Rețele de socializare

Diaspora

Moldoveancă, mamă a trei copii, ucisă de soțul ei italian. Femeia l-ar fi părăsit pe bărbat, după o ceartă.

O moldoveancă a fost omorâtă de soțul ei italian chiar lângă casa surorii sale dintr-o localitate din Italia. Cei doi s-ar fi certat, iar femeia și-a luat copiii și l-a părăsit.

Potrivit presei din Italia, victima în vârstă de 36 de ani se întorcea de la serviciu, iar lângă casă surorii sale din Alberto da Giussano, o aștepta soțul ei, în vârstă de 47 de ani, cu care se certase și de la care plecase în urmă cu câteva zile.

Bărbatul a așteptat până femeia și-a parcat mașina, iar când a intrat pe poartă a înjunghiat-o de câteva ori, după care s-a urcat în automobilul său și a fugit.

Sora victimei a chemat o ambulanță, dar când au ajuns medicii, era prea târziu, această s-a stins.


Cei doi aveau trei fete împreună, care în momentul tragediei se aflau la mătușa lor în casă și dormeau.

Tot presa italiană scrie că anterior bărbatul ar mai fi avut probleme cu legea.

protv.md


Diaspora

Un deţinut moldovean a încercat să înghită o bucată de sârmă şi să atace gardienii dintr-o închisoare din Italia

Un deţinut moldovean, în vârstă de 32 de ani, a încercat să înghită o bucată de sârmă, însă a fost oprit la timp de gardienii închisorii din oraşul Biella, Italia.

Furios, tânărul a atacat gardienii, lovindu-i cu pumnii, chiar şi în momentul în care agresorul a fost dus în celulă, scrie presa italiană.

Pentru acţiunile sale, bărbatul a fost condamnat la un an de închisoare.

publika.md


Citește mai departe

Diaspora

O moldoveancă care se afla ilegal pe teritoriul Ucrainei a fost prinsă de autoritățile din țara vecină

O moldoveancă care se afla ilegal pe teritoriul Ucrainei a fost prinsă de autoritățile din țara vecină.

Totul -a întâmplat recent în regiunea Cernăuți.

Presa din Ucraina scrie că femeii îi expirase termenul de ședere pe teritoriul țării, totuși aceasta continua să se afle pe teritoriul Ucrainei. Prin urmare, aceasta a fost amendată cu 1.700 de grivne UAH, echivalentul a peste 1.200 de lei moldovenești. Totodată, ea a fost obligată să se întoarcă pe teritoriul Republicii Moldova.

echipa.md


Citește mai departe

Diaspora

Moldovean, plasat în arest, în Italia, pentru că a bătut și jefuit un pakistanez

Un moldovean plasat anterior în arest la domiciliu a fost închis după gratii, în Italia. Asta după ce magistrații Curții de Apel din orașul Modena au hotărât să schimbe măsura de arest preventiv.

Presa din Italia scrie că moldoveanul de 21 de ani, împreună cu un italian de 54 de ani ar fi atacat și bătut un cetățean al Pakistanului, pe care ulterior l-au jefuit. Totul s-a întâmplat în noaptea de 3 spre 4 septembrie 2019. Pakistanezul l-ar fi invitat pe moldovean să doarmă la el acasă. În timp ce se aflau la domiciliul victimei, între cei doi s-ar fi iscat un conflict. Moldoveanul l-ar fi chemat în ajutor pe italian, care se afla nu departe de casa victimei.

Prin urmare, moldoveanul, ajutat de prietenul său l-au bătut pe pakistanez și i-au furat telefonul mobil, dar și alte bunuri.

La scurt timp, suspecții au fost reținuți, iar bunurile depistate și întoarse adevăratului proprietar.


Cercetările pe caz continuă.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii