Rețele de socializare

Moldova

Două persoane au decedat, iar 23 s-au ales cu traumatisme în urma accidentelor produse în ultimele trei zile

Două persoane au decedat, iar alte 23 s-au ales cu traumatisme în urma accidentelor rutiere produse în ultimele trei zile pe teritoriul țării.

Publicat

Cele mai multe accidente rutiere au fost atestate în municipiul Chișinău, 11 la număr. Altele 12 accidente au fost înregistrate în afara capitalei.

„Majoritatea au fost provocate sau gravitatea lor a fost amplificată de viteza excesivă. În zece cazuri au fost tamponați pietonii, conducătorii auto nereușind să reacționeze la timp din cauza vitezei. Tot din cauza excesului de kilometri la oră, opt accidente s-au produs cu ciocnire între vehicule. Doi șoferi au pierdut controlul volanului în timp ce conduceau cu viteză mare, iar în consecință ambele autovehicule s-au inversat”, informează Inspectoratul Național de Patrulare (INP).

Potrivit INP, în ultimele trei zile au fost depistate 1639 de încălcări ale Regulamentului Circulației Rutiere (RCR). În 986 de cazuri a fost depășită limita de viteză; peste 70 de persoane au fost înlăturate de la volanul autovehiculului, fiind depistate în stare de ebrietate; 73 nu aveau centura de siguranță cuplată, iar 25 conduceau mașinile fără să aibă la ei permisul de conducere.


Advertisement

Moldova

Carambol la Ialoveni: Patru mașini au fost implicate într-un accident violent.

Trafic dat peste cap, în după-amiază zilei de 6 iunie, la intrarea în orașul Ialoveni, după ce patru mașini au fost implicate într-un accident rutier.

Publicat

Totul s-a întâmplat în jurul orei 13:00. Potrivit informațiilor preliminare, un șofer de 69 de ani, care intenționa să vireze din oraș spre Hîncești, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției. În urma manevrei, a fost lovit de un alt autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, care circula regulamentar spre Chișinău.
Impactul a fost atât de puternic, încât una dintre mașini a fost proiectată în parapetul de pe mijlocul drumului. Cioburile și bucăți din caroserie au avariat alte două vehicule aflate în apropiere.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au fost negative.
Poliția investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului. Circulația în zonă a fost îngreunată zeci de minute.


Citește mai departe

Moldova

Tragedie greu de imaginat: Un copil de doi ani a murit strivit de aragaz, la Drochia.

Caz dramatic într-o gospodărie din raionul Drochia. Un băiețel de doar doi ani și-a pierdut viața, după ce un aragaz s-a prăbușit peste el.

Publicat

Totul s-a întâmplat în timp ce micuțul se afla acasă împreună cu familia. Potrivit poliției, copilul ar fi deschis ușa cuptorului electric încorporat și s-ar fi urcat pe ea. Greutatea sa a dezechilibrat aparatul electrocasnic, care a căzut peste el.
Impactul a fost fatal – băiatul a suferit răni grave și a decedat înainte ca echipajul medical să ajungă la fața locului.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs nenorocirea.


Citește mai departe

Moldova

Impact devastator, în capitală: Doi copii și un adult, la spital după o tamponare violentă.

Scene de groază, în Capitală! Două mașini s-au ciocnit frontal, iar în urma impactului, doi copii și un adult au ajuns la spital.

Publicat

Accidentul s-a produs în amiaza zilei de 6 iunie, pe bulevardul Dacia. Potrivit poliției, un șofer nu ar fi cedat trecerea unui alt autoturism care circula pe drumul cu prioritate.
Imaginile de la fața locului arată distrugeri serioase la ambele mașini — capotele sunt făcute zob, iar bucăți din caroserie sunt împrăștiate pe carosabil. Mai mult, în urma impactului una dintre mașini a fost proiectată pe zona verde care delimitează direcțiile de deplasare. La fața locului au intervenit rapid echipajele de poliție și ambulanțele.
Doi pasageri minori din mașina care ar fi provocat accidentul, dar și un adult au fost preluați de medici și transportați la spital pentru investigații.
Oamenii legii au deschis o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

topul săptămânii