Rețele de socializare

Moldova

Descoperit la controlul de frontieră cu identitatea falsă

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit ascunsă asupra unui cetățean din R. Moldova o carte de identitate falsă care urma să fie folosită în Germania.

Publicat

În data de 04 decembrie a.c., în jurul orei 13.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, pasager într-un microbuz, cetățeanul din R. Moldova Alexandr N., în vârstă de 39 de ani.

La controlul de frontieră, în momentul solicitării documentelor de identitate colegii noștri au descoperit asupra bărbatului, ascunsă și nedeclarată, o carte de identitate cu însemnele autorităților române, pe care era imprimată fotografia acestuia.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză este fals.


Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate, descoperită la controlul de frontieră, prin intermediul unui vecin și că urma să folosească documentul în Germania, pentru a ocupa mai ușor un loc de muncă.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.


Moldova

Accident periculos, la Cupccini: Două mașini, făcute zob în urma impactului.

Bucăți de caroserie împrăștiate pe șosea, două vehicule aruncate pe acostament și trafic îngreunat pe traseul M5, direcția Edineț–Cupcini, după un accident rutier între o mașină și un microbuz.

Publicat

Coliziunea s-a produs în dimineața zilei de 2 iunie, pe un segment de drum intens circulat din nordul țării. Din motive care urmează să fie stabilite, cele două mijloace de transport s-au ciocnit violent.

În urma accidentului, ambele vehicule au fost serios avariate. Mașina și microbuzul au ajuns pe marginea drumului, iar circulația a fost afectată până la intervenția echipajelor.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, coliziunea soldându-se doar cu pagube materiale.


La fața locului au intervenit polițiștii, care au securizat zona și au documentat cazul. Oamenii legii urmează să stabilească exact cum s-a produs coliziunea și cine se face responsabil de producerea acesteia.


Citește mai departe

Moldova

Impact violent în Italia: Patru moldoveni au fost duși la spital, după ce două mașini s-au tamponat, la Padova.

Patru cetățeni ai Republicii Moldova au ajuns la spital în urma unui grav accident rutier produs în Italia, iar o altă persoană se află în stare critică. Impactul violent dintre două automobile a avut loc în după-amiaza zilei de 31 mai, în provincia Padova.

Publicat

Potrivit presei italiene, accidentul s-a produs într-o intersecție din localitatea Grantorto. În urma coliziunii, unul dintre automobile s-a răsturnat pe carosabil. La fața locului au intervenit pompierii, carabinierii și mai multe echipaje medicale, iar circulația în zonă a fost blocată timp de peste două ore.

La volanul uneia dintre mașini se afla un moldovean în vârstă de 25 de ani. Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Bărbatul a scăpat nevătămat și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

În automobil se aflau și trei pasagere din Republica Moldova – două tinere de 25 și 20 de ani, precum și o adolescentă de 17 ani. Toate au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, însă medicii au precizat că viețile lor nu sunt în pericol.


În celălalt autoturism se aflau trei cetățeni bosniaci. Un tânăr de 23 de ani a suferit răni grave și a fost internat în stare critică la un spital din Padova. Medicii spun că starea acestuia rămâne extrem de gravă.

Autoritățile italiene au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul. Cele două automobile implicate au fost indisponibilizate și urmează să fie supuse expertizelor tehnice.


Citește mai departe

Moldova

Val de încălcări în trafic: Mii de șoferi, trași pe dreapta și sancționați, în weekend.

Vitezomani, șoferi băuți și conducători auto care au ignorat regulile de circulație. Acesta este bilanțul alarmant al controalelor desfășurate de inspectorii de patrulare în weekend. În doar două zile, 88 de șoferi au fost înlăturați de la volan după ce au fost prinși în stare de ebrietate.

Publicat

Potrivit Inspectoratului Național de Securitate Publică, polițiștii au documentat în total peste 4.820 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere. Cele mai multe au fost pentru depășirea limitei legale de viteză. Circa 1.940 de șoferi au apăsat prea tare pedala de accelerație, punând în pericol atât propria viață, cât și pe cea a celorlalți participanți la trafic.

Alți 978 de conducători auto au ignorat indicatoarele de prioritate și semnalele semafoarelor, în timp ce 844 au fost sancționați pentru oprire sau staționare neregulamentară. Totodată, 551 de șoferi au fost amendați pentru că nu purtau centura de siguranță sau foloseau telefonul mobil în timpul conducerii.

Pe lista abaterilor se regăsesc și 238 de vehicule care circulau fără revizia tehnică anuală sau fără asigurarea obligatorie auto. De asemenea, 73 de șoferi au fost sancționați pentru neacordarea priorității pietonilor ori cicliștilor, iar 78 pentru încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce vehicule.


În aceeași perioadă, polițiștii au intervenit în 3.163 de cazuri semnalate prin intermediul Serviciului Unic de Urgență 112.


Citește mai departe

topul săptămânii