Rețele de socializare

Moldova

Un polițist de frontieră, prins beat criță la locul de muncă. IGPF: A fost suspendat din funcție

Un angajat al Ministerului Afacerilor Interne s-a ales cu anchetă de serviciu, după ce s-a prezentat beat criță la locul de muncă.

Publicat

Vorbim despre un angajat al Sectorului Poliției de Frontieră Briceni. Despre caz s-a aflat din presă, informația fiind ulterior confirmată pentru postul nostru de televiziune de către ofițerul de presă al Poliției de Frontieră, Raisa Novițchi. Potrivit sursei, angajatul ar fi venit la muncă pentru a intra în tură, însă superiorii acestuia au simțit un miros înțepător de alcool, așa că au decis să-l testeze cu aparatul Drager.

Rezultatele au arătat că acesta avea o concentrație de 1.12 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost trimis acasă, iar pe numele lui a fost inițiată o anchetă de serviciu. Mai mult, în perioada de cercetare acesta va fi suspendat din funcție, a mai menționat reprezentanta IGPF.

Amintim că în noaptea de 22 septembrie, o polițistă de frontieră de la punctul de trecere Unguri, vizibil în stare de ebrietate, ar fi sărit la bătaie la o cetățeană a Ucrainei, care voia să intre în R. Moldova.


De asemenea, un caz similar a avut loc și în data de 28 septembrie, când un alt polițist de frontieră de la Costești s-a prezentat la muncă în stare de ebrietate. Acesta avea o concentrație de alcool de 0.93 mg/l.


Moldova

/AUDIO/ Bani pentru acte medicale? Un medic oftalmolog și o asistentă medicală, suspectați de trafic de influență.

O schemă de corupție sistemică, care ar fi funcționat într-o instituție medicală din raionul Edineț, este investigată de Centrul Național Anticorupție și procurorii din Bălți. În dosar sunt vizați un medic oftalmolog și o asistentă medicală, suspectați că ar fi primit bani pentru a influența rezultatele examinărilor medicale necesare obținerii statutului de „inapt” pentru serviciul militar.

Publicat

Potrivit CNA, medicul oftalmolog din cadrul Centrului de Sănătate Edineț este bănuit de trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit bani de la un cetățean, susținând că poate influența persoane din cadrul Centrului Militar Teritorial Edineț. În schimbul remunerației ilegale, acesta ar fi promis că va determina acceptarea unor rezultate medicale favorabile, astfel încât persoana să fie declarată inaptă pentru satisfacerea serviciului militar.

În timpul investigațiilor, anchetatorii au descoperit și alte episoade infracționale. Potrivit probelor acumulate, medicul, împreună cu o asistentă medicală, ar fi pus la punct un mecanism ilegal prin care ar fi perceput bani de la pacienți pentru omiterea sau modificarea unor informații privind problemele depistate în timpul examinărilor oftalmologice.

Anchetatorii susțin că practica ar fi fost una repetitivă, iar mai multe persoane ar fi beneficiat de rezultate medicale favorabile în schimbul unor plăți necuvenite, ceea ce indică existența unor acte de corupție cu caracter sistemic în cadrul instituției medicale.


Medicul oftalmolog a fost reținut pentru 72 de ore. Totodată, ofițerii CNA au efectuat percheziții în birourile instituției medicale și la domiciliile a patru persoane vizate în dosar. Asistenta medicală suspectată de implicare în schemă este cercetată în stare de libertate.

Urmărirea penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, identificarea tuturor persoanelor implicate și documentarea întregii activități infracționale.

Potrivit legii, toate persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


Citește mai departe

Moldova

Alexei Cotorobai, condamnat definitiv: 25 de ani după gratii pentru omorul unui bebeluș, răpire și agresare sexuală a unei minore.

Alexei Cotorobai, condamnat pentru omorul unui copil de doar 10 luni, răpirea mamei acestuia și agresarea ei sexuală își va ispăși definitiv pedeapsa de 25 de ani de închisoare. Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel Nord, care a respins apelurile depuse de apărare și a menținut integral sentința emisă anterior de Judecătoria Orhei.

Publicat

Cazul vizează o crimă comisă în februarie 2010, în raionul Telenești. Victima este un copil de 10 luni, iar mama acestuia era minoră la momentul faptelor. Potrivit Procuraturii Generale, imediat după tragedie au fost pornite investigații, însă circumstanțele reale ale cazului nu au fost elucidate complet, iar autorul nu a fost tras la răspundere penală timp de mai mulți ani.

Ancheta a fost reluată în anul 2024, după apariția unor informații și probe noi. Procurorii au verificat materialele acumulate anterior, au administrat noi probe, au audiat martori și au desfășurat acțiuni de urmărire penală inclusiv peste hotarele Republicii Moldova.

În urma cercetării judecătorești, instanța a stabilit că inculpatul a provocat intenționat moartea copilului prin acte de violență, după care a răpit mama minorului și a constrâns-o la acte sexuale neconsimțite. Concluziile au fost confirmate și de magistrații Curții de Apel Nord.


Alexei Cotorobai este fratele lui Gheorghe Cotorobai, bărbatul condamnat pe 9 ianuarie 2025 la detenție pe viață pentru răpirea, violul și omorul unei tinere însărcinate, la Orhei.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ De la vânzarea peste gard la comenzi online: două scheme de comercializare a drogurilor, destructurate de polițiști.

Droguri vândute ca la piață, direct peste gard și prin geamul casei. Polițiștii din Chișinău au destructurat două scheme de comercializare a substanțelor narcotice, una organizată chiar dintr-o locuință, iar alta prin intermediul unui magazin online.

Publicat

Primul caz a fost documentat de ofițerii Inspectoratului de Poliție Centru. Un bărbat de 49 de ani și concubina sa, de 45 de ani, sunt suspectați că transformaseră locuința lor într-un punct de vânzare a drogurilor. Potrivit anchetatorilor, clienții nu trebuiau decât să ajungă la poartă, iar substanțele interzise erau transmise fie prin geam, fie peste gard.

Femeia a fost reținută în flagrant, în timp ce îi înmâna droguri unui consumator. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat zeci de pastile cu efect psihotrop, precum și mefedronă și PVP. Toate substanțele au fost expediate pentru expertiză.

Oamenii legii spun că cei doi nu sunt la prima abatere. Aceștia au antecedente penale pentru infracțiuni similare și au fost plasați în arest pentru 72 de ore.


Într-un alt caz, polițiștii din sectorul Botanica au descins la doi bărbați, de 25 și 36 de ani, suspectați că vindeau droguri sintetice prin intermediul unui magazin online.

Asupra suspecților au fost găsite 18 pachețele cu substanțe narcotice, iar din ascunzișurile folosite de aceștia au mai fost ridicate alte opt pachețele. Potrivit estimărilor preliminare, valoarea drogurilor confiscate se ridică la aproximativ 16 mii de lei.


Anchetatorii au mai ridicat cântare electronice de precizie, pachete pentru ambalare și alte obiecte utilizate la porționarea și distribuirea drogurilor.

Unul dintre suspecți a fost reținut pentru 72 de ore, iar celălalt a primit mandat de arest preventiv pentru 30 de zile. În ambele cazuri, investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.


Citește mai departe

topul săptămânii