Rețele de socializare

Diaspora

/FOTO/ Automobil înmatriculat în Republica Moldova, căutat de autoritățile din Danemarca, descoperit la vama Albița

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism, care figura în bazele de date ca fiind furat din Danemarca.

Publicat

În data de  09 mai  a.c., în jurul orei 00.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a intra în ţară, B.C., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 37 de ani, care conducea  un  autoturism înmatriculat în R.Moldova.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare,semnalare introdusă de autoritățile din Danemarca.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat  autoturismul în cauză din Republica Moldova, în anul 2020 și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.


Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de  furt, iar autoturismul, în valoare de 90.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.


Advertisement

Diaspora

/FOTO/ Grup de moldoveni și ucraineni reținuți în statul vecin. Aceștia ar fi contrabandiști de migranți, arme și bunuri accizabile

Ofițerii din regiunea Odessa au deconspirat canalul pentru transferul ilegal de migranți, arme și bunuri accizabile.

Publicat

Ofițerii din Ucraina au stabilit că grupul infracțional era format din cetățeni din Ucraina și Republica Moldova, care transportau imigranți ilegali, arme și bunuri accizabile prin estuarul Cuciurgan. Conform datelor preliminare ale anchetei, este posibil a anumiți milițieni din așa numita Transnistria să fi fost implicați în organizarea canalului ilegal.

Polițiștii statului vecin i-au reținut pe indivizi, în noaptea de 9 iunie pe o linie fierbinte în timp ce încercau să transporte un lot de bunuri accizabile și dispozitive explozive în Ucraina. În special, a fost găsite și confiscate peste 5000 de pachete de țigări, 9 grenade; 10 muniții pentru mitralieră și 1200 de gloanțe de calibru 5.45.
Cu o seară mai devreme, ofițerii de contraspionaj ai SBU Ucraina, au documentat transferul ilegal al unui grup de imigranți ilegali de către acest canal peste granița de stat a Ucrainei.

Anchetatorii agențiilor de securitate au inițiat proceduri penale în conformitate cu partea 1 a art. 201 și partea 3 a art. 332 din Codul penal al Ucrainei, acțiunile suspecților au fost calificate ca fiind comise ca parte a unui grup organizat.


Acțiunile de investigație continuă pentru a stabili toate circumstanțele activității ilegale și persoanele implicate în aceasta.


Citește mai departe

Diaspora

A vrut să jefuiască cabinetul unui contabil. Un moldovean „boschetar”, reținut în Italia

A vrut să jefuiască cabinetul unui contabil, dar a ajuns pe mâna carabinierilor italieni.

Publicat

Este isprava unui conațional de-al nostru de 26 de ani care se află la moment după gratii, în Italia. Iar asta după ce în data de 08 iunie ar fi încercat să comită un furt, în orașul Bologna.

Presa din Italia scrie că ofițerii trupelor de carabinieri au fost alertați de un trecător, precum că un individ suspect dă târcoale în jurul complexului „Villa Clelia”, de pe strada San Donato.

Imediat, la fața locului s-au deplasat care l-au arestat pe moldovean, chiar dacă acesta încerca să opună rezistență.


S-a stabilit că tânărul are 26 de ani și nu are un loc permanent de trai, iar anterior a mai ajuns pe mâna polițiștilor italieni pentru alte infracțiuni.

Acesta ar fi recunoscut că intenționa să intre în biroul unui contabil pentru a comite un furt.

La moment el este cercetat penal pentru tentativă de furt agravat și opunerea rezistenței față de un oficial public.

echipa.md


Citește mai departe

Diaspora

Moldovean condamnat la 15 de pușcărie în Italia pentru jaf și tentativă de omor, comise la o fabrică de bere

Un moldovean a fost condamnat la 15 de pușcărie în Italia pentru jaf și tentativă de omor, comise la o fabrică de bere.

Publicat

Acesta este singurul membru al bandei, arestat și condamnat. Presa din Italia scrie că totul a avut loc în ajunul Anului Nou în 2016, în orașul Legnano. Moldoveanul, împreună cu încă doi complici ar fi pătruns în incinta fabricii cu scopul de a o jefui, fiind și înarmați. În timpul comiterii infracțiunii, moldoveanul l-ar fi rănit cu un cuțit pe Giuseppe Cozzi, unul dintre proprietarii fabricii.

Imediat după comiterea fărădelegilor, toți trei complici au fugit. Moldoveanul condamnat ar fi fugit mai întâi în Franța, apoi în Rusia, însă acolo a fost arestat și extrădat în Italia.

În timpul ședinței de judecată moldoveanul ar fi declarat că era angajat la fabrica de bere pe care a prădat-o în calitate de bucătar. El a mai declarat că ar fi fost impus de complicii lui, care sunt până la moment neidentificați să comită infracțiunea din cauza că le datora o sumă mare de bani.


Judecătorii l-au condamnat pe moldovean la 15 ani și patru luni de pușcărie. De asemenea, el va trebui să plătească prejudicii de 80.000 de euro lui Giuseppe Cozzi, coproprietarul rănit în timpul atacului.

Avocatul inculpatului și-a anunțat intenția de a contesta sentința.


Citește mai departe

topul săptămânii