Rețele de socializare

Moldova

Un grup de minori din Penitenciarul Goian au atacat un supraveghetor aflat în exercițiul funcțiunii

Sâmbătă, 5 mai curent, aproximativ pe la orele 22:00, patru deținuți minori de la Penitenciarul nr.10-Goian au atacat prin surprindere un supraveghetor, care se afla la post, cu scopul de a deschide violent ușa sectorului de detenție.

Publicat

Deținuții executau pedeapsa la regim inițial de deținere, în virtutea comportamentului de care au dat dovadă.

Astfel, atacatorii au lovit de nenumărate ori angajatul, amenințându-l cu răfuială fizică. În același timp, deținuții violenți au instigat și alți colegi de celule la nesupunere în masă, încercând să destabilizeze situația în penitenciar.

Datorită promtitudinii ofițerului de serviciu responsabil, deținuții violenți au fost izolați imediat, iar angajatul atacat a fost transportat la spital. Pentru siguranța celorlalți deținuți și a personalului aflat în serviciu a fost solicitată și o echipă a Detașamentului cu Destinație Specială.


Incidentul cu minorii a fost aplanat fără a fi nevoie de aplicarea forței fizice și a mijloacelor speciale.

Despre caz au fost informate organele Procuraturii și Avocatul copilului.

În perioada evenimentelor și după, cu minorii de la Penitenciarul Goian au lucrat doi specialiști psihologi.


Pentru informare, în sistemul penitenciar au fost elaborate mai multe programe de schimbare comportamentală și reintegrare socială a deținuților minori.

PENITENCIAR.GOV.MD


Moldova

/VIDEO/ Schemă financiară, deconspirată: Percheziții într-un dosar de spălare de bani de peste 10 milioane de lei.

Schemă de spălare de bani de peste 10 milioane de lei, deconspirată de oamenii legii. Ofițerii INI și ai Serviciului Fiscal de Stat, împreună cu procurorii PCCOCS, au descins cu 39 de percheziții într-o anchetă care vizează activitatea unui agent economic afiliat unui subiect supus restricțiilor internaționale.

Publicat

Descinderile au avut loc în Centrul, Nordul și Sudul țării, cu sprijinul mascaților de la „Fulger”. Potrivit oamenilor legii, întreprinderea investigată ar fi pus la punct o schemă prin care ascundea încasările reale făcute în numerar, pentru a evita sancțiunile și restricțiile impuse.

Asta în condițiile în care firmele aflate sub controlul unor persoane vizate de restricții internaționale pot încasa numerar de la persoane fizice doar în limita a 1000 de lei pentru o plată. Pentru a ocoli această regulă, compania ar fi recurs la folosirea fictivă a voucherelor.

Mai exact, spun anchetatorii, cumpărături de 2000 de lei ar fi fost achitate integral cash, însă în acte apărea că doar 1000 de lei au fost încasați în numerar, iar restul sumei ar fi fost trecut fictiv drept voucher.


Conform datelor preliminare, schema ar fi fost pusă în aplicare începând cu luna decembrie 2025 de un grup de persoane aflat încă în curs de identificare. Scopul ar fi fost disimularea veniturilor reale obținute din încasările cash.

În urma celor 39 de percheziții, oamenii legii au ridicat telefoane mobile, tehnică informatică, bani, acte contabile, înscrisuri de ciornă și mai multe suporturi electronice de stocare a informației. Toate urmează să fie analizate pentru acumularea probelor în dosar.

Aceasta este a doua schemă de amploare descoperită în același caz. În luna martie, autoritățile anunțau despre o altă schemă de spălare de bani, estimată la peste 173 de milioane de lei.


Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, stabilirea beneficiarilor reali ai schemei și tragerea la răspundere a celor vinovați.


Citește mai departe

Moldova

Tragedie pe traseu: Două persoane au murit, iar un copil de 4 ani a fost rănit într-un accident la Baccealia.

Tragedie pe traseul Căușeni–Anenii Noi. Două persoane au murit, iar un copil de 4 ani a ajuns la spital, după un impact frontal produs în apropierea localității Baccealia. Accidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 27 mai, iar la fața locului au intervenit toate echipele specializate.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare oferite de oamenii legii, două automobile s-au ciocnit frontal pe traseul Căușeni–Anenii Noi. În urma impactului violent, șoferul unuia dintre vehicule, un bărbat de 43 de ani, cetățean ucrainean, a murit pe loc.

De asemenea, o femeie de 36 de ani, pasageră în celălalt automobil, și-a pierdut viața până la sosirea ambulanței. Fiul acesteia, un copil de doar 4 ani, a fost preluat de medici și transportat de urgență la spital, după ce a suferit mai multe traumatisme.

La volanul celui de-al doilea automobil se afla un bărbat de 39 de ani. Polițiștii din Căușeni au deschis o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Jaf în plină stradă: Un bărbat ar fi amenințat o femeie și i-ar fi sustras în mod deschis 500 de lei.

Un bărbat de 47 de ani din municipiul Chișinău a fost reținut de angajații Batalionului de patrulare și reacționare operativă, fiind suspectat de comiterea unui jaf în sectorul Ciocana.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, incidentul s-ar fi produs în spațiul public, unde acesta s-ar fi apropiat de o femeie în vârstă de 64 de ani. Sub amenințarea aplicării violenței fizice, bărbatul i-ar fi sustras în mod deschis suma de aproximativ 500 de lei, după care ar fi părăsit locul faptei.

În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, suspectul a fost identificat rapid și reținut pentru 72 de ore de către angajații Inspectoratului de Poliție Ciocana. Acesta a fost escortat la inspectorat pentru audieri și documentarea circumstanțelor cazului.

Pe numele bărbatului a fost inițiat un proces penal, iar oamenii legii urmează să stabilească toate detaliile incidentului și eventuale episoade similare în care acesta ar fi fost implicat.


Poliția precizează că investigațiile continuă în vederea administrării probatoriului și luării măsurilor legale care se impun.


Citește mai departe

topul săptămânii