Rețele de socializare

Moldova

Procuratura Anticorupție și CNA fac percheziții la ANTA

Procuratura Anticorupție și CNA fac percheziții la ANTA. Informația fost confirmată de către purtătorul de cuvânt al CNA, Angela Starinschi.

Publicat

„Confirm acțiunile de urmărire penală intreprinse de CNA și PA în mai multe cauze ce vizează fapte de corupere și trafic de influenta în care ar fi implicați atât inspectori ai ANTA cât si reprezentanții ale unor companii de transport auto”, a declarat Starinschi.

Revenim cu detalii.

unimedia.info


Moldova

Prinși cu mintea aburită: Mai mulți șoferi, depistați în trafic sub influiența alcoolului sau drogurilor.

Mai mulți șoferi și participanți la trafic au documentați de polițiști, în ultimele zile, după ce au fost prinși conducând sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Publicat

Potrivit Inspectoratului Național de Securitate Publică, printre cei depistați se numără conducători auto, motocicliști, bicicliști și persoane care se deplasau cu trotinete electrice, unii având concentrații foarte mari de alcool în aerul expirat.

Unul dintre cele mai grave cazuri a fost înregistrat în raionul Hîncești, unde un șofer de 28 de ani, aflat la volanul unui automobil, a fost testat pozitiv la marijuana.

În localitatea Dereneu, raionul Călărași, un tânăr de 25 de ani a fost prins conducând un motocultor cu o concentrație de 1,39 mg/l alcool în aerul expirat.


Un alt caz a fost documentat pe traseul Republican nr 7, în raionul Soroca, unde un bărbat de 36 de ani conducea un ATV fiind în stare avansată de ebrietate, aparatul indicând 1,10 mg/l alcool.

Și în raionul Orhei, în satul Tîrzieni, un biciclist de 41 de ani a fost depistat cu o concentrație de 1,09 mg/l alcool.

Polițiștii au intervenit și în municipiul Chișinău, unde un bărbat de 36 de ani care conducea o trotinetă electrică avea 1,07 mg/l alcool în aerul expirat.


Cazuri similare au fost înregistrate și în localitatea Zgurița, raionul Drochia, unde un alt conducător de trotinetă, în vârstă de 36 de ani, avea 1,03 mg/l alcool, dar și în satul Glinjeni din raionul Fălești, unde un biciclist a fost depistat cu 1,02 mg/l alcool în aerul expirat.

Toate persoanele au fost documentate conform legislației în vigoare.

Poliția reamintește că conducerea mijloacelor de transport în stare de ebrietate reprezintă un pericol major pentru siguranța rutieră și anunță că va continua controalele pentru prevenirea accidentelor.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Explozie la Durlești: Martorii au filmat momentul deflagrației din blocul aflat în construcție.

O explozie puternică a zguduit în după-amiaza zilei de 4 iunie un bloc locativ aflat în construcție din orașul Durlești. Deflagrația a fost atât de puternică încât a fost auzită de locuitorii din zonă, iar momentul a fost surprins de mai mulți martori. Imaginile apărute pe rețelele sociale arată un nor dens de fum și flăcări ridicându-se deasupra clădirii imediat după explozie.

Publicat

Alarma a fost dată la Serviciul 112, iar la fața locului, pe strada Cărtușa, au fost mobilizate de urgență patru echipaje de pompieri și salvatori. Ajunși la intervenție, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au stabilit că în interiorul clădirii au explodat patru butelii de gaz.

Din fericire, în urma deflagrației nu s-a produs un incendiu. Pompierii au efectuat lucrări de răcire a pereților și au întreprins măsuri pentru securizarea zonei, astfel încât să fie eliminat orice risc pentru persoanele aflate în apropiere.

Autoritățile spun că nimeni nu a avut de suferit. Totuși, explozia a provocat panică printre cei care se aflau în preajmă și a atras atenția trecătorilor și locatarilor din zonă.


Cauza producerii exploziei, precum și toate circumstanțele incidentului urmează să fie stabilite de organele competente, care au inițiat o anchetă.


Citește mai departe

Moldova

/AUDIO/ Bani pentru acte medicale? Un medic oftalmolog și o asistentă medicală, suspectați de trafic de influență.

O schemă de corupție sistemică, care ar fi funcționat într-o instituție medicală din raionul Edineț, este investigată de Centrul Național Anticorupție și procurorii din Bălți. În dosar sunt vizați un medic oftalmolog și o asistentă medicală, suspectați că ar fi primit bani pentru a influența rezultatele examinărilor medicale necesare obținerii statutului de „inapt” pentru serviciul militar.

Publicat

Potrivit CNA, medicul oftalmolog din cadrul Centrului de Sănătate Edineț este bănuit de trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit bani de la un cetățean, susținând că poate influența persoane din cadrul Centrului Militar Teritorial Edineț. În schimbul remunerației ilegale, acesta ar fi promis că va determina acceptarea unor rezultate medicale favorabile, astfel încât persoana să fie declarată inaptă pentru satisfacerea serviciului militar.

În timpul investigațiilor, anchetatorii au descoperit și alte episoade infracționale. Potrivit probelor acumulate, medicul, împreună cu o asistentă medicală, ar fi pus la punct un mecanism ilegal prin care ar fi perceput bani de la pacienți pentru omiterea sau modificarea unor informații privind problemele depistate în timpul examinărilor oftalmologice.

Anchetatorii susțin că practica ar fi fost una repetitivă, iar mai multe persoane ar fi beneficiat de rezultate medicale favorabile în schimbul unor plăți necuvenite, ceea ce indică existența unor acte de corupție cu caracter sistemic în cadrul instituției medicale.


Medicul oftalmolog a fost reținut pentru 72 de ore. Totodată, ofițerii CNA au efectuat percheziții în birourile instituției medicale și la domiciliile a patru persoane vizate în dosar. Asistenta medicală suspectată de implicare în schemă este cercetată în stare de libertate.

Urmărirea penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, identificarea tuturor persoanelor implicate și documentarea întregii activități infracționale.

Potrivit legii, toate persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


Citește mai departe

topul săptămânii