Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ S-au drogat, apoi au ieșit la plimbare. Doi indivizi, reținuți de carabinieri

S-au drogat, apoi au ieșit la plimbare. Doi indivizi cu un comportament neadecvat au fost reținuți pe o stradă din capitală.

Publicat

Totul a avut loc în data de întâi septembrie, pe bulevardul Decebal din sectorul Botanica al capitalei.

Carabinierii i-ar fi observat pe cei doi indivizi și, i-au oprit pentru verificări. În timpul discuțiilor, cei doi au recunoscut că au consumat substanțe narcotice și dețin și asupra sa droguri. Prin urmare, la locul faptei a fost chemat și un echipaj de poliție, care a ridicat de la indivizi două pachețele din hârtie cu substanță vegetală asemănătoare drogurilor.

Bărbații de 44 si 50 de ani au fost conduși la IP Botanica pentru documentare, iar substanțele – transmise spre expertizare.


Alte circumstanțe se stabilesc.

echipa.md


Moldova

Tragedie fără margini, la Bălți: Un minor de 15 ani s-ar fi strangulat într-o clădire nefinisată.

Tragedie fără margini într-o familie din Bălți. Un adolescent de 15 ani a fost găsit fără suflare într-o construcție nefinisată din oraș.

Publicat

Nenorocirea s-a produs în seara zilei de 6 martie. Potrivit informațiilor preliminare, corpul neînsuflețit al minorului a fost depistat în jurul orei 21:00, într-o încăpere de la etajul doi al unei clădiri nefinisate de pe strada Calea Ieșilor.

La fața locului au fost alertate serviciile de intervenție. Polițiștii s-au deplasat imediat în zonă, iar pentru documentarea cazului a fost solicitat și laboratorul criminalistic.

Conform datelor preliminare, adolescentul a fost găsit strangulat, având o funie în jurul gâtului. Totodată, potrivit informațiilor oferite de poliție, în apropierea corpului neînsuflețit ar fi fost depistat și un bilet de adio.


Oamenii legii au inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei, dar și ce l-ar fi determinat pe minor să recurgă la un asemenea gest.

Poliția urmează să stabilească exact ce s-a întâmplat și dacă în acest caz există sau nu alte persoane implicate.

În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon indicat pe ecran, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.


Citește mai departe

Moldova

Dosarul mitei de 40.000 de euro: Încă un suspect, reținut la Aeroportul Chișinău.

Un al cincilea suspect a fost reținut în dimineața de 9 martie, la Aeroportul Chișinău, în dosarul de trafic de influență în care, săptămâna trecută, patru persoane au fost prinse în timp ce primeau o mită de 40.000 de euro. Potrivit unui comunicat al CNA, bărbatul este bănuit de complicitate, urmează să fie audiat și plasat în izolator pentru 72 de ore.

Publicat

Persoanele cercetate ar fi pretins suma de 40.000 de euro, susținând că au influență asupra unor persoane publice și că le-ar putea determina să scape de pedeapsă o persoană condamnată în primă instanță.

Cei patru suspecți au fost reținuți săptămâna trecută în sectorul Rîșcani al Capitalei, la scurt timp după transmiterea banilor. În urma perchezițiilor, a fost ridicată întreaga sumă de 40.000 de euro, precum și dispozitive electronice despre care anchetatorii spun că ar fi fost folosite pentru realizarea înțelegerii prealabile privind comiterea infracțiunii.

Acțiunile de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și pentru identificare tuturor persoanelor implicate.


Citește mai departe

Moldova

Condamnat pentru că și-a ucis soția: Femeia a murit în urma mai multor lovituri aplicate cu toporul.

Un bărbat de 47 de ani a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul soției sale, după ce i-a aplicat mai multe lovituri cu un topor în timpul unui conflict familial. Sentința a fost pronunțată recent de Judecătoria Drochia, sediul Rîșcani, informează Oficiul Dondușeni al Procuraturii Drochia.

Publicat

Potrivit probelor administrate în cadrul urmăririi penale, tragedia s-a produs în seara zilei de 22 septembrie 2025, în jurul orei 20:00. Cei doi soți se deplasau pe o stradă din satul Tîrnova, raionul Dondușeni, când între ei a izbucnit un conflict. În acel moment, bărbatul i-ar fi aplicat victimei mai multe lovituri cu un topor în regiunea capului, după care a părăsit locul comiterii faptei.

Femeia a fost transportată de urgență la Spitalul Raional Dondușeni, însă, din cauza traumelor grave suferite, a decedat în aceeași seară.

Procurorii menționează că urmărirea penală a fost finalizată într-un termen apropiat, iar la data de 10 decembrie 2025 cauza penală a fost expediată în instanța de judecată pentru examinare în fond.


În urma examinării probelor, instanța l-a recunoscut pe inculpat vinovat de comiterea infracțiunii de omor săvârșit asupra unui membru de familie. Pentru această faptă, bărbatul a fost condamnat la 16 ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Nord.


Citește mai departe

topul săptămânii