Rețele de socializare

Diaspora

Un tânăr de 21 de ani, închis PE VIAȚĂ în Italia, pentru omorul unei bătrâne

Un tânăr de 21 de ani din R.Moldova a primit pedeapsă maximă pentru un omor, comis în 2016. Acesta ar fi omorât o bătrânică.

Magistrații din Napoli au acceptat solicitarea procurorului și l-au condamnat pe moldovean la detenție pe viață. De asemenea, a fost recunoscută despăgubirea pentru membrii familiei victimei, pe care toți o numeau mătușa Sisina, scrie presa din Italia.

Moldoveanul, pe nume Iurie Angheni a ajuns în vizorul poliției, în iulie 2017. Atunci, acesta a fost prins lucrând într-un bar, fără a avea acte. Tânărul ar fi încercat să fugă, însă, a fost prins. Polițiștii l-ar fi reținut pentru documentarea cazului, iar, după ce i-au introdus amprentele în baza de date, a ieșit la iveală o crimă, pe care tânărul ar fi comis-o în 2016.

În data de 2 noiembrie 2016 în orașul Villarica, moldoveanul ar fi intrat în casa unei bătrâne cu scopul de a o jefui. Acesta ar fi legat femeia și ar fi bătut-o până la moarte. Amprentele moldoveanului coincideau sută la sută cu cele găsite în casa victimei.


Prin urmare, atunci, moldoveanul a fost reținut, iar recent, și-a aflat sentința.

echipa.md


Diaspora

Moldovean arestat în Italia: se dădea drept român, dar cu documentele de identitate ale altei persoane

Un cetățean moldovean a fost arestat în Italia duminică, 31 mai 2020, după ce polițiștii au descoperit că se dădea drept cetățean român și că documentele sale de identitate aparțineau de fapt altei persoane.

Potrivit Padova Oggi, bărbatul a fost oprit în jurul orei 15:30 de o patrulă de poliție pe via Tiziano Aspetti all’Arcella din Padova. La cererea agenților, individul a prezentat un permis de conducere și o carte de identitate eliberate de autoritățile române.

Ulterioare verificări ale polițiștilor au scos la iveală însă că identitatea sa era cu totul alta, iar bărbatul oprit era de fapt un cetățean extra-comunitar aflat ilegal pe teritoriul Italiei. Acesta a fost identificat ca fiind Andrei Pîslaru, în vârstă de 34 de ani, originar din Republica Moldova.

Bărbatul moldovean a fost condus apoi la secție și pus sub arest pentru violarea normelor de imigrare și pentru însușire de documente de identitate.


rotalianul.com


Citește mai departe

Diaspora

Un moldovean a fost ucis în Italia, iar familia acestuia solicită ajutor pentru repatrierea corpului neînsuflețit

Un moldovean în vârstă de 25 de ani a fost înjunghiat mortal în localitatea Veronella, provincia Verona din Italia. Potrivit poliției, tânărul ar fi avut un conflict un cetățean de origine marocană, din cauza unei doze de cocaină.

Presupusul asasin, în vârstă de 44 de ani, a fost reținut.

Potrivit presei italiene, victima este Alexandru Boboc, originar din Anenii noi, care se stabilise cu familia în Italia. Bărbatul a lăsat în urmă soția îndurerată și trei copii.

Alexandru era membru al unei echipe locale de fotbal, din care făceau parte reprezentanți ai mai multor naționalități.


Identitatea victimei a fost comunicată de Alessandro Verità, președintele și antrenorul Sporting Salionze, o echipă de amatori din jucătiri din diferite state, în special, România, Moldova, Bulgaria și Brazilia. Acesta a povestit cum a aflat despre tragedia care a avut loc în timpul nopții de sâmbătă spre duminică.

„Aveam o discuție cu toți jucătorii și în această dimineață, când m-am trezit, am citit primele mesaje care spuneau că Alexandru a murit. Am făcut câteva apeluri care m-au confirmat ce s-a întâmplat.

Nu cunosc dinamica sau motivele pentru care ceea ce unele ziare au scris că a fost un conflict. Pot spune doar că Boboc era un băiat de aur. Înalt, subțire, mereu zâmbitor, avea un loc de muncă, mașina lui, venea de fiecare dată din Veronella unde locuia să se antreneze și să fie în companie. Niciodată nu a spus un cuvânt ne la locul lui, nu pot înțelege ce s-ar fi putut întâmpla. În opinia mea, s-a găsit la locul nepotrivit la momentul nepotrivit”, a declarat Alessandro Verità.


publika.md


Citește mai departe

Diaspora

/FOTO/ Italia: Un moldovean BĂUT a intrat cu mașina sa în alte trei automobile. Se întorcea de la o petrecere

Un moldovean băut a dat cu mașina sa în alte trei automobile parcate la marginea drumului, pe o stradă din orașul Parma, Italia.

Totul a avut loc în noaptea de 11 mai, în jurul orei 02.00. Presa din Italia scrie că la fața locului s-au deplasat polițiștii. Între timp moldoveanul de 25 de ani reușise să-și abandoneze propria mașină nu departe de locul accidentului și ar fi încercat să fugă.

Doar că forțele de ordine din Italia l-au prins și l-au dus la poliție. Acolo, aceștia au stabilit că conaționalul nostru se afla în stare de ebrietate după ce fusese la o petrecere cu prietenii. Mai mult, acesta nu deținea asigurare auto. Acum acesta va fi cercetat pentru condusul în stare de ebrietate și provocarea unui accident rutier.

Totodată, acesta a fost amendat pentru că a încălcat regimul anti-COVID-19.



Citește mai departe

topul săptămânii