală, au fost reținuți și plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit anchetei, timp de aproximativ o lună, oamenii legii au documentat activitatea suspecților, care ar fi fost racolați într-o rețea de trafic de droguri coordonată prin intermediul aplicației Telegram. Pentru a nu trezi suspiciuni, aceștia au închiriat un apartament în Chișinău, folosit drept depozit și loc de porționare și ambalare a substanțelor narcotice.
Conform probelor acumulate, tinerii ridicau drogurile în cantități angro din ascunzișuri, după care le transportau în apartament, unde le divizau în doze de aproximativ 0,5 și 1 gram. Ulterior, acestea erau plasate în alte ascunzișuri, amenajate în parcuri și fâșii forestiere, de unde erau preluate de consumatori. O parte dintre droguri erau vândute direct, prin intermediul unor persoane de încredere.
La începutul lunii iunie, polițiștii i-au reținut în flagrant în diferite locații din Chișinău. Unul dintre suspecți a fost prins în timp ce încerca să comercializeze droguri, iar ceilalți doi în momentul în care amplasau substanțe narcotice în ascunzișuri.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora și în apartamentul folosit pentru activitatea infracțională, oamenii legii au ridicat hașiș, marijuana, 36 de timbre LSD, 71 de comprimate ecstasy, 12 țigări electronice cu ulei de cannabis, cântare electronice de înaltă precizie, materiale pentru ambalarea drogurilor, telefoane mobile și bani proveniți din activitatea infracțională – 3.000 de lei, 350 de euro și 150 de dolari SUA. De asemenea, au fost descoperite și ridicate droguri ascunse în mai multe locații, pregătite pentru distribuire.
Cei trei suspecți au fost arestați pentru 30 de zile, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscă între 7 și 15 ani de închisoare. Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în rețeaua de trafic de droguri.
Moldova
/VIDEO/ A încercat să fugă: Un bărbat condamnat la 9 ani de pușcărie, reținut în timp ce încerca să părăsească ilegal țara.
A încercat să fugă din țară chiar după ce a fost condamnat la închisoare. Un bărbat de 57 de ani a fost prins în timp ce încerca să treacă ilegal frontiera spre Ucraina, pentru a scăpa de pedeapsă.
Pe 1 iulie, acesta a fost condamnat la 9 ani de detenție pentru implicare în traficul de droguri în proporții deosebit de mari. În aceeași noapte, bărbatul ar fi încercat să părăsească ilegal Republica Moldova.
Planul i-a fost însă dejucat de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, împreună cu polițiștii de frontieră și mascații de la „Fulger”, care l-au reținut înainte să ajungă peste hotare.
Potrivit anchetei, în perioada 2022–2023, acesta ar fi făcut parte dintr-un grup criminal organizat, implicat în traficul de droguri și substanțe etnobotanice, atât în țară, cât și peste hotare.
După reținere, bărbatul a fost escortat și încarcerat în Penitenciarul nr. 13, unde urmează să-și ispășească pedeapsa.
Moldova
/VIDEO/ Zeci de extrădări în 2026: Cei mai mulți suspecți, aduși din Germania, Polonia și Italia.
Zeci de persoane care au încercat să scape de lege fugind peste hotare au fost aduse înapoi în țară în prima jumătate a anului. Poliția anunță că, de la începutul lui 2026, au fost realizate 57 de extrădări, în urma cooperării cu autoritățile din mai multe state europene.
Majoritatea celor vizați – 51 de persoane – au fost aduse din străinătate în Republica Moldova, în timp ce alte 6 au fost extrădate din țara noastră către alte state. Cele mai multe cazuri au implicat colaborarea cu Germania, Polonia și Italia, țări în care s-au înregistrat și cele mai multe rețineri.
Profilul celor extrădați arată că fenomenul este dominat aproape în totalitate de bărbați – 54 din total, în timp ce doar 3 sunt femei. Cei mai mulți dintre suspecți sunt cetățeni moldoveni, însă printre ei se regăsesc și persoane cu alte cetățenii.
Infracțiunile pentru care aceștia au fost dați în urmărire și, ulterior, extrădați sunt dintre cele mai grave. Pe primul loc se află dosarele legate de droguri – 6 la număr, urmate de jafuri și escrocherii, câte 5 cazuri fiecare. Nu lipsesc nici cazurile de omor sau trafic de ființe umane – infracțiuni care, spun oamenii legii, necesită intervenții rapide și cooperare strânsă între state.
Datele mai arată că 13 persoane au fost extrădate în baza unui mandat de arest, iar celelalte – în baza unor sentințe definitive, după ce au fost deja condamnate.
Poliția susține că astfel de operațiuni vor continua și în perioada următoare. Autoritățile mizează pe parteneriatele internaționale pentru a-i identifica pe cei care cred că pot scăpa de răspundere odată ce părăsesc țara.
-
Moldova3 zile în urmăExplozie fatală la Cimișlia: Un bărbat a murit pe loc, după ce ar fi lovit un obiect asemănător muniției.
-
Moldova3 zile în urmăTragedie în Italia: O moldoveancă de 30 de ani, găsită moartă în lacul Garda, în provincia Verona.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Droguri distribuite prin Telegram: Doi tineri arestați după ce vindeau droguri în Chișinău și suburbii.
-
Moldova2 zile în urmăZeci de mii de fișiere ilegale cu minori, găsite pe calculatorul unui tânăr: A fost trimis în judecată.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Haos pe o stradă din Chișinău: Un șofer în stare de ebrietate a provocat un accident în lanț și a dat bir cu fugiții.
-
Moldova4 zile în urmăWeekend marcat de tragedii: Doi minori și un bărbat s-au înecat în raioanele Ungheni, Cantemir și Fălești.
-
Moldova4 zile în urmăIncident cu semne de întrebare: Polițist agresat și autospecială avariată, după ce un motociclist a fugit de control.
-
Moldova2 zile în urmăAvocat „luat pe sus” de CNA: Bărbatul a fost reținut într-un dosar de trafic de influență și escrocherie.
