Moldova
/FOTO/ I-a cumpărat mama pașaport fals și a trimis-o în Cehia. O moldoveancă, reținută la granița română
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la o tânără asupra căreia a fost descoperită o carte de identitate, cu însemnele autorităţilor din România.
În data de 09 februarie a.c., în jurul orei 03.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, ca pasager într-un microbuz, înmatriculat în Cehia, o persoană de sex feminin, cu cetățenie moldovenească, în vârstă de 25 de ani.
Deoarece colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la faptul că tânăra ar deţine documente false, au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au descoperit asupra persoanei o carte de identitate, cu însemnele autorităţilor din România, cu datele de identificare ale tinerei. Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.
Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că documentul a fost procurat în cursul anului trecut, de mama sa, pentru a-şi găsi un loc de muncă.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Moldova
/VIDEO/ Doi ucraineni, prinși în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera moldo-română.
Doi cetățeni ucraineni, dintre care unul dat în căutare internațională prin Interpol, au fost reținuți de polițiștii de frontieră în timp ce încercau să treacă ilegal în România.
Cazul s-a produs la sfârșitul lunii martie, în zona Sectorului Poliției de Frontieră Leușeni. Potrivit autorităților, sistemele de supraveghere au observat două persoane care se deplasau rapid pe jos spre râul Prut. O patrulă a intervenit imediat și i-a oprit înainte ca aceștia să ajungă la apă.
Cei doi nu aveau acte de identitate asupra lor, iar în urma verificărilor s-a stabilit că sunt cetățeni ucraineni, în vârstă de 26 și 27 de ani. Oamenii legii au constatat că ambii figurau în diferite dosare penale. Unul dintre ei era dat în căutare internațională prin Interpol, iar celălalt mai fusese documentat anterior pentru o tentativă similară de trecere ilegală a frontierei moldo-române, în nordul țării, în martie 2025.
La audieri, cei doi au declarat că intenționau să ajungă în România pentru a solicita azil, însă au ales să ocolească punctele oficiale de trecere a frontierei.
În urma intervenției polițiștilor de frontieră, tânărul de 26 de ani a fost extrădat în țara de origine, iar celălalt, care era căutat la nivel internațional, a fost reținut și predat autorităților pentru a executa o pedeapsă de 12 luni de închisoare, stabilită prin hotărâre judecătorească.
Moldova
/VIDEO/ Droguri ascunse în aparat de sudat: O femeie din Ucraina, arestată după ce a adus în țară 2 kg de droguri sintetice.
O femeie de 42 de ani din Ucraina a fost arestată, după ce polițiștii au descoperit aproximativ 2 kilograme de droguri sintetice ascunse într-un aparat de sudat.
Femeia a fost reținută în Chișinău, în urma unei operațiuni desfășurate de ofițerii Direcției Antidrog, împreună cu polițiștii și procurorii din sectorul Botanica.
Potrivit anchetatorilor, aceasta este suspectată că făcea parte dintr-o rețea infracțională specializată în contrabanda și distribuirea drogurilor sintetice. Activitatea grupării ar fi fost coordonată inclusiv prin aplicația Telegram.
Conform probelor acumulate, femeia avea rolul de a transporta drogurile din Ucraina în Republica Moldova, după care le ascundea în diferite locuri. Ulterior, substanțele erau preluate de curieri și vândute în doze de aproximativ un gram.
Oamenii legii spun că gruparea din care ar face parte suspecta ar fi formată din cetățeni ucraineni și moldoveni și ar activa în mai multe țări, inclusiv Ucraina, Polonia, România, Georgia și Republica Moldova. Activitatea acesteia a fost documentată timp de câteva luni.
La data de 3 aprilie, femeia a intrat în Republica Moldova prin punctul de trecere Palanca–Maiaki–Udobnoe, fiind pasageră într-un automobil. Aceasta a fost monitorizată de polițiști până la Chișinău.
După ce a ajuns într-un apartament închiriat, femeia a fost reținută. În urma perchezițiilor, în bagajul său de mână a fost descoperit un pachet cu aproximativ 2 kilograme de PVP, cunoscut drept „sare”, ascunse într-un aparat de sudat. Valoarea drogurilor scoase din circuit depășește un milion de lei.
La solicitarea procurorilor, instanța a emis pe numele acesteia un mandat de arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.
Moldova
/VIDEO/ Caz strigător la cer: Un bătrân a fost jefuit în plină stradă de un bărbat în vârstă de 47 de ani.
Un bărbat de 47 de ani a fost reținut de polițiști după ce ar fi jefuit un bătrân de 85 de ani, pe care l-a abordat pe stradă sub pretextul vânzării de plapume.
Cazul a avut loc în raionul Strășeni. Potrivit poliției, suspectul s-a apropiat de victimă și a încercat să-i câștige încrederea, spunând că vinde plapume. La un moment dat, profitând de neatenția bătrânului, acesta i-ar fi smuls din mână suma de 3.700 de lei, după care a fugit într-o direcție necunoscută.
În urma măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor operative desfășurate de polițiști, suspectul a fost identificat și reținut în municipiul Chișinău. Acesta este un bărbat în vârstă de 47 de ani, originar din Federația Rusă.
Potrivit datelor preliminare, individul ar avea o posibilă specializare în comiterea unor astfel de infracțiuni, folosind metoda inducerii în eroare a victimelor, în special a persoanelor în vârstă.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 7 ani de închisoare. Între timp, acțiunile procesual-penale continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și recuperarea prejudiciului cauzat victimei.
-
Moldovao zi în urmăRiscă până la 10 ani de pușcărie: Șoferul care a provocat accidentul înfiorător de la Cimișlia, trimis în judecată.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Bacterii, găsite în înghețată: Peste nouă mii de bucăți au fost nimicite de ANSA.
-
Moldova4 zile în urmăMoldoveancă, lider de sectă: Autoritățile italiene au destructurat o schemă de manipulare, extorcare și abuz.
-
Moldova24 de ore în urmăCopil orfan, exploatat sexual: Abuzatorul, un afacerist din Chișinău, a fost condamnat la 17 ani de pușcărie.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ „S-a însănătoșit” ca prin minune: Un bărbat se prefăcea că are probleme locomotorii și cerșea mila trecătorilor.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ 800 de mii de lei, ridicați din ascunzișuri: Un bărbat din Comrat, reținut pentru escrocherie.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ „Punea mâna” pe bunuri străine: Un bărbat este suspectat de cinci furturi și un jaf în troleibuzele din Chișinău.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Schemă de contrabandă cu automobile: Patru persoane, printre care un polițist de frontieră, reținute într-un dosar de milioane.
