Rețele de socializare

Diaspora

Germania. Scandal între doi muncitori. Un român a înjunghiat un cetățean moldovean

Incidentul s-a întâmplat miercuri seară, 15 decembrie, într-o locuință pentru lucrătorii sezonieri din Kommunikationsweg.

Publicat

Potrivit polițiștilor, doi lucrători s-au certat, în jurul orei 21.15. În urma conflictului, un bărbat de 49 de ani din România ar fi atacat cu un cuțit un tânăr, de 25 de ani, din Republica Moldova, pe care l-ar fi rănit grav, scrie Stiridiaspora.ro.

În urma incidentului, victima a fost transportată la spital, dar viața sa nu este în pericol. Agresorul a fost arestat chiar în căminul în care a avut loc conflictul. Ambele persoane implicate se aflau sub influența alcoolului, însă motivul de la care a pornit cearta nu este, pentru moment, clar.

De asemenea, se va decide dacă procuratura va depune o cerere de arestare a agresorului român, în vârstă de 49 de ani. Ancheta a fost preluată de Departamentul de Investigații Criminale, în care a fost implicat între timp și Parchetul General, informează un comunicat al poliției.



Diaspora

Moldovean arestat în Italia pentru furt: A făcut 24 de ore de închisoare, apoi a fost eliberat

Un moldovean a fost arestat în plin trafic în Italia și dus la pușcărie. Acolo el trebuia să petreacă 24 de ore.

Publicat

Totul a avut loc în data de 16 ianuarie, în orașul Milano.

Polițiștii italieni au oprit pentru verificări de rutină un autoturism, la bordul căruia se aflau două persoane.

Forțele de ordine le-au cerut actele la control, iar în timpul verificării pașaportului moldoveanului de 30  de ani, au constatat că pe numele acestuia este emisă o ordonanță de arest, el fiind acuzat de furt calificat.


Magistrații din Verona l-au condamnat anterior pe conaționalul nostru la 24 de orei de detenție, însă acesta nu și le ispășise.

Prin urmare, duminică, în data de 16 ianuarie el a fost plasat în penitenciar, iar a doua zi, adică pe 17 ianuarie, moldoveanul a fost eliberat.


Citește mai departe

Diaspora

Doi moldoveni conduceau ansambluri rutiere, fără să aibă acest drept

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși efectuează cercetări în privinţa a doi bărbaţi cu cetăţenie română, respectiv Republica Moldova, care au fost depistaţi conducând ansambluri de vehicule, deşi permisele de conducere deţinute nu le dădeau dreptul.

Publicat

La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iaşi, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, conducând  câte un ansamblu rutier, un cetăţean român şi un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 26, respectiv 40 de ani.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că cei doi conducători auto nu deţin premise de conducere valabile pentru categoria „E”, necesară pentru a putea conduce ansamblurile rutiere în cauză.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cele două cauze sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun


Citește mai departe

Diaspora

Un moldovean, împușcat mortal de un concetățean într-un oraș german

Cadavrul unui moldovean cu semne de moarte violentă a fost descoperit în orașul Neumünster din Germania.

Publicat

Potrivit informațiilor, ar fi vorba despre un omor, transmite Știri.md.

Proprietarul unei afaceri a făcut o descoperire șocantă în prima zi a lui 2022. Acesta a găsit un cadavru în clădirea afacerii sale. În jurul orei 15:00 a alertat poliția.

Potrivit polițiștilor, cadavrul bărbatului a avut răni semnificative care indică o moarte violentă. „A fost cu siguranță o crimă”, a spus un purtător de cuvânt al poliției.


Comisia responsabilă a preluat activitatea de investigare împreună cu Departamentul de Criminalistică din Kiel, zona fiind izolată.

Localnicii au fost, de asemenea, audiați de poliție.

Ofițerii nu știu încă cine este persoana decedată.


„Identitatea morților nu este încă cunoscută, cercetările ulterioare sunt în curs”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției.

Între timp, Procuratura din Kiel împreună cu Departamentul de Poliție din Kiel au emis un comunicat de presă, în care anunță că „decedatul este un bărbat de 31 de ani de origine moldovenească”.

Potrivit unor informații din interior, bărbatul mort ar fi fost rănit la cap de o armă de foc. Acest lucru nu a fost deocamdată confirmat de poliție.


Din motive tactice, polițiștii nu au dorit să ofere alte informații cu privire la stadiul anchetei și nici despre cauza morții bărbatului.

După cum a confirmat agenția de presă germană, poliția a reușit acum să aresteze un suspect.


Șoferul în vârstă de 32 de ani, tot de origine moldovenească, a fost stopat sâmbătă dimineața, 1 ianuarie 2022, pe autostrada A7.

Potrivit polițiștilor, șoferul era beat și purta o armă de foc.

„Există suspiciunea că bărbatul ar putea fi suspectul”, se arată într-un comunicat al poliției.

În seara de 2 ianuarie 2022, suspectul urmează să fie prezentat în fața judecătorului.

La moment, poliția caută martori.

Citește mai departe

topul săptămânii