Rețele de socializare

Moldova

Detalii de la accidentul fatal din Ucraina. Bărbatul decedat era cetățean moldovean

Publicat

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a venit cu date oficiale referitoare la producerea accidentului din regiunea Odesa, în care a fost implicat un autocar de pe ruta Chișinău-Kiev.

Potrivit sursei, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, prin intermediul Consulatului Republicii Moldova la Odessa urmărește îndeaproape situația legată de producerea în dimineața zilei de 27 iulie a unui accident rutier în apropierea comunei Znamenka din regiunea Odessa, cu implicarea unui camion și a unui autocar înmatriculat în Republica Moldova aflat pe cursa Chișinău – Kyiv cu 20 de pasageri la bord. Reprezentanții misiunii diplomatice au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autorități în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la cetățenia, identitatea și situația persoanelor afectate.

Conform informațiilor obținute de la autoritățile locale, în urma producerii accidentului, un bărbat cu vârsta de 61 de ani, cetățean al Republicii Moldova a decedat, iar soția acestuia este internată la reanimare.


Alte 3 victime ale accidentului, cetățeni ucraineni, au necesitat îngrijii medicale fiind internate la spitalul din localitatea Podolsk. Ancheta este în curs de desfășurare, iar Consulatul de la Odesa se află în contact cu autoritățile ucrainene pentru obținerea informațiilor privind circumstanțele producerii accidentului, precum și oferirea asistenței consulare familiei îndoliate.

Amintim că totul a avut loc în data de 27 iulie, la ora 04.00 dimineața. 

Șoferul autocarului ar fi pierdut controlul asupra volanului și s-a tamponat într-un TIR staționat pe acostament.


Moldova

Pericol de explozie la Cahul: Pompierii au evacuat o butelie cu freon și alta cu gaz dintr-o locuință cuprinsă de foc.

Pericol de explozie în sudul țării. Un incendiu a izbucnit în după amiaza zilei de 2 iunie într-o casă de locuit de pe strada Constantin Stamati din municipiul Cahul. La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri și salvatori.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 14:01, iar potrivit primelor informații, flăcările au cuprins acoperișul locuinței.

Ajunși la destinație, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit pentru localizarea incendiului și prevenirea extinderii focului. În timpul intervenției, pompierii au evacuat din zona de risc două butelii, una cu gaz și alta cu freon, evitând astfel producerea unei explozii.

Incendiul a fost localizat în jurul orei 14:36, iar echipele de intervenție au continuat lucrările de lichidare a focarelor reușind stingerea complete a incendiului către ore 16:40.


Din fericire, în urma celor înctâmplate victime nu au fost raportate.

Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează să fie stabilite de specialiști.


Citește mai departe

Moldova

Microbuz răsturnat în România: Opt moldoveni implicați într-un accident, la Drăgușeni.

Un microbuz cu opt moldoveni la bord s-a răsturnat în România, după o manevră de depășire care s-a încheiat dramatic. Accidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 2 iunie, în localitatea Drăgușeni, județul Suceava. Toate persoanele din vehicul au fost evaluate de medici, iar un bărbat de 43 de ani a ajuns la spital.

Publicat

Potrivit presei din România, accidentul s-a produs în jurul orei 13:00. Din primele cercetări reiese că șoferul microbuzului, înmatriculat în Republica Moldova, ar fi încercat să depășească un TIR, însă nu ar fi păstrat distanța laterală necesară. Vehiculul ar fi lovit una dintre roțile camionului, după care s-a răsturnat pe marginea drumului.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, fiind sprijiniți de alte trei echipaje medicale.

Toți cei opt cetățeni moldoveni aflați în microbuz au fost examinați de medici. Un singur pasager, un bărbat de 43 de ani, a avut nevoie de îngrijiri suplimentare și a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni.


TATIANA BARAC, PURTĂTOAREA DE CUVÂNT A MAE: „Potrivit informațiilor comunicate de autoritățile române, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, iar un cetățean moldovean a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni pentru investigații și îngrijiri medicale. Consulatul General al Republicii Moldova la Iași menține contactul permanent cu autoritățile locale și instituțiile medicale competente pentru a monitoriza situația și a acorda la necesitate asistența consulară necesară cetățenilor afectați.”

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău anunță că urmărește evoluția cazului prin intermediul Consulatului General al Republicii Moldova la Iași, care se află în contact permanent cu autoritățile și instituțiile medicale din România.

Circumstanțele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de polițiștii români.



Citește mai departe

Moldova

Corupție la „Termoelectrica”: Un șef de secție, reținut pentru 72 de ore pentru mișmașuri cu achiziții publice.

Corupție sistemică la Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica”. Un șef de secție din cadrul Societății a fost reținut pentru 72 de ore de ofițerii CNA și procurorii Procuraturii municipiului Chișinău, într-un dosar de corupție ce vizează organizarea unor proceduri de achiziții în cadrul întreprinderii.

Publicat

Potrivit anchetei, funcționarul ar fi pretins și primit în mod sistematic bani de la reprezentantul unui agent economic, pentru a favoriza compania respectivă în cadrul licitațiilor organizate de societate. Conform datelor preliminare, acesta ar fi primit lunar câte 10 mii de lei.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală, ofițerii anticorupție și procurorii au efectuat percheziții la biroul de serviciu al persoanei vizate, dar și la sediul agentului economic implicat. În urma descinderilor au fost ridicate mijloace bănești presupus transmise pentru luna mai, dispozitive electronice și mai multe documente relevante pentru anchetă.

Persoana reținută a fost plasată în izolatorul CNA, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate în schemă.


Între timp, reprezentanții „Termoelectrica” au anunțat că întreprinderea cooperează deplin cu organele de drept și oferă tot suportul necesar pentru desfășurarea investigațiilor. Instituția susține că promovează o politică de toleranță zero față de orice formă de corupție, fraudă sau abatere de la normele legale și etice.

Totodată, compania precizează că, în cazul în care faptele investigate vor fi confirmate, acestea reprezintă acțiuni individuale și nu reflectă valorile sau practicile instituționale ale întreprinderii. Reprezentanții societății au menționat că, pentru a nu afecta desfășurarea anchetei, la această etapă nu vor oferi alte detalii despre caz.


Citește mai departe

topul săptămânii