Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Un șofer de camion din Republica Moldova, prins la frontiera română sub influența băuturilor alcoolice

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Oancea au identificat un șofer profesionist, care conducea un automarfar, deși era în stare de ebrietate.

Publicat

În data de 04 ianuarie a.c., în jurul orei 13.00, s-a prezentat pe sensul de ieșire din țară în Punctul de Trecere al Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iași, un cetățean din Republica Moldova, care conducea un ansamblu rutier format dintr-un cap tractor și o semiremorcă.

La controlul de frontieră, poliţiştii au observat că bărbatul emana o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care a fost condus la sediul Poliției Orașului Târgu Bujor, pentru a fi testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, persoana în cauză a fost însoțită la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor, cu scopul prelevării de probe biologice în vederea stabilirii concentraţiei de alcool în sânge.


În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de art. 336, alin. 1, din Codul Penal.


Advertisement

Moldova

/AUDIO/ Bani pentru acte medicale? Un medic oftalmolog și o asistentă medicală, suspectați de trafic de influență.

O schemă de corupție sistemică, care ar fi funcționat într-o instituție medicală din raionul Edineț, este investigată de Centrul Național Anticorupție și procurorii din Bălți. În dosar sunt vizați un medic oftalmolog și o asistentă medicală, suspectați că ar fi primit bani pentru a influența rezultatele examinărilor medicale necesare obținerii statutului de „inapt” pentru serviciul militar.

Publicat

Potrivit CNA, medicul oftalmolog din cadrul Centrului de Sănătate Edineț este bănuit de trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit bani de la un cetățean, susținând că poate influența persoane din cadrul Centrului Militar Teritorial Edineț. În schimbul remunerației ilegale, acesta ar fi promis că va determina acceptarea unor rezultate medicale favorabile, astfel încât persoana să fie declarată inaptă pentru satisfacerea serviciului militar.

În timpul investigațiilor, anchetatorii au descoperit și alte episoade infracționale. Potrivit probelor acumulate, medicul, împreună cu o asistentă medicală, ar fi pus la punct un mecanism ilegal prin care ar fi perceput bani de la pacienți pentru omiterea sau modificarea unor informații privind problemele depistate în timpul examinărilor oftalmologice.

Anchetatorii susțin că practica ar fi fost una repetitivă, iar mai multe persoane ar fi beneficiat de rezultate medicale favorabile în schimbul unor plăți necuvenite, ceea ce indică existența unor acte de corupție cu caracter sistemic în cadrul instituției medicale.


Medicul oftalmolog a fost reținut pentru 72 de ore. Totodată, ofițerii CNA au efectuat percheziții în birourile instituției medicale și la domiciliile a patru persoane vizate în dosar. Asistenta medicală suspectată de implicare în schemă este cercetată în stare de libertate.

Urmărirea penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, identificarea tuturor persoanelor implicate și documentarea întregii activități infracționale.

Potrivit legii, toate persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


Citește mai departe

Moldova

Alexei Cotorobai, condamnat definitiv: 25 de ani după gratii pentru omorul unui bebeluș, răpire și agresare sexuală a unei minore.

Alexei Cotorobai, condamnat pentru omorul unui copil de doar 10 luni, răpirea mamei acestuia și agresarea ei sexuală își va ispăși definitiv pedeapsa de 25 de ani de închisoare. Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel Nord, care a respins apelurile depuse de apărare și a menținut integral sentința emisă anterior de Judecătoria Orhei.

Publicat

Cazul vizează o crimă comisă în februarie 2010, în raionul Telenești. Victima este un copil de 10 luni, iar mama acestuia era minoră la momentul faptelor. Potrivit Procuraturii Generale, imediat după tragedie au fost pornite investigații, însă circumstanțele reale ale cazului nu au fost elucidate complet, iar autorul nu a fost tras la răspundere penală timp de mai mulți ani.

Ancheta a fost reluată în anul 2024, după apariția unor informații și probe noi. Procurorii au verificat materialele acumulate anterior, au administrat noi probe, au audiat martori și au desfășurat acțiuni de urmărire penală inclusiv peste hotarele Republicii Moldova.

În urma cercetării judecătorești, instanța a stabilit că inculpatul a provocat intenționat moartea copilului prin acte de violență, după care a răpit mama minorului și a constrâns-o la acte sexuale neconsimțite. Concluziile au fost confirmate și de magistrații Curții de Apel Nord.


Alexei Cotorobai este fratele lui Gheorghe Cotorobai, bărbatul condamnat pe 9 ianuarie 2025 la detenție pe viață pentru răpirea, violul și omorul unei tinere însărcinate, la Orhei.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ De la vânzarea peste gard la comenzi online: două scheme de comercializare a drogurilor, destructurate de polițiști.

Droguri vândute ca la piață, direct peste gard și prin geamul casei. Polițiștii din Chișinău au destructurat două scheme de comercializare a substanțelor narcotice, una organizată chiar dintr-o locuință, iar alta prin intermediul unui magazin online.

Publicat

Primul caz a fost documentat de ofițerii Inspectoratului de Poliție Centru. Un bărbat de 49 de ani și concubina sa, de 45 de ani, sunt suspectați că transformaseră locuința lor într-un punct de vânzare a drogurilor. Potrivit anchetatorilor, clienții nu trebuiau decât să ajungă la poartă, iar substanțele interzise erau transmise fie prin geam, fie peste gard.

Femeia a fost reținută în flagrant, în timp ce îi înmâna droguri unui consumator. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat zeci de pastile cu efect psihotrop, precum și mefedronă și PVP. Toate substanțele au fost expediate pentru expertiză.

Oamenii legii spun că cei doi nu sunt la prima abatere. Aceștia au antecedente penale pentru infracțiuni similare și au fost plasați în arest pentru 72 de ore.


Într-un alt caz, polițiștii din sectorul Botanica au descins la doi bărbați, de 25 și 36 de ani, suspectați că vindeau droguri sintetice prin intermediul unui magazin online.

Asupra suspecților au fost găsite 18 pachețele cu substanțe narcotice, iar din ascunzișurile folosite de aceștia au mai fost ridicate alte opt pachețele. Potrivit estimărilor preliminare, valoarea drogurilor confiscate se ridică la aproximativ 16 mii de lei.


Anchetatorii au mai ridicat cântare electronice de precizie, pachete pentru ambalare și alte obiecte utilizate la porționarea și distribuirea drogurilor.

Unul dintre suspecți a fost reținut pentru 72 de ore, iar celălalt a primit mandat de arest preventiv pentru 30 de zile. În ambele cazuri, investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.


Citește mai departe

topul săptămânii