Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ I s-a schimbat bucuria în scârbă. Un bărbat a vrut să economisească, iar la frontieră a aflat că a cumpărat o mașină furată

A vrut să economisească, dar s-a dovedit că a cumpărat o mașină furată. Un cetățean roman a fost prins la volanul unui automobil înmatriculat în R. Moldova care figura în bazele de date ca fiind furat din Norvegia.

Publicat

Șoferul se prezentase în punctul de trecere a frontierei Albița, la volanul mașinii proaspăt cumpărate, anul fabricației 2017, iar în timpul controalelor, s-a constatat că din data de 10 mai, vehiculul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare în Norvegia.

La audieri, românul a declarat că a procurat mașina de la o persoană fizică în schimbul sumei de 20.600 de euro, și că s-a bucurat în momentul achiziționării de prețul mic cerut de vânzător, comparativ cu prețul real, de peste 30.000 de euro, al unui asemenea tip de autoturism.

De asemenea, acesta a declarat că habar nu avea că de fapt, automobilul este implicat în vreun litigiu. Polițiștii de frontieră români continuă investigațiile.


echipa.md


Advertisement

Moldova

Tentativă de contrabandă dejucată: peste 10 000 de țigarete ascunse în caroseria unui Volkswagen

Ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal, în cooperare cu inspectorii Centrului chinologic și funcționarii postului vamal Lipcani, au dejucat o tentativă de transportare ilicită a produselor din tutun peste frontiera vamală, pusă la cale de un cetățean moldovean în vârstă de 36 de ani.

Publicat

În baza informațiilor operative, unitatea de transport de model Volkswagen Crafter, pe care o conducea bărbatul, a fost supusă unor verificări minuțioase. Patrupedul de serviciu al Vămii, Uran, a reacționat pozitiv la posibila prezență a produselor din tutun în spațiile mijlocului de transport.

Drept urmare, în diferite compartimente create artizanal în structura caroseriei au fost găsite tăinuite 10 160 de țigarete, cu timbru de acciz al Republicii Moldova.


Atât produsele din tutun, cât și mijlocul de transport au fost ridicate, iar investigațiile continuă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor și atragerea la răspundere conform legislației.


Citește mai departe

Moldova

Peste 20 kg de droguri, în valoare de 14 milioane de lei, descoperite în rezervorul unei mașini la Chișinău

Ofițerii Direcției Antidrog a INI, împreună cu procurorii de la Oficiul Botanica, au reținut un cetățean ucrainean de 63 de ani, implicat în traficul de droguri sintetice de mare risc.

Publicat

Bărbatul ar fi acționat pentru o organizație criminală internațională, transportând droguri din UE spre Republica Moldova prin contrabandă, folosind un automobil Chevrolet modificat special pentru ascunzișuri.

După ce a intrat în țară pe la Sculeni, mașina a fost monitorizată până la Chișinău, unde a fost oprită și percheziționată. În rezervorul de gaz adaptat au fost găsite peste 20 kg de droguri – PVP, mefedronă, MDMA, cocaină și Ecstasy – împărțite în 21 de pachete. Valoarea totală a capturii depășește 14 milioane de lei.


Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar procurorii cer plasarea lui în arest preventiv. Pe numele său au fost deschise două dosare pentru contrabandă și trafic de droguri, infracțiuni pedepsite cu până la 15 ani de închisoare. Ancheta continuă.


Citește mai departe

Moldova

Crimă pentru bani la Horodiște: trei suspecți, inclusiv un minor, arestați în cazul omorului unui bărbat de 60 de ani

Trei persoane au fost reținute și plasate în arest preventiv în cazul omorului brutal al unui bărbat de 60 de ani din satul Horodiște, raionul Rezina, crimă comisă în septembrie 2025.

Publicat

Victima, care locuia singură, a fost găsită de un vecin cu mâinile legate la spate și cu multiple leziuni provocate prin lovituri repetate.

Potrivit anchetei, motivul crimei ar fi fost banii bărbatului, care dispăruseră din locuință. Ofițerii INI, împreună cu polițiștii din Rezina și Orhei și echipele BPDS „Fulger”, au identificat trei suspecți: organizatorul – un bărbat de 41 de ani cu antecedente penale, găsit la reținere și cu substanțe ce par a fi droguri; un minor de 17 ani, indicat drept autorul faptei și care colaborează cu ancheta; și un bărbat de 23 de ani, implicat în agresiune.


La solicitarea Procuraturii Orhei – oficiul Rezina, cei trei au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Ancheta continuă, iar suspecții beneficiază de prezumția de nevinovăție.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii