Rețele de socializare

Moldova

Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-au intoxicat cu monoxid

Trei persoane dintre care și un copil s-au intoxicat cu monoxid de carbon după ce au utilizat soba din gospodărie.

Publicat

Cazul a avut loc pe 19 ianuarie în localitatea Bobocica din raionul Cantemir. Potrivit primelor investigații familia a încălzit soba, iar din cauza gazului toxic emanat, aceștia au avut nevoie de îngrijiri medicale. Un bărbat în vârstă 44 de ani, o femeie în vârstă de 38 de ani, dar și copilul acestora, un băiat de doar 3 ani au fost spitalizați după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Incendiul în locuință nu s-a produs.

La moment viața persoanelor este în afara pericolului. În acest context Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează repetat oamenii despre riscurile exploatării surselor de încălzire defecte și a sobelor neverificate. Din cauza fisurilor sau a coșului de fum defecte, oamenii se pot intoxica cu monoxid fără de a conștientiza sursa de intoxicației.

Monoxidul de carbon nu are miros, nici culoare, iar din această cauză, mulți oameni prea târziu se pot adresa după ajutor. Pompierii îndeamnă persoanele să fie foarte prudente și să aerisească cât mai des încăperile, iar pe noapte focul din sobe trebuie stins.


Moldova

/VIDEO/ Jaf în plină stradă: Un bărbat ar fi amenințat o femeie și i-ar fi sustras în mod deschis 500 de lei.

Un bărbat de 47 de ani din municipiul Chișinău a fost reținut de angajații Batalionului de patrulare și reacționare operativă, fiind suspectat de comiterea unui jaf în sectorul Ciocana.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, incidentul s-ar fi produs în spațiul public, unde acesta s-ar fi apropiat de o femeie în vârstă de 64 de ani. Sub amenințarea aplicării violenței fizice, bărbatul i-ar fi sustras în mod deschis suma de aproximativ 500 de lei, după care ar fi părăsit locul faptei.

În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, suspectul a fost identificat rapid și reținut pentru 72 de ore de către angajații Inspectoratului de Poliție Ciocana. Acesta a fost escortat la inspectorat pentru audieri și documentarea circumstanțelor cazului.

Pe numele bărbatului a fost inițiat un proces penal, iar oamenii legii urmează să stabilească toate detaliile incidentului și eventuale episoade similare în care acesta ar fi fost implicat.


Poliția precizează că investigațiile continuă în vederea administrării probatoriului și luării măsurilor legale care se impun.


Citește mai departe

Moldova

Încălcări RCR la Orhei: Polițiștii au oprit șoferi care conduceau fără permis sau sub influența alcoolului.

În ultima săptămână, polițiștii din raionul Orhei au desfășurat mai multe acțiuni de documentare a încălcărilor rutiere, soldate cu depistarea unor șoferi care conduceau fără permis sau sub influența alcoolului.

Publicat

La Peresecina, un tânăr de 20 de ani a fost surprins la volanul unui autoturism, deși nu deținea permis de conducere. Potrivit informațiilor, acesta ar fi împrumutat vehiculul de la o altă persoană. În timpul documentării, pasagerul din mașină ar fi încercat să ofere 50 de euro polițiștilor pentru a evita sancționarea, fapt documentat de oamenii legii.

În localitatea Step-Soci, un alt conducător auto a fost depistat în stare de ebrietate, aparatul etilotest indicând o concentrație de 0,91 mg/l alcool în aerul expirat.

De asemenea, în Susleni, Brăviceni și municipiul Orhei, alți șoferi au fost depistați conducând fără permis, iar unele dintre autovehicule prezentau nereguli tehnice sau de ordin vamal.


Toate mijloacele de transport au fost ridicate și transportate la parcarea specială, iar persoanele implicate sunt documentate conform legislației în vigoare.




Citește mai departe

Moldova

Căutat cu disperare: Un tânăr 20 de ani din Strășeni a dispărut fără urmă.

Căutat cu disperare de rude și familie. Poliția solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea unui tânăr de 20 de ani, originar din orașul Strășeni, care a plecat de la domiciliu în după-amiaza zilei de 18 mai, într-o direcție necunoscută, iar până în prezent nu se cunoaște locul aflării sale.

Publicat

Potrivit informațiilor oferite de oamenii legii, tânărul are aproximativ 1,80 metri înălțime, corpolență slabă, față ovală și păr scurt, de culoare închisă.

La momentul dispariției, acesta purta un hanorac gri cu glugă albastră, blugi albaștri și adidași albi.

Poliția face apel către cetățeni: persoanele care dețin informații relevante despre locul aflării tânărului sunt rugate să sune de urgență la 112 sau la numărul de telefon 068 201 253. Ancheta și acțiunile de căutare sunt în desfășurare.


Citește mai departe

topul săptămânii