Rețele de socializare

Diaspora

Patru moldoveni condamnați în Marea Britanie, în total, la peste 71 de ani de închisoare

Patru cetățeni moldoveni, care ar avea și cetățenie română, care locuiesc în Marea Britanie au primit condamnări cu închisoarea care se ridică la un total de peste 71 de ani după ce un tribunal din Londra a constatat că au violat o femeie timp de 90 de minute.

Publicat

Este vorba despre: Octavian Lupu (cel care a abordat victima), 31 de ani și domiciliat în Coldharbour Lane, Hayes; Dmitri Ceban, 28 de ani și domiciliat în Princes Park, Hayes; Andrei Rotaru, 25 de ani, domiciliat în Clun Road, Littlehampton; Alexandru Cimbir, 40 de ani, care locuiește în Rabournmead Drive, Northolt, unde s-au petrecut faptele, transmite jurnalemigrant.com.

Victima fusese luată prin înșelăciune dintr-un club din cartierul Ealing, în Londra, și dusă la locuința unuia dintre ei unde a trecut prin chinuri groaznice.

Potrivit publicației britanice Evening Standard, era seara zilei de 12 august 2017 când cei patru indivizi se aflau într-un club de noapte din cartierul londonez menționat mai sus.


Unul dintre bărbați a fost înregistrat pe camerele de supraveghere video din club în timp ce încerca să abordeze mai multe femei până când, într-un final, a început să danseze cu una singură și să-i ofere de băut.

Conform reconstituirii făcute la procesul împotriva celor patru,  femeia a decis la un moment dat să plece acasă și a vrut să cheme un taxi, dar nu mai avea baterie la telefon.

Lupu s-a oferit atunci să o ajute, iar următorul lucru pe care femeia și-l amintește este că se afla pe bancheta din spate a unei mașini împreună cu patru bărbați, care au dus-o într-o locuință din orașul Northolt, la vest de capitala britanică.


Odată ajunși acolo, cei patru indivizi au violat-o pe femeie fără milă timp de 90 de minute, apoi i-au înapoiat hainele și au chemat un taxi să o ducă acasă.

Victima, în schimb, s-a dus direct la spital pentru a primi îngrijiri medicale și de acolo a alertat forțele de ordine. Polițiștii au deschis o anchetă și, cu ajutorul imaginilor de pe camerele de supraveghere video din localul în care femeia a fost luată și din apropierea acestuia, au reușit să-i identifice pe infractori.

Cei patru au negat acuzațiile și au venit cu diferite versiuni în legătură cu cele întâmplate în acea seară. Detectiva Angie Meadows, care a lucrat la anchetă, a declarat însă că de-a lungul carierei sale, acela a fost „unul dintre cele mai brutale atacuri” cu care s-a confruntat.


„Sper ca închiderea cazului să-i ofere victimei puțină liniște care să-i permită să meargă mai departe cu viața ei. A dat dovadă de foarte mult curaj în a-și înfrunta atacatorii și a face față investigațiilor”, a declarat Meadows.

În urma procesului împotriva celor patru moldoveni, judecătorul a decis să-i condamne pe fiecare dintre ei după cum urmează: Octavian Lupu – 20 de ani de închisoare; Andrei Rotaru – 17 ani; Alexandru Cimbir – 18 ani și 6 luni; Dmitri Ceban – 16 ani de închisoare.


Advertisement

Diaspora

O femeie din Republica Moldova, cercetată penal în România după ce a forțat mai multe tinere să se prostitueze în Oradea

O femeie de 52 de ani din Republica Moldova este cercetată de DIICOT pentru trafic de persoane şi proxenetism, după ce ar fi racolat mai multe persoane din ţara sa, pe care le-a adăpostit şi apoi le-a forţat să se prostitueze în Oradea.

Publicat

”La data 27 mai 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Oradea, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism”, a transmis DIICOT, citat de stirileprotv.ro.

Procurorii precizează că, începând cu anul 2024, o femeie în vârstă de 52 de ani (cetăţean moldovean) a recrutat şi adăpostit mai multe persoane vătămate (tot cetăţeni moldoveni) în scopul obţinerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a acestora.

”Victimele, aflate într-o stare de vădită stare de vulnerabilitate cauzată în principal de situaţia materială precară, au fost determinate şi li s-a înlesnit practicarea prostituţiei, într-o locaţie din municipiul Oradea, în folosul material al inculpatei”, a transmis sursa citată.


Femeia a fost reţinută, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor cu propunerea de arestare preventivă a inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile.


Citește mai departe

Diaspora

Rețineri după o explozie în Rusia: Un moldovean suspectat că transporta componente pentru bombă

Un cetățean din Republica Moldova a fost reținut în Rusia, fiind bănuit că transporta piese pentru un exploziv.

Publicat

Recent, au mai fost reținuți și un cetățean din Belarus și unul din Ucraina, care ar fi lucrat la fabricarea explozibilului ce a explodat din greșeală într-un oraș din Rusia, pe 12 aprilie.

Despre moldovean nu se cunosc deocamdată detalii. Presa rusă a publicat imagini video cu explozia.

echipa.md


Citește mai departe

Diaspora

Un moldovean, medic cardiolog în Italia, ucis de o mașină, în timp ce circula pe bicicletă

Eugeniu Dabija, un medic cardiolog de 65 de ani, originar din R. Moldova și rezident în provincia Grossetto din regiunea italiană Toscana, și-a pierdut viața pe șoseaua Senese, după ce a fost lovit de un autoturism în jurul orei 13:50, pe 26 aprilie. 

Publicat

Tragedia a avut loc în apropierea unei piste pentru biciclete, pe partea dreaptă a carosabilului la intrarea în oraș, informează ziarul Il Tirreno.
Fiica bărbatului moldovean, vizibil devastată, l-a confruntat pe șoferul implicat, strigând printre lacrimi: „Este vina ta că tatăl meu a murit!”

Sprijinită de agenți ai poliției municipale, femeia s-a apropiat de grupul adunat în jurul bicicletei distruse și a mașinii Volkswagen albe, avariată în partea din față stângă.


Un localnic din zonă, martor la cele întâmplate, a relatat sub protecția anonimatului: „Am văzut un bărbat întins la pământ, pe partea stângă, și un tânăr ieșind șocat de pe locul șoferului, strigând «ajutor».”

Acesta, instruit în tehnici de prim ajutor, a adăugat: „Când m-am apropiat să-l ajut, am văzut că fața era complet desfigurată și am înțeles că nu mai puteam face mare lucru.”

Mai multe persoane, inclusiv șoferul – un bărbat de 33 de ani din Grosseto –, au sunat imediat la numărul de urgență 118. La fața locului au fost trimise ambulanțe de la Asociația Publică de Asistență din Massa Marittima, de la Crucea Roșie și o echipă medicală de la Grosseto, precum și elicopterul medical Pegaso 1.


Din cauza traficului intens, prima și a doua ambulanță au trecut fără să poată opri, intervenția fiind posibilă abia cu a treia ambulanță.
În așteptare, martorul a încercat să ajute: „Am dirijat traficul și am ținut o umbrelă și perfuziile pentru paramedici, deoarece victima era sub soarele arzător.”

Potrivit primei reconstituiri a accidentului, Eugeniu Dabija ar fi ieșit de pe pista de biciclete la nivelul marcajului rutier pentru a intra pe carosabilul din dreapta, moment în care a fost lovit de mașină și a izbit cu violență parbrizul.

Identificarea sa a fost îngreunată, întrucât nu avea documente asupra lui.


Poliția de Stat și Poliția Municipală au intervenit pentru a strânge declarațiile șoferului și ale martorilor.
De asemenea, a fost informată procurorul adjunct Valeria Lazzarini, iar la fața locului a sosit și avocata familiei conducătorului auto.

Locuitorii din zonă au reluat criticile privind siguranța drumului: „Se pare că băiatul mergea încet și s-a trezit cu omul în față, nu a avut cum să evite impactul. Dar aici șoferii «aleargă» și nu opresc.


În trecut am încercat să cerem măsuri pentru îmbunătățirea siguranței pe această stradă, însă ni s-a răspuns mereu că «se ocupă ei»,” au declarat câțiva dintre ei.

 

Citește mai departe

topul săptămânii