Rețele de socializare

Moldova

Crimă din gelozie: Un bărbat a fost reținut după ce ar fi omorât un tânăr de 25 de ani

Polițiștii din Soroca au reținut un bărbat de 36 de ani, suspectat de omorul unui tânăr din localitatea Bădiceni.

Publicat

Oamenii legii au fost alertați aproape de miezul nopții de o femeie din localitate, care a comunicat că a depistat la sol un tânăr cu semne de moarte violentă.

Grupa operativă a Inspectoratului de poliție Soroca a stabilit preliminar că omorul a fost comis în urma unui conflict motivat de gelozie, izbucnit între suspect și victimă, un tânăr de 25 de ani.

În rezultatul multiplelor leziuni corporale cauzate prin înjunghiere, victima a decedat la fața locului.


Datorită intervenției prompte a polițiștilor suspectul a fost reținut.

Oamenii legii au inițiat o cauză penală pentru comiterea infracțiunii de omor intenționat cu deosebită cruzime, iar dacă vinovăția suspectului va fi demonstrată, acesta riscă închisoare de la 15 la 20 de ani sau detenție pe viață.


Moldova

Tragedie de nedescris, la Florești: Un copil de doi ani a murit, după ce a căzut într-o fântână adâncă de opt metri.

Tragedie de nedescris în raionul Florești. Un copil de doar 2 ani și-a pierdut viața, după ce a căzut într-o fântână adâncă de aproximativ opt metri.

Publicat

Cazul fatal s-a produs în amiaza zilei de 28 octombrie, în localitatea Japca. La fața locului au intervenit de urgență două echipe de salvatori- din cadrul Direcției Regionale Căutare-Salvare Nord și de la Direcția Situații Excepționale Florești.

Operațiunea de salvare a fost una contracronometru. Salvatorii au coborât în fântână și au reușit să aducă la suprafață corpul băiatului. Din nefericire, medicii prezenți nu au mai putut face nimic pentru el decât să constate decesul.

Toate circumstanțele în care s-a produs tragedia urmează să fie stabilite de organele de drept.


Inspectoratul General pentru Situații de Urgență face un nou apel către părinți și îngrijitori să manifeste o atenție sporită și să securizeze zonele periculoase, precum fântânile sau bazinele de apă, pentru a preveni asemenea tragedii.


Citește mai departe

Moldova

Funcționari fiscali, vizați de CNA: Suspecții ar fi cerut mită pentru a închide ochii la nereguli.

Percheziții în municipiile Chișinău și Orhei. Ofițerii Centrului Național Anticorupție, împreună cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Cahul, au descins în dimineața zillei de 28 octombrie pe mai multe adrese, în cadrul unei cauze penale ce vizează mai mulți angajați ai Serviciului Fiscal de Stat.

Publicat

Potrivit anchetei, funcționarii ar fi pus pe roate o schemă prin care, în mod repetat, ar fi pretins sume de bani de la agenți economici pentru a nu documenta încălcările depistate în activitatea lor sau pentru a întocmi acte de control mai favorabile. Sumele pretinse variau, în medie, în jurul a 500 de euro, în funcție de gravitatea abaterilor descoperite.

În urma acțiunilor procesuale, un funcționar public a fost reținut pentru 72 de ore, iar alte trei persoane – audiate și cercetate în stare de libertate.

CNA și Procuratura municipiului Cahul continuă investigațiile pentru a stabili întreaga rețea de complicitate și a documenta toate episoadele de corupție.


Autoritățile reamintesc: orice persoană se prezumă nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


Citește mai departe

Moldova

S-ar fi aruncat în gol: Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 16 al unui bloc de locuit, în capitală.

Tragedie în sectorul Buiucani al capitalei. Un bărbat de 49 de ani a murit după ce a căzut în gol de la etajul 16 al unui bloc de locuit.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara de 27 octombrie, iar apelul la 112 a fost făcut de locatarii care au descoperit corpul neînsuflețit în curtea blocului. La fața locului au intervenit echipele de poliție și medicii de pe ambulanță, însă nu au mai putut face nimic pentru victimă.

Potrivit medicului legist, pe corpul neînsuflețit nu au fost depistate alte urme de violență, în afară de cele provocate de cădere.

Oamenii legii investighează toate circumstanțele tragediei, iar una dintre versiunile principale este cea a suicidului. Ancheta este în desfășurare.


În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon 060 806 623, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.


Citește mai departe

topul săptămânii