Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Cei 13 poliţişti de la DP Chişinău, care figurează în dosarul lui Andrei Braguţa, şi-au aflat sentinţa

Noi condamnări în dosarul Andrei Brăguţa. Cinci dintre poliţiştii aflaţi la serviciu în perioada în care victima era în izolatorul din cadrul Direcţiei Poliţiei Chişinău au primit pedepse cu închisoarea.

Publicat

Cea mai mare pedeapsă, de patru ani de închisoare cu executare a primit-o Alexandru Cuflic, superiorul poliţiştilor. Ceilalţi au fost condamnaţi la 3 ani şi jumătate de detenţie. Iar 8 poliţişti s-au ales cu câte trei ani cu suspendare. Sentinţa a fost dictată astăzi de magistraţii Judecătoriei Buiucani şi poate fi atacată la instanţa superioară, transmite Publika.MD.

Cei 13 sunt acuzați de tratamente inumane şi degradante la adresa victimei.

Amintim că Andrei Brăguţă, care avea 32 de ani, se afla în arest preventiv pentru 30 de zile. Bărbatul a fost reţinut pe 15 august 2017, pentru că a intrat în conflict cu inspectorii de patrulare, după ce a fost amendat pentru depăşirea vitezei.


În data de 24 august, Andrei Brăguţă a fost transferat din Penitenciarul 13 la „Pruncul”, deoarece a avut nevoie de supraveghere psihiatrică.

Două zile mai târziu, starea pacientului s-ar fi agravat şi deţinutul a murit. Rudele acestuia au fost anunţate abia peste trei zile. Tatăl lui Andrei Brăguţă a declarat că fiul său a fost anterior internat în Spitalul de psihiatrie din Bălţi.


Moldova

/FOTO/ Accident cumplit soldat cu două victime, la Grigoriopol. O pasageră de 16 ani și-a pierdut memoria

Graba și imprudența la volan, îndeosebi în timpul ploilor duce la accidente grave. Două persoane, dintre care și o minoră de 16 ani au ajuns la spital, după ce au intrat cu mașina într-un stâlp.

Publicat

Coliziunea s-a produs pe 15 iunie în jurul orei 19.30, pe o stradă din localitatea Tașlâc al raionului Grigoriopol. Milițienii au fost alertați precum că a avut loc un accident și că sunt persoane traumate.

La locul faptei s-a stabilit că în salonul mașinii se afla un tânăr de 33 de ani împreună cu o pasageră de 16 ani. Aceștia se deplasau în orașul Dubăsari. La ridicare în rampă conducătorul auto ar fi pierdut controlul asupra mașinii din cauza carosabilului ud. În consecințe, vehiculul a derapat de pe șosea și s-a tamponat într-un stâlp de beton. Impactul a fost atât de violent, încât pilonul a fost rupt în două.

Bărbatul de 33 de ani a suferit traumatism la cutia toracică și comoție cerebrală. Adolescenta a fost diagnosticată cu pierdere de memorie.


Ambele victime au fost transportate la spital. Milițienii continuă investigațiile.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

80 de hectare de teren distruse și 30 de localități rămase în beznă. Consecințele ploilor din 15 iunie

Conform informațiilor colectate din subdiviziunile teritoriale ale IGSU precipitațiile abundente înregistrate pe data de 15 iunie pe teritoriul țării au afectat culturi agricole din mai multe localități.

Publicat

 Astfel, ploaia torențială cu grindină a afectat 4,6 ha livezi de prune, 29,4 ha de porumb și 30 ha de floarea soarelui în localitatea Mănoilești, raionul Ungheni.

Prejudicii au fost înregistrate  și în localitatea Cazangic din raionul Leova. Aici, în urma condițiilor meteorologice nefavorabile, au fost distruse circa 4 ha de pepene verde și 1,3 ha de floarea soarelui. Totodată, conform datelor înregistrate de IGSU, în nordul țării averse puternice cu grindină au afectat circa 2,7 ha de livezi  de măr în satul, Șeptelici raionul Soroca, iar în raionul Râșcani, localitatea Bălanul Nou circa 8 ha de culturi agricole printre care roșii, castraveți și ardei.

De asemenea, pe parcursul zilei de ieri, din cauza condițiilor climaterice nefavorabile  furnizorii de energie electrică au raportat deconectări parțiale în 30 localități din 12 raioane printre care Dubăsari, Criuleni, Orhei, Ialoveni, Căușeni, Cahul, Soroca etc.


Conform datelor recepționate de Inspectorat, la data de 16 iunie către orele 06:00, toate localitățile au fost reconectare la energia electrică. La fața locului pentru estimarea pagubelor materiale lucrează Comisiile pentru situații excepționale.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ O mașină a școlii auto a tamponat în plin, un alt automobil

O manevră negândită îl va costa pe un șofer din capitală amendă și puncte de penalizare. Și asta după ce acesta ar fi provocat un accident violent pe o stradă din sectorul Botanica.

Publicat

Impactul s-a produs în dimineața de 16 iunie, puțin după ora 07.00, pe strada Pădurii. Imaginile de la fața locului au fost publicate pe o rețea de socializare.

Din video se vede cum un automobil se deplasează pe banda extremă din stânga, iar la un moment dat începe virarea la dreapta spre o parcare, astfel încălcând regulamentul rutier. În consecință, vehiculul a fost lovit de o mașină care aparține unei școli auto, ce se deplasa regulamentar pe banda sa.

Oamenii legii ajunși la locul faptei au stabilit că nicio persoană nu a fost traumate. Șoferul a cui vină va fi demonstrată riscă se fie penalizat cu 1500 de lei amendă și șase puncte de penalizare.


echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii