Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ O femeie cu doi copii minori, alungată în stradă, după ce fostul ei soț a pus apartamentul în gaj

O mamă cu doi copii a ajuns în stradă, după ce fostul ei soț a gajat apartamentul în schimbul unor credite. De aseară, femeia nu mai poate intra în casă, pentru că locuința a fost ocupată de câțiva necunoscuți. În acel moment, în apartament se afla băiatul mai mic, de 13 ani. Și poliția a venit la fața locului, dar nu a putut discuta cu necunoscuții pentru că nu au deschis ușa. Avocatul femeii este șocat de cele întâmplate, în timp ce fostul ei soț nu a răspuns la apelurile noastre de telefon.

Publicat

Aceste imagini le-au surprins aseară. Olga era la serviciu când unul dintre copii a sunat-o și i-a spus că a fost dat afară din apartament, de câțiva bărbați care s-au dat angajați de la Chișinău-Gaz.

„Aud cum ei bat în ușă și peste un timp ei au scos lăcata și au intrat în casă. Apoi au spus că: „Eliberează casa. Acesta deja este proprietatea noastră.” Mi-a fost frică, deoarece ei mi-au spus că dacă nu a să ies singur, o să mă scoată cu forța de acolo”, spune Gabriel, unul dintre fii.

OLGA IUZVAC: „Erau în total cinci persoane. Doi stăteau la ușă și când m-au văzut pe mine au încercat să plece. Eu m-am pus în fața lor și am rugat să prezinte documente, ei erau contra”.


Ajunsă acasă, femeia a chemat imediat poliția. Timp de câteva ore, oamenii legii nu au putut face nimic pentru că cei din apartament nu au deschis ușa. Aceștia ar fi schimbat și lacătul. Am surprins totuși un bărbat care a ieșit din casă. Acesta a refuzat să ne spună vreun cuvânt. Poliției ar fi spus că a venit să închirieze locuința.

SÂRBU GHEORGHE, ofițer de urmărire penală: „Noi am solicitat domnului să meargă împreună cu noi. Domnul s-a prezentat a spus că el a venit să închirieze locuința dată. Nu cunoaștem ce persoane sunt acolo, deoarece persoanele nu deschid ușa”.

Femeia spune că fostul ei soț său avea datorii de peste 64 de mii de euro la o companie de microfinanțare. Pentru a putea lua banii, bărbatul ar fi pus apartamentul în gaj. Olga este la curent cu acest fapt, luându-și și avocat pentru a-i apăra locuința. Instanța ar fi interzis orice evacuare, până va fi următoarea ședință de judecată, ne-a spus femeia. Și avocatul ei este șocat de cele întâmplate pentru că, deocamdată, nu ar exista temei pentru a da familia afară.


VEACESLAV MATEI, avocatul Olgăi: „Sunt încheieri deja cu privire la interdicția evacuării din apartamentul respectiv a clientei mele și a copiilor minori, menținuță prin decizia Curții de Apel. Chiar mi-e straniu. Mi-e straniu acțiunile persoanelor necunoscute”.

Între timp, patronul companiei de microfinanțare a telefonat-o și i-ar fi spus să-și ia lucrurile rămase în fața apartamentului. L-am contactat pentru o reacție, însă după ce ne-am prezentat, bărbatul a întrerupt discuția.

PETRU SILVESTRU, directorul companiei de microfinanțare: „- Vă deranjează de la postul TV8. Da, mulțumesc. La revedere”.


După ce a fost dată afară din casă, femeia a înnoptat cu ambii copii la fratele ei. Fostul ei soț nu ne-a răspuns la telefon pentru a comenta situația. Următoarea ședință de judecată în cazul dat urmează să aibă loc abia peste o lună.

Moldova

Deces subit pe șosea: Un moldovean a decedat în urma unui accident rutier produs pe un drum din Italia.

Un tânăr moldovean de 25 de ani și-a pierdut viața într-un grav accident rutier produs în Italia, în localitatea Giardini Naxos, pe un drum național.

Publicat

Potrivit presei italiene, tragedia s-a produs în noaptea de 5 iunie, în jurul orei 01:30. Tânărul, originar din Republica Moldova și stabilit în Italia, se deplasa cu motocicleta în direcția orașului Catania.

Din primele informații, acesta ar fi pierdut controlul motocicletei într-o curbă și s-a izbit violent de un zid de pe marginea drumului.

Impactul a fost extrem de puternic, iar echipajele medicale ajunse la fața locului au încercat manevre de resuscitare, însă fără succes. Medicii au constatat decesul tânărului chiar la locul accidentului.


În accident a fost implicată și o persoană care se deplasa cu o trotinetă electrică. Aceasta a fost transportată la spital cu traumatisme ușoare.

La fața locului au intervenit carabinierii, poliția locală și echipaje de intervenție, care au securizat zona și au demarat cercetările pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs tragedia.

Anchetatorii urmează să stabilească dacă a fost vorba despre un accident provocat exclusiv de pierderea controlului asupra motocicletei sau dacă în producerea impactului au fost implicate și alte circumstanțe.


Citește mai departe

Moldova

Val de escrocherii telefonice: Poliția a înregistrat încă 17 cazuri de fraudă în doar 24 de ore.

Escrocheriile telefonice continuă să facă victime. Doar într-o singură zi poliția a înregistrat 17 cazuri de fraudă cu un prejudiciu total de aproape un milion de lei, iar cea mai mare pierdere depășește suma 300 de mii de lei.

Publicat

Printre victime se numără o femeie de 55 de ani din Cahul, care a fost convinsă de escroci să contracteze un credit bancar și alte trei microcredite. Ulterior, banii au fost transferați în trei tranșe, două dintre acestea fiind ridicate în numerar, iar una expediată prin transfer. În total, femeia a pierdut peste 300 de mii de lei.

Potrivit poliției, două dintre cele 17 cazuri au fost comise în data de 4 iunie, în timp ce celelalte s-au produs în zilele precedente, însă victimele au sesizat autoritățile abia acum.

Deși numărul persoanelor înșelate rămâne ridicat, există și vești bune. În aceeași perioadă, vigilența cetățenilor a contribuit la dejucarea a 236 de tentative de escrocherie. Oamenii au recunoscut semnele unei fraude, au întrerupt convorbirile și au alertat autoritățile înainte de a pierde bani.


Polițiștii avertizează că infractorii folosesc diverse scenarii pentru a câștiga încrederea victimelor. Aceștia se prezintă drept angajați ai băncilor, reprezentanți ai unor instituții de stat sau chiar rude aflate în dificultate și încearcă să obțină date bancare, parole sau transferuri de bani.

Oamenii legii recomandă cetățenilor să nu divulge nimănui datele cardurilor bancare, codurile primite prin SMS sau parolele personale. De asemenea, în cazul unui apel suspect, convorbirea trebuie întreruptă imediat, iar informația verificată direct la bancă sau la poliție.


Citește mai departe

Moldova

Moldovean depistat mort în Italia: Cadavrul bărbatului a fost găsit într-o mașină furată, răsturnată într-un canal cu apă.

Un cetățean moldovean în vârstă de 37 de ani a fost găsit mort într-un automobil furat, răsturnat într-un canal cu apă, în apropiere de Milano, Italia.

Publicat

Descoperirea a fost făcută în localitatea Pantigliate, într-o zonă de câmp din apropierea unei șosele provinciale. Autoritățile italiene au intervenit după ce un trecător a observat automobilul parțial scufundat în apă și a alertat serviciile de urgență.

Potrivit presei italiene, mașina, un automobil de lux, figura ca fiind furată cu doar câteva ore înainte dintr-o localitate aflată la aproximativ cinci kilometri distanță.

Pentru scoaterea vehiculului din canal a fost necesară intervenția pompierilor, inclusiv a echipelor specializate în intervenții acvatice.


În interiorul automobilului a fost găsit fără viață un bărbat originar din Republica Moldova, cunoscut anterior de poliție pentru infracțiuni contra patrimoniului.

Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Primele verificări arată că pe corpul victimei nu au fost depistate urme vizibile de violență.

Anchetatorii iau în calcul ipoteza că moldoveanul ar fi murit înecat, după ce a pierdut controlul volanului și a ajuns cu automobilul în canal. Această versiune este susținută și de faptul că airbagurile mașinii erau declanșate, semn că vehiculul ar fi fost implicat într-un impact înainte de a ieși de pe carosabil.


Autoritățile italiene continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele tragediei, dar și dacă bărbatul se afla singur în automobil în momentul producerii incidentului.



Citește mai departe

topul săptămânii