Moldova
/VIDEO/ Momentul în care un troleibuz calcă o femeie, la Tiraspol
Imagni de groază surprinse de o cameră de supraveghere. Aceasta a filmat cum un troleibuz calcă o femeie, la Tiraspol.
Totul s-a întâmplat în amiaza zilei de 3 iunie, în jurul orei 12.30. Milițienii au fost alertați de un martor ocular. Acesta a comunicat că în timp ce se afla la o stație de așteptare, un pieton ar fi căzut sub roțile unui troleibuz. La locul faptei au ajuns milițienii, dar și medicii de pe ambulanță.
Conform informației stabilite, victima a traversat strada într-unul loc neregulamentar îndreptându-se spre stația de așteptare. Aceasta ar fi observat troleibuzul de care avea nevoie, care deja a început deplasarea. Femeia a început să alerge după vehicul însă s-a împiedicat de un fragment de armatură ieșit din pământ și a căzut între roțile din față și din spate acestuia. Șoferița a încercat să evite accidentul însă nu i-a reușit.
În rezultat, troleibuzul a trecut cu roțile peste picioarele femeii. Victima a fost urgent transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Alte detalii se stabilesc.
Moldova
Percheziții în biroul unui administrator autorizat din capitală. Ar fi contribuit la înstrăinarea ilegală a mai multor spații locative
Biroul unui administrator autorizat din mun. Chișinău este percheziționat, în aceste clipe, de către ofițerii CNA. Acțiunile de urmărire penală au loc sub conducerea Procuraturii Anticorupție și sunt efectuate într-o cauză penală, pornită pe faptul abuzului de putere în cadrul unui proces de insolvabilitate.
Potrivit probelor gestionate, administratorul desemnat de instanța de judecată, în complicitate cu unii membri ai comitetului creditorilor și factori de decizie din mediul privat, ar fi înstrăinat mai multe spații locative de pe strada Pietrarilor, mun. Chișinău, prin organizarea procedurii de licitație, în valoare de peste 7,6 milioane de lei, desfășurată contrar Legii insolvabilității.
În vederea administrării probatoriului pe cauza penală, administratorul autorizat urmează a fi audiat în calitate de bănuit și cercetat în stare de libertate.
Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Moldova
Rosian Vasiloi, pus sub învinuire în dosarul penal privind atacul de pe Aeroportul Chișinău
Fostul șef al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, a fost pus sub învinuire în dosarul penal privind atacul de pe Aeroportul Internațional Chișinău din 30 iunie 2023, soldat cu moartea a două persoane.
Procuratura Generală (PG) a confirmat pentru Ziarul de Gardă că, la 6 martie 2024 procurorii i-au înaintat fostului șef al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, învinuirea în dosarul penal privind atacul de pe Aeroportul Chișinău. Mai exact, acesta este învinuit de neglijență în serviciu.
Contactat de ZdG, Rosian Vasiloi a refuzat să comenteze.
PG a precizat pentru ZdG că, avocatul lui Vasiloi a depus cerere de ridicare e excepției de neconstituționalitate a unei prevederi legale, fapt care împiedică, momentan, adoptarea unei decizii privind finalizarea urmăririi penale.
Reprezentanții Procuraturii mai spun că în cadrul urmăririi penale pornite după atacul de la Aeroport au fost audiați martori și au fost ridicate documente ce au importanță pentru cauza penală.
Amintim că la 30 iunie 2023, pe Aeroportul Internațional Chișinău, un pasager care venea din Istanbul, despre care ulterior s-a aflat că este cetățean al Tadjikistanului, de unde a fugit pentru că ar fi comis o crimă, i-a împușcat mortal pe doi angajați ai instituțiilor de forță.
Acestuia îi fusese interzis accesul pe teritoriul R. Moldova, pentru că nu ar fi putut explica motivul pentru care a venit la Chișinău și perioada șederii, după cum au declarat autoritățile.Polițistul de frontieră, Serghei Muntean și inspectorul de securitate, locotenent-colonel în rezervă al Serviciului de Protecție și Pază de Stat, Igor Ciofu, au fost victimele atacatorului, care a decedat și el urmare a rănilor pe care le-a primit atunci când a fost capturat de forțele de ordine.
Moldova
Coliziune gravă în raionul Călărași: Șapte persoane au ajuns la spital după ce două microbuze s-au tamponat violent
Coliziune gravă în raionul Călărași. Șapte persoane au ajuns la spital după ce două microbuze s-au tamponat violent.
Totul a avut loc în data de 17 martie, în zona satului Țibirica. Preliminar, potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la IP Călărași, Cristina Vicol, totul s-ar fi întâmplat după ce unul dintre șoferi, în vârstă de 35 de ani ar fi ieșit la o depășire neasigurată, și s-a tamponat cu celălalt vehicul, ce era condus de un bărbat de 47 de ani.
În vehiculul ce se deplasa regulamentar, pe lângă șofer erau și patru pasageri, două femei și doi bărbați, cu vârstele cuprinse între 60 și 71 de ani. Iar în celălalt vehicul era șoferul și o pasageră de 37 de ani. În urma impactului extrem de violent, toate 7 persoane aflate în cele două vehicule au fost transportate la spitalul raional Călărași.
PulsMedia scrie că una dintre victime, o femeie de 71 de ani se zbate între viață și moarte, fiind internată la terapie intensivă. O Poliția din Călărași continuă cercetările pe marginea acestui caz, iar șoferul vinovat va fi pedepsit în funcție de gravitatea leziunilor suferite de victime.
-
Moldovao zi în urmă
(+18) Accident de coșmar, în raionul Telenești! Un minor de 15 ani a murit, iar amicul său se zbate între viață și moarte
-
Moldova4 zile în urmă
Incendiu devastator în capitală, pe teritoriul parcului industrial „Tracom”: Martorii spun că arde un depozit cu tehnică
-
Moldovao zi în urmă
Coliziune gravă în raionul Călărași: Șapte persoane au ajuns la spital după ce două microbuze s-au tamponat violent
-
Moldova7 zile în urmă
Dublu ghinion pentru proprietara unui butic cu flori: Mai întâi au fost furate două buchete, apoi buticul a fost spart
-
Diaspora5 ore în urmă
Un șofer din R. Moldova, împușcat în Italia de un coleg invidios: „A primit cel mai nou camion, iar eu îl conduc pe cel mai vechi”
-
Moldova5 zile în urmă
Ar fi rupt urechea unui polițist: Un tânăr de 24 de ani, condamnat la peste 12 ani de pușcărie
-
Moldova4 zile în urmă
S-a filmat cum merge cu 100 km/h pe contrasens, prin orașul Bălți. Șoferul teribilist riscă retragerea permisului de conducere
-
Ediție TV7 zile în urmă
Starețul Mănăstirii Cosăuți, înjunghiat în spate de un sătean, transferat cu Aviasan-ul la Chișinău. Starea lui rămâne extrem de gravă