Diaspora
Italia: Un moldovean, plecat în vacanță la mare cu prietenii, a fost găsit mort la doar câțiva metri de țărm.
Un cetățean moldovean în vârstă de 49 de ani a murit înecat duminică, 7 iulie, la Jesolo (Veneto). Bărbatul făcea baie în mare când a început o ploaie puternică. După puțin timp a fost găsit fără viață la doar câțiva metri de țărm.

Grigore Ciorbu era rezident la Padova și duminică a hotărât să petreacă o zi de relaxare împreună cu prietenii pe plajele de la Jesolo. Ziua avea să se transforme într-o dramă, în jurul orei 16:00 cerul s-a întunecat și o ploaie cu vânt puternic s-a abătut asupra zonei respective. Persoanele prezente pe plajă s-au grăbit să se adăpostească, iar prietenii bărbatului au observat că acesta lipsește. S-au întors pe plajă și au început să îl caute cu ajutorul salvamarilor. La ora 16:45 l-au găsit mort în mare, la aproximativ 15 metri de țărm.
Deși condițiile meteorologice deveniseră nefavorabile marea nu era agitată, de aceea autoritățile presupun că Grigore Ciorbu s-ar fi simțit rău în timp ce făcea baie și a suferit un stop cardiocirculator.
Cercetările sunt în curs, la fața locului s-au prezentat și agenții de la Grada de Coastă.
Diaspora
Un băiat de 17 ani a murit înecat într-un iaz din Franța. Tânărul este din raionul Briceni
Un băiat de 17 ani și-a pierdut viața după ce s-a înecat într-un iaz situat în comuna Bouafles, din departamentul Eure. Tânărul se afla într-o barcă gonflabilă pe iazul Mousseaux, însă la un moment dat a căzut în apă și, în încercarea de a ajunge la mal, s-a înecat.

Potrivit pompierilor din Eure, martorii au alertat serviciile de urgență, iar echipele de intervenție au fost mobilizate la ora 10:50, scrie TVN.MD, citând presa franceză.
Ajunși la fața locului, salvatorii au încercat să-l resusciteze prin masaj cardiac, însă, din păcate, decesul adolescentului a fost confirmat.
Băiatul este originar din satul Colicăuți din raionul Briceni, iar în Franța se afla de mai mult timp, împreună cu familia.
Diaspora
O femeie din Republica Moldova, cercetată penal în România după ce a forțat mai multe tinere să se prostitueze în Oradea
O femeie de 52 de ani din Republica Moldova este cercetată de DIICOT pentru trafic de persoane şi proxenetism, după ce ar fi racolat mai multe persoane din ţara sa, pe care le-a adăpostit şi apoi le-a forţat să se prostitueze în Oradea.

”La data 27 mai 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Oradea, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism”, a transmis DIICOT, citat de stirileprotv.ro.
Procurorii precizează că, începând cu anul 2024, o femeie în vârstă de 52 de ani (cetăţean moldovean) a recrutat şi adăpostit mai multe persoane vătămate (tot cetăţeni moldoveni) în scopul obţinerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a acestora.
”Victimele, aflate într-o stare de vădită stare de vulnerabilitate cauzată în principal de situaţia materială precară, au fost determinate şi li s-a înlesnit practicarea prostituţiei, într-o locaţie din municipiul Oradea, în folosul material al inculpatei”, a transmis sursa citată.
Femeia a fost reţinută, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor cu propunerea de arestare preventivă a inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile.
Diaspora
Rețineri după o explozie în Rusia: Un moldovean suspectat că transporta componente pentru bombă
Un cetățean din Republica Moldova a fost reținut în Rusia, fiind bănuit că transporta piese pentru un exploziv.

Recent, au mai fost reținuți și un cetățean din Belarus și unul din Ucraina, care ar fi lucrat la fabricarea explozibilului ce a explodat din greșeală într-un oraș din Rusia, pe 12 aprilie.
Despre moldovean nu se cunosc deocamdată detalii. Presa rusă a publicat imagini video cu explozia.
-
Moldova3 zile în urmă
UPDATE: Băiețelul de 1 an și 9 luni dispărut la Step-Soci a fost găsit fără suflare
-
Moldovao zi în urmă
Crimă în Chișinău. O profesoară al unui liceu, ucisă cu sânge rece de către fiul său
-
Moldova4 zile în urmă
A tras mai multe focuri de armă, apoi a fugit de la fața locului. Un tânăr de 21 de ani este cercetat penal pentru huliganism la Comrat
-
Moldova5 zile în urmă
Caz șocant, la Fălești: Un bărbat și-ar fi împușcat soția după care și-ar fi pus capăt zilelor
-
Moldova4 zile în urmă
Adăpostea minore aflate în situații dificile, apoi le exploata sexual. Un taximetrist din Chișinău, trimis pe banca acuzaților
-
Moldova3 zile în urmă
Accident soldat cu două decese, la Orhei: Alte 10 persoane au ajuns la spital
-
Moldova4 zile în urmă
Accident de coșmar la Edineț: Două camioane s-au tamponat frontal. Unul dintre șoferi a decedat
-
Moldovao zi în urmă
Drumuri blocate, mașini împotmolite și copaci doborâți: ploi torențiale au făcut ravagii în Chișinău și în mai multe localități