Rețele de socializare

Moldova

Tragedie cumplită, la Ștefan Vodă. Un copil de 2 ani a murit, după ce a fost intoxicat cu sulf de către propriul tată

Un copil a murit pe patul de spital, după ce tatăl său ar fi încercat să-l lecuiască la domiciliu cu sulf. Tragedia a avut loc noaptea trecută în spitalul din orașul Ștefan Vodă.

Publicat

Descide.md scrie că, este vorba despre un copil de doi ani care a fost adus la Spitalul raional Ștefan Vodă, în jurul orei 22:00, în stare gravă și a fost internat în secția de terapie intensivă a spitalului.

Micuțul a fost diagnosticat cu o intoxicație severă cu o substanță fungică „Dnok”. Ulterior s-a stabilit că vineri, 10 Iunie, tatăl acestuia, în vârstă de 27 de ani, după ce a văzut că pe suprafața corpului copilului au apărut mai multe pete de culoare roșie, ar fi preparat în condiții casnice un unguent pe bază de sulf cu care a încercat să trateze copilul.

Abia a doua zi, după ce copilul a început a avea febră și a început a vomita, părinții au solicitat intervenția unei ambulanțe.


Medicii au încercat să-i salveze viața copilului, dar din nefericire acesta a murit la spital, după o oră de la internare.

Oamenii legii au inițiato anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.


Moldova

Incendiu uriaș în Chișinău: Un depozit în care erau păstrate utilaje tehnice, anvelope și uleiuri – făcut scrum.

Un incendiu de proporții a izbucnit în dimineața zilei de 31 mai la un depozit de pe strada Lunca Bîcului din capitală. Flăcările au cuprins o hală în care erau păstrate utilaje tehnice, anvelope și cantități mari de ulei, iar coloana densă de fum s-a văzut din mai multe sectoare ale orașului. Pentru a ține focul sub control și a împiedica extinderea acestuia, la fața locului au fost mobilizați zeci de pompieri și salvatori.

Publicat

Alarma s-a dat la ora 08:17, când la Serviciul 112 a fost anunțat incendiul. Primele echipaje de intervenție au constatat că focul se manifesta violent în interiorul unui depozit din zona industrială de pe strada Lunca Bîcului. În hală erau stocate anvelope, uleiuri și utilaje tehnice, iar din cauza materialelor combustibile flăcările s-au răspândit rapid.

Pericolul era cu atât mai mare cu cât incendiul risca să se extindă la construcțiile și bunurile din apropiere. În aceste condiții, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a activat nivelul sporit de intervenție.

La operațiune au participat 90 de pompieri și salvatori, cu 12 autospeciale și 17 unități de tehnică auxiliară. Totodată, pentru gestionarea intervenției a fost constituit un stat major operativ.


În sprijinul echipelor de salvare au venit și reprezentanții serviciilor de gaze și energie electrică, care au deconectat rețelele din zonă pentru a preveni producerea altor incidente. Polițiștii și carabinierii au asigurat ordinea publică și au restricționat accesul în perimetrul afectat.

Din cauza fumului dens rezultat în urma arderii anvelopelor și uleiurilor, IGSU a emis un avertisment pentru locuitorii din apropiere. Oamenii au fost îndemnați să închidă ferestrele și să evite, pe cât posibil, aflarea în aer liber.

După aproape patru ore de intervenție, pompierii au reușit să localizeze incendiul, în jurul orei 12:00, împiedicând propagarea acestuia la alte obiective. Ulterior, echipele au continuat lucrările pentru lichidarea completă a focarelor și înlăturarea riscului de reaprindere.


Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Cauza izbucnirii focului și valoarea pagubelor urmează să fie stabilite de specialiști.



Citește mai departe

Moldova

Încă un accident feroviar: Un șofer ar fi ignorat semnalele de avertizare, iar mașina sa a fost lovită de un tren marfar.

Un nou accident feroviar înregistrat în țară. Totul s-a întâmplat în seara zilei de 31 mai, în comuna Gangura, raionul Ialoveni, după ce un automobil a fost lovit de o locomotivă la o trecere la nivel cu calea ferată.

Publicat

Potrivit informațiilor oferite de Poliția din Ialoveni, accidentul a avut loc în jurul orei 19:00. Din cercetările preliminare, un bărbat de 49 de ani, aflat la volanul unui automobil, nu s-ar fi asigurat corespunzător la traversarea căii ferate, moment în care mașina a fost tamponată de o locomotivă.

Și reprezentanții Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” au confirmat incidentul, precizând că acesta s-a produs pe tronsonul feroviar Bălțați–Căinari. Potrivit CFM, mecanicul trenului marfar a observat automobilul care încerca să traverseze liniile cu încălcarea regulamentului de circulație și a aplicat imediat frânarea de urgență, însă impactul nu a mai putut fi evitat.

În urma accidentului, din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, fiind înregistrate doar pagube materiale.


Atât șoferul automobilului, cât și mecanicul locomotivei au fost testați alcoolscopic, iar rezultatele au indicat lipsa alcoolului în aerul expirat.

Poliția a înregistrat cazul și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Totodată, reprezentanții CFM reamintesc că infrastructura feroviară reprezintă o zonă cu risc sporit, iar trenurile au o distanță mare de frânare, motiv pentru care respectarea semnalizării și a regulilor la trecerile la nivel cu calea ferată este esențială pentru prevenirea accidentelor.



Citește mai departe

Moldova

Impact puternic, la Bahmut: Două șoferițe, la spital după ce una dintre ele nu ar fi acordat prioritate.

Două femei au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în după-amiaza zilei de 31 mai, pe traseul Chișinău–Ungheni, în apropierea localității Bahmut, raionul Călărași.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, în accident au fost implicate două automobile. Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că o șoferiță de 20 de ani, în timp ce efectua manevra de virare la stânga, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui automobil, condus de o femeie în vârstă de 51 de ani.

Impactul dintre cele două automobile a fost puternic, iar în urma coliziunii ambele conducătoare auto au suferit diverse traumatisme. Victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.

La fața locului au intervenit polițiștii, medicii și alte servicii specializate pentru acordarea ajutorului necesar și documentarea circumstanțelor accidentului.


Totodată, testările alcoolscopice efectuate la fața locului au arătat că niciuna dintre șoferițe nu consumase alcool, rezultatele fiind de 0,00 mg/l alcool în aerul expirat pentru ambele persoane.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier.


Citește mai departe

topul săptămânii