Moldova
Bacalaureat „cumpărat”? Percheziții CNA într-o schemă cu certificate internaționale pentru examenul la informatică.
Scandal de proporții în sistemul educațional. Cel puțin 15 elevi și studenți ar fi obținut, contra cost, certificate internaționale pentru a scăpa de BAC-ul la informatică și a primi nota „10” din oficiu. Ofițerii CNA au desfășurat percheziții într-un dosar de corupție ce vizează persoane implicate în organizarea acestor examene.
Potrivit anchetatorilor, în perioada martie–aprilie 2026, un profesor implicat în organizarea examenelor internaționale, împreună cu alte persoane, ar fi pus la punct o schemă ilegală prin care elevii și studenții puteau obține certificatele fără a susține corect probele.
În schimbul banilor, suspecții ar fi garantat promovarea examenelor și eliberarea certificatelor necesare.
Sumele cerute variau între 3.500 și 12.000 de lei, în funcție de „serviciile” oferite.
În urma investigațiilor, oamenii legii au identificat 15 elevi și studenți care ar fi beneficiat de această schemă.
Potrivit probelor, aceștia ar fi obținut certificatele prin eludarea procedurilor legale, după care le-ar fi prezentat autorităților competente pentru a obține nota 10 din oficiu la bacalaureat, la disciplina informatică.
Astfel, fără a susține examenul în mod real, aceștia ar fi beneficiat de rezultate maxime.
În prezent, acțiunile sunt investigate sub aspectul infracțiunilor de luare și dare de mită în proporții considerabile, iar perchezițiile continuă pentru acumularea probelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.
Între timp, autoritățile din educație anunță posibile consecințe pentru cei vizați.
Ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat că notele de 10 obținute la bacalaureatul la informatică ar putea fi anulate în cazul în care se confirmă neregulile.
Oficialul a precizat că aceste certificate sunt emise în baza unor standarde internaționale stricte, iar nerespectarea regulilor atrage sancțiuni.
DAN PERCIUN, MINISTRUL EDUCAȚIEI: „Aceste centre sunt, în mod normal, internaționale. Dacă nu sunt respectate regulile stabilite în procesul de certificare, se aplică sancțiuni. Acolo unde s-au comis abateri în eliberare, acele certificate urmează să fie anulate.”
Potrivit ministrului, aceste măsuri sunt necesare pentru a proteja integritatea sistemului de evaluare și pentru a menține standardele educaționale.
Ancheta este în desfășurare, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției.
Moldova
/VIDEO/ Rețea de proxenetism, dată peste cap la Chișinău: Doi suspecți, încătușați la Aeroportul Internațional.
Rețea de proxenetism, dată peste cap la Chișinău. Doi dintre suspecții care ar fi pus pe roate schema au fost încătușați chiar pe Aeroportul Internațional din capitală. O femeie din Ucraina ar fi coordonat întreaga activitate, iar un cetățean al Germaniei ar fi avut rolul de a strânge banii de la tinerele implicate în schema de prostituție.
Potrivit poliției, rețeaua ar fi funcționat după un sistem bine pus la punct, cu roluri împărțite între mai multe persoane. Unele s-ar fi ocupat de organizarea și coordonarea activității, altele de găsirea și contactarea clienților, iar colectorii preluau ulterior banii.
Activitatea ar fi fost desfășurată în municipiul Chișinău. Mai multe tinere, originare din Republica Moldova, Ucraina, Federația Rusă, Brazilia, Kazahstan și Kârgâzstan, ar fi fost cazate în apartamente puse la dispoziție de membrii grupului.
Clienții ar fi fost contactați prin intermediul unor dispeceri, care ar fi stabilit legătura cu tinerele. După întâlniri, o parte din banii obținuți ajungea la organizatori.
Potrivit oamenilor legii, tinerele ar fi transmis între 30 și 50 la sută din veniturile obținute. Banii erau preluați de colectori și, ulterior, transformați în criptomonedă. De aici, sumele ar fi fost transferate persoanelor care ar fi coordonat activitatea.
Ancheta a fost desfășurată de ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al INI, în comun cu polițiștii și procurorii sectorului Botanica. În cadrul acțiunilor procesuale desfășurate pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău „Eugen Doga”, oamenii legii au reținut două persoane.
Este vorba despre o cetățeancă a Ucrainei, suspectată că ar fi coordonat activitatea grupului, și un cetățean al Germaniei, suspectat că ar fi avut rolul de colector al banilor.
Cei doi au fost reținuți pentru 72 de ore.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și pentru identificarea altor persoane care ar fi fost implicate în această schemă.
Cei doi sunt cercetați pentru proxenetism săvârșit de un grup criminal organizat. Dacă vinovăția le va fi demonstrată în instanță, aceștia riscă între 5 și 10 ani de închisoare.
Moldova
/VIDEO/ Încerca să-și ia tălpășița: Un bărbat suspectat de o escrocherie de peste 2,7 milioane de lei, reținut la graniță.
Încerca să-și ia tălpășița imediat ce a pus mâna pe bani străini. Un bărbat de 26 de ani din municipiul Chișinău a fost reținut la frontieră, fiind suspectat de o escrocherie în valoare de peste 2,7 milioane de lei. Polițiștii și procurorii spun că acesta ar fi obținut dreptul de proprietate asupra unei case din Bubuieci, după ce ar fi promis că va achita ulterior banii pentru imobil.
Potrivit anchetei, în 2025, suspectul ar fi indus în eroare un bărbat de 52 de ani și l-ar fi determinat să-i transmită dreptul de proprietate asupra casei, evaluată la peste 2,7 milioane de lei. După ce imobilul ar fi fost înregistrat pe numele său, bărbatul l-ar fi vândut unei alte persoane, fără să-și onoreze obligațiile față de victimă.
Pe 16 septembrie 2026, suspectul a fost reținut de ofițerii INI în timp ce încerca să părăsească Republica Moldova prin punctul de trecere Leova–Bumbăta.
În urma perchezițiilor au fost ridicate documente relevante pentru anchetă, dispozitive de stocare a informației, bani în numerar, dar și un automobil de lux.
La solicitarea procurorilor PCCOCS, bărbatul a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Totodată, anchetatorii verifică implicarea acestuia și în alte cazuri similare, iar prejudiciul total estimat în aceste dosare depășește 5,5 milioane de lei.
Moldova
Accident cu semne de întrebare: O mașină a Armatei Naționale s-a tamponat într-un stâlp la Otaci. Șoferul era beat.
Un autoturism de serviciu din dotarea Armatei Naționale a fost implicat într-un accident rutier, în noaptea de 21 septembrie, la Otaci, raionul Ocnița. La volan se afla un tânăr de 24 de ani, care, potrivit poliției, era în stare de ebrietate.
Accidentul s-a produs în jurul orei trei dimineața. Din informațiile preliminare, șoferul ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, care a ieșit de pe partea carosabilă și s-a izbit de un pilon de telecomunicații.
În urma impactului, autoturismul a fost avariat, însă militarii care se aflau în mașină nu au suferit leziuni.
După accident, șoferul a fost supus testării alcoolscopice. Aparatul a indicat o concentrație de 0,99 mg/l alcool în aerul expirat.
Potrivit ofițerului de presă al inspectoratului de poliție Ocnița, Svetlana Talpă, oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul și să decidă măsurile care se impun în privința șoferului.
Cazul este investigat și de Ministerul Apărării. Instituția a anunțat că a fost creată o comisie internă care urmează să stabilească circumstanțele și cauzele producerii accidentului.
Ancheta continuă.

-
Moldova6 zile în urmăCăutat de poliție: Un șofer a lovit mortal o femeie la Sadaclia, apoi a fugit de la fața locului.
-
Moldova7 zile în urmă/AUDIO/ 23 de milioane de lei, prejudiciu la stat: Doi funcționari, reținuți pentru mită. Ar fi eliberat peste 100 de numere neutre.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Accident deosebit de grav la Calfa: Trei persoane, inclusiv doi polițiști, au fost grav rănite.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Accident cu semne de întrebare: Un șofer s-a tamponat în alte două vehicule staționate pe acostament, la Ghidighici.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Clipe de groază la Ungheni: O mașină cu trei adulți și doi copii la bord s-a răsturnat.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Cuplu de hoți: Doi concubini, reținuți după ce ar fi spart mai multe apartamente din Chișinău.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Au luat-o pe căi greșite: Doi minori, prinși de poliție cu 80 de pachețele cu „sare”.
-
Moldova5 zile în urmăBraconaj la Rîșcani: Cinci păsări incluse în Cartea Roșie, împușcate într-o singură zi.
