Moldova
Șoferul care a luat pe capotă o polițistă la Cahul, REȚINUT
La 12 februarie curent, în jurul orei 21.00, polițista din cadrul Batalionului de Patrulare Sud al INP, aflându-se în misiunea de serviciu pe intinerarul de patrulare din localitatea Cucoara, raionul Cahul, împreună cu un coleg, a stopat un automobil de model ,,Peugeot” care se deplasa neadecvat.
Conducătorul automobilului nu s-a subordonat cerințelor polițiștilor de patrulare, continuând deplasarea cu viteză excesivă. Ca urmare, acesta ar fi pierdut controlul volanului și a derapat într-un șanț de pe acostamentului drumului.
La apropierea polițiștilor de mijlocul de transport, șoferul a blocat ușile automobilului și a accelerat. Ca urmare, polițista a fost accidentată, suferind traumatisme, iar automobilul de serviciu fiind deteriorat.
Ulterior, șoferul și-a continuat deplasarea, reușindu-se stoparea forțată a acestuia în extravilanul localității Brînza din raionul Cahul.
La volanul automobilului se afla un tânăr în vârstă de 29 ani şi un pasager de 25 de ani, ambii locuitori al satului Văleni, raionul Cahul.
În rezultatul testării alcoolscopice a șoferului, s-a stabilit o concentraţiei de alcool de 0,40 mg/l în aerul expirat.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru săvârșirea infracțiunii ,,Ameninţarea sau violenţa săvârşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere” însoțită de aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea funcționarului public, în conformitate cu art.349 alin.(2), lit a) Cod Penal a RM.
Bărbaţii au fost reţinuţi pentru 72 de ore şi riscă închisoare de la 4 la 8 ani.
În contex, Inspectoratul General al Poliției atenționează despre faptul că NU VA TOLERA faptele de ultraj comise asupra polițiștilor, aflaţi în misiune de serviciu, acte de ameninţare, vătămare a integrităţii corporale sau sănătăţii, deteriorarea bunurilor acestora, ofensarea sau blamarea.
Vă îndemnăm să manifestați respect în raport cu angajații Poliției, iar ei la rândul lor, vă vor demonstra solicitudine.
Moldova
Pericol de explozie la Cahul: Pompierii au evacuat o butelie cu freon și alta cu gaz dintr-o locuință cuprinsă de foc.
Pericol de explozie în sudul țării. Un incendiu a izbucnit în după amiaza zilei de 2 iunie într-o casă de locuit de pe strada Constantin Stamati din municipiul Cahul. La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri și salvatori.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 14:01, iar potrivit primelor informații, flăcările au cuprins acoperișul locuinței.
Ajunși la destinație, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit pentru localizarea incendiului și prevenirea extinderii focului. În timpul intervenției, pompierii au evacuat din zona de risc două butelii, una cu gaz și alta cu freon, evitând astfel producerea unei explozii.
Incendiul a fost localizat în jurul orei 14:36, iar echipele de intervenție au continuat lucrările de lichidare a focarelor reușind stingerea complete a incendiului către ore 16:40.
Din fericire, în urma celor înctâmplate victime nu au fost raportate.
Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează să fie stabilite de specialiști.
Moldova
Microbuz răsturnat în România: Opt moldoveni implicați într-un accident, la Drăgușeni.
Un microbuz cu opt moldoveni la bord s-a răsturnat în România, după o manevră de depășire care s-a încheiat dramatic. Accidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 2 iunie, în localitatea Drăgușeni, județul Suceava. Toate persoanele din vehicul au fost evaluate de medici, iar un bărbat de 43 de ani a ajuns la spital.
Potrivit presei din România, accidentul s-a produs în jurul orei 13:00. Din primele cercetări reiese că șoferul microbuzului, înmatriculat în Republica Moldova, ar fi încercat să depășească un TIR, însă nu ar fi păstrat distanța laterală necesară. Vehiculul ar fi lovit una dintre roțile camionului, după care s-a răsturnat pe marginea drumului.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, fiind sprijiniți de alte trei echipaje medicale.
Toți cei opt cetățeni moldoveni aflați în microbuz au fost examinați de medici. Un singur pasager, un bărbat de 43 de ani, a avut nevoie de îngrijiri suplimentare și a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni.
TATIANA BARAC, PURTĂTOAREA DE CUVÂNT A MAE: „Potrivit informațiilor comunicate de autoritățile române, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, iar un cetățean moldovean a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni pentru investigații și îngrijiri medicale. Consulatul General al Republicii Moldova la Iași menține contactul permanent cu autoritățile locale și instituțiile medicale competente pentru a monitoriza situația și a acorda la necesitate asistența consulară necesară cetățenilor afectați.”
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău anunță că urmărește evoluția cazului prin intermediul Consulatului General al Republicii Moldova la Iași, care se află în contact permanent cu autoritățile și instituțiile medicale din România.
Circumstanțele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de polițiștii români.


Moldova
Corupție la „Termoelectrica”: Un șef de secție, reținut pentru 72 de ore pentru mișmașuri cu achiziții publice.
Corupție sistemică la Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica”. Un șef de secție din cadrul Societății a fost reținut pentru 72 de ore de ofițerii CNA și procurorii Procuraturii municipiului Chișinău, într-un dosar de corupție ce vizează organizarea unor proceduri de achiziții în cadrul întreprinderii.
Potrivit anchetei, funcționarul ar fi pretins și primit în mod sistematic bani de la reprezentantul unui agent economic, pentru a favoriza compania respectivă în cadrul licitațiilor organizate de societate. Conform datelor preliminare, acesta ar fi primit lunar câte 10 mii de lei.
În cadrul acțiunilor de urmărire penală, ofițerii anticorupție și procurorii au efectuat percheziții la biroul de serviciu al persoanei vizate, dar și la sediul agentului economic implicat. În urma descinderilor au fost ridicate mijloace bănești presupus transmise pentru luna mai, dispozitive electronice și mai multe documente relevante pentru anchetă.
Persoana reținută a fost plasată în izolatorul CNA, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate în schemă.
Între timp, reprezentanții „Termoelectrica” au anunțat că întreprinderea cooperează deplin cu organele de drept și oferă tot suportul necesar pentru desfășurarea investigațiilor. Instituția susține că promovează o politică de toleranță zero față de orice formă de corupție, fraudă sau abatere de la normele legale și etice.
Totodată, compania precizează că, în cazul în care faptele investigate vor fi confirmate, acestea reprezintă acțiuni individuale și nu reflectă valorile sau practicile instituționale ale întreprinderii. Reprezentanții societății au menționat că, pentru a nu afecta desfășurarea anchetei, la această etapă nu vor oferi alte detalii despre caz.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Un motociclist se zbate între viață și moarte după un accident grav la Vatra.
-
Moldova10 ore în urmăȘoc și groază, la Strășeni: O fetiță de șapte ani ar fi fost agresată sexual de către un vecin.
-
Moldova5 zile în urmăTragedie de nedescris, la Briceni: Un adolescent de 15 ani a fost găsit fără viață, după ce s-ar fi împușcat.
-
Moldova5 zile în urmă„Premieră” dramatică în Moldova: Trupul Ludmilei Vartic, examinat prin tomografie computerizată.
-
Moldova5 zile în urmăAccident mortal la Fălești: Doi bărbați au decedat pe loc, după ce s-au izbit cu motocicleta într-o mașină.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Descinderi de amploare în nordul țării într-un dosar de defrișări ilegale: Șapte persoane reținute.
-
Moldova10 ore în urmăȚeapă de 130.000 euro: Convinsă de falși clarvăzători, o femeie a pierdut peste 130 de mii de euro.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Traficanți de droguri condamnați: Patru bărbați au primit pedepse de până la 12 ani de detenție pentru trafic de narcotice.
