Rețele de socializare

Sociale

Dublu viol și tentativă de omor: Procurorii cer ca cei ȘASE SUSPECȚI să fie cercetați pentru OMOR.

Procurorii cer ca cei șase indivizi care acum două săptămâni au violat două tinere, iar pe una au aruncat-o de la al șaptelea etaj al unui bloc din Capitală, să fie cercetați pentru omor.

Era în noaptea de 4 spre 5 mai când, după o petrecere în afara orașului, tinerii au venit în apartamentul pe care cele două fete îl închiriau în centrul Capitalei, spun responsabilii de la procuratură, transmite Știri.md cu referire la

Oamenii legii spun că au fost alertați de tânăra de 21 ani, care a fost agresată, dar care a reușit să fugă.

Prietena ei, însă, nu a reușit să scape.


Tânăra de 16 ani care a ajuns în stare gravă la spital ar fi fost aruncată de la etajul al șaptelea al unui bloc de locuit.

Potrivit martorilor, fata s-ar fi oprit pe un climatizator, după care s-a prăbușit la pământ.


Adolescenta s-a aflat în comă la Spitalul de Urgență timp de două săptămâni, iar acum două zile a decedat.

Bănuiții au între 20 și 26 de ani. Patru dintre ei au fost reținuți, iar doi sunt căutați în continuare de poliție.


Acum aceștia riscă să fie cercetați pentru omor.

De menționat că unul dintre reținuți a comis violul în timp ce se afla sub măsură preventivă, arest la domiciliu, aplicată pentru o infracțiune de tâlhărie, comisă acum două luni.


Inițial, acesta a fost cercetat în stare de arest, iar ulterior, magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, i-au schimbat măsura preventivă, eliberându-l din izolator și plasându-l în arest la domiciliu.

protv.md.

Sociale

/FOTO/ Hoții au furat un telefon și un portmoneu dintr-un taxi. Proprietara „Să ardă în iad cel care a făcut-o!”.

Hoții au spart un taxi și au furat din ea toate lucrurile de preț. S-a întâmplat pe strada Grenoble din sectorul Botanica al capitalei.

Cel puțin asta a scris pe o rețea de socializare soția proprietarului. Potrivit ei, mașina era parcată chiar în fața casei, asta însă, nu i-ar fi oprit pe hoți. Aceștia au spart unul dintre geamuri și au furat de acolo un telefon mobil și portmoneul cu bani și acte.

„Vă rog din suflet, dacă ați găsit actele pe numele Ilie Bordiniuc, sunați la numărul 068 530 354. Iar cine a făcut-o, să ardă în iad! „, a scris autoarea postării.

Deocamdată nu este clar dacă a fost sau nu anunțată poliția.

echipa.md



Citește mai departe

Sociale

Mandat de arest pentru organizatorul asasinării ex-primarului de la Tiraspol

Un bărbat de 56 de ani a fost arestat de autoritățile ucrainene pentru organizarea omorului fostului șef al administrației locale din Tiraspol, Andrei Bezbabcenko. Fostul edil a fost găsit mort la sfârșitul lunii mai, curent.

Potrivit Poliției, bărbatul arestat este organizatorul crimei. La moment, organele de drept caută complicii acestuia.

Bărbatul arestat locuiește în regiunea transnistreană. El a declarat că împreună cu trei complici intenționa să-l jefuiască pe Bezbabcenko.

Amintim că fostul șef al administrației locale din Tiraspol, omul de afaceri Andrei Bezbabcenko, a fost găsit mort într-o localitate din regiunea Odesa, Ucraina, la sfârșitul lunii mai.


În vila sa din suburbia orașului Odesa, oamenii legii au găsit mai multe urme de sânge, iar la o distanță de aproximativ 5 km de vila acestuia, într-o clădire abandonată a fost depistat cadavrul fostului așa zis funcționar de la Tiraspol.

deschide.md


Citește mai departe

Sociale

Zece zile nu se va vinde carne de porc în Cahul. Cauza: Pestă Porcină la Manta

Pentru 10 zile va fi sistat comerțul cu carne de porc în mun. Cahul și anume în hala specializată a Pieței Centrale.

Aceasta s-a decis la ședința Comisiei Situații Excepționale care a finisat puțin timp în urmă. Cauza acestor restricții reprezintă depistarea unui focar de pestă porcină în com. Manta, raionul Cahul.

Veterinarii de la ANSA Cahul au fost sesizați de către un localnic despre un porc de circa 150kg mort. Pe 19 iulie au venit rezultatele de laborator care au confirmat prezența virusului de pestă porcină. Veterinarii au lichidat 7 purcei și împreună cu cadavrele scroafei și a altor 2 purcei – i-au incinerat și îngropat.

Potrivit Șefului ANSA Cahul, Serghei Maximenco, în această dimineață, veterinarii au mai fost sesizați despre un cadavru de porc în satul Pașcani, a comunei Manta. La moment se investighează cazul.


Potrivit Vicepreședintelui raionului Cahul, Vlad Cășuneanu, autoritățile locale au întreprins toate măsurile de a izola focarul și în scurt timp vor fi create și filtre la ieșirile din localitate.

Precizăm că acesta este a treia localitate din raionul Cahul în care a fost depistată Pesta Porcină, după s. Giurgiulești și com. Zîrnești.


ziuadeazi.md


Citește mai departe

topul săptămânii