Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Vindeau droguri la kilogram

Cinci bărbați printre care un polițist de frontieră de la Sculeni, au nimerit în vizorul oamenilor legii  pentru vânzarea drogurilor în proporții deosebit de mari. Indivizii își desfășurau activitatea pe teritoriul municipiului Ungheni. Patru dintre suspecți au fost încătușați de mascații de la Scorpion, după trei luni în care au fost filați de poliție.

Publicat

În timpul reținerii, indivizii, cu vârstele cuprinse între 23 și 37 ani,  au fost percheziționați iar la domiciliile și mașinile acestora au avut loc descinderi. În cadrul acestora polițiștii au găsit patru kilograme de droguri, bani care, cel mai probabil, au fost obținuți din vinderea narcoticelor, dar și dispozitive utilizate pentru consumul narcoticelor.

Totodată, au fost ridicate și telefoane mobile, cartele SIM, acte de identitate și carduri bancare. În cadrul anchetei, oamenii legii au constatat că suspecții lucrează în baza unei scheme bine stabilite, în cadrul căreia fiecărui membru îi revine rolul său: unii primeau substanțele narcotice în cantități mai mari, alții le repartizau și împachetau a câte 3 – 5 grame după care le transmiteau persoanelor răspunzătoare de vânzarea așa-numitor “pliculețe”.

În cadrul investigațiilor, unul dintre polițiști s-ar fi dat drept cumpărător și ar fi achiziționat de la suspecți un kilogram și jumătate de droguri, pentru care a scos din buzunar 16.000 mii de lei. Totodată, oamenii legii au stabilit că trei dintre bănuiți au fost anterior judecați. Cei patru reținuți au fost puși sub învinuire, iar procurorii au solicitat pe numele lor mandat de arest. Dacă vina acestora va fi demonstrată ei riscă până la 15 ani de pușcărie.


În prezent, poliția investighează proveniența substanțelor narcotice.

echipa.md


Ediție TV

Sîngerei: Un tânăr de 24 de ani a murit într-un cumplit accident de motocicletă. Pasagera acestuia a ajuns la spital.

Accident cu sfârșit tragic în raionul Sîngerei. Un tânăr de 24 de ani a murit în circumstanțe dramatice, după ce a pierdut controlul motocicletei pe care o conducea.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara zilei de 1 mai în localitatea Țîpletești, raionul Sîngerei. Potrivit datelor preliminare, motociclistul de 24 de ani, împreună cu o pasageră de 20 de ani, s-ar fi deplasat prin localitate, iar la un moment dat, într-o curbă periculoasă, ar fi pierdut controlul ghidonului și s-ar fi tamponat cu putere într-un obstacol de pe marginea drumului.

În urma coliziunii, cei doi tineri au fost transportați de urgență la Spitalul Clinic municipal Bălți de către un echipaj de ambulanță, însă din nefericire motociclistul a decedat în drum spre spital.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragicul accident.


echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Incendiu în orașul Căușeni: O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări

Incendiu de proporții în sudul țării. O clădire cu trei etaje în care se află un supermarket, o cafenea, dar și un magazin de mobilă a fost cuprinsă de flăcări, în orașul Căușeni, iar zeci de pompieri și salvatori au intervenit la fața locului.

Publicat

Focul a izbucnit în după amiaza zilei de 30 aprilie, iar martorii, panicați de cele întâmplate, au sunat imediat la Serviciul 112. În urma apelului, a fost aplicat planul sporit de intervenție, la fața locului venind cinci echipe de pompieri și salvatori.

Angajații IGSU au stabilit că incendiul s-a produs într-o anexă din spatele clădirii cu trei nivele, iar focul se răspândea deja spre acoperișul construcției. Pe lângă flăcările puternice, și fumul dens s-a răspândit la zeci de metri distanță.

Pompierii și salvatorii au luptat cu flăcările timp de câteva ore pentru a le localiza și stinge. Din fericire, nu au fost raportate victime, incendiul provocând doar daune materiale. Deocamdată nu se cunoaște de la ce ar fi pornit incendiul, circumstanțele urmând a fi examinate de specialiști.



Citește mai departe

Ediție TV

Weekend marcat de tragedii: Doi moldoveni au decedat în România

Weekend marcat de tragedii. Doi moldoveni și-au găsit sfârșitul în România, în circumstanțe șocante.

Publicat

În primul caz, un tânăr de 28 de ani, care deține cetățenie dublă, a fost găsit spânzurat în zona Podu Roș, din Iași. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost observat de către un trecător, care a sunat imediat la poliție. La scurt timp, toate echipele de intervenție s-au îndreptat la fața locului și au descoperit sub pod cadavrul tânărului. Oamenii legii au emis ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale, care va stabili cauza exactă a decesului tânărului.

În același timp, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă.

Tot în weekendul trecut, un șofer moldovean a murit într-un accident groaznic, după ce autocisterna încărcată cu etanol pe care o conducea s-a răsturnat și s-a izbit violent de un stâlp. Accidentul a avut loc în Mărășești, județul Vrancea, iar circulația în zonă a fost blocată timp de mai multe ore. Autocisterna, înregistrată în Republica Moldova, transporta etanol când s-a răsturnat pe carosabil.


Echipajele de urgență au intervenit imediat și l-au descarcerat pe șofer dintre fiarele contorsionate ale cabinei. Din nefericire, medicii sosiți la fața locului nu au putut decât să constate decesul acestuia.

Totodată, la locul tragediei au intervenit și patru echipaje de salvatori care spălat traseul de combustibilul care s-a revărsat în urma impactului.

Circumstanțele tragediei urmează a fi stabilite.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii