Rețele de socializare

Rutiere

Trafic suspendat pentru o lună de zile, în Chișinău. Vezi pe ce străzi circulația mașinilor va fi interzisă:

Timp de o lună, pe câteva străzi din Capitală va fi suspendat traficul rutier.

Potrivit Primăriei Chișinău, restricțiile au loc în legătură cu efectuarea lucrărilor de reabilitare a rețelelor termice din zonă, transmite Știri.md.

Astfel, în perioada: 20 mai – 20 iunie 2019, va fi suspendat parțial traficul rutier pe str. Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, în perimetrul str. Constantin Tănase – str. Petru Rareș, 18.

În perioada menționată, circulația rutei municipale de microbuz nr. 192 va fi organizată după cum urmează:


Tur – de pe str. Ierusalim pe bd. Grigore Vieru, str. Albișoara şi în continuare pe traseul stabilit.

De asemenea, în perioada: 17 mai – 17 iunie 2019 sunt planificate lucrări de reparație a rețelelor termice și pe str. Socoleni, 8 din sectorul Râșcani al Capitalei.

Astfel, în perioada de referință va fi suspendat parțial traficul rutier pe str. Socoleni, tronsonul cuprins între str. Iazului – str-la Studenților, iar circulația rutelor municipale va fi organizată după cum urmează:


Autobuzele nr. 26 și nr.28, precum și microbuzele nr. 162 și nr. 186 – de pe str. Doina pe str. Socoleni, str. Ceucari, Calea Orheiului, str. Studenților și în continuare pe traseele stabilite.

Conducătorii auto care traversează zona sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară.


Rutiere

/VIDEO/ Microbuzele de rută ale unei firme din Orhei, verificate de poliție

Astăzi, începând cu orele 05:00-08:40, angajații Inspectoratului de Poliție Orhei, continuă controlul unităților de transport la SA”Coloana Auto 2811″.

Într-un comunicat plasat pe o rețea de socializare de către IP Orhei, este specificat că au fost verificate 34 de unități de transport, care prestează servicii de transportare a călătorilor pe rutele urbane din municipiul Orhei.

Prin urmare, s-a efectuat:
– verificarea stării tehnice a unităților de transport înainte de plecare pe rută.
-verificarea autobuzelor în scopul asigurării respectării reglementărilor, standardelor și normelor tehnice.
– verificarea conducătorilor la testul de alcoolemie.
– au fost instructați conducătorii auto.


Citește mai departe

Rutiere

/VIDEO/ 11 șoferi de microbuze au rămas fără plăcuțe la vehicule, iar alți 31 – amendați! Operațiunea AUTOBUZUL continuă:

Angajaţii Secţiei supraveghere transport şi circulaţie rutieră din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, au iniţiat verificări a rutelor interurbane la Gara Auto Nord din Capitală, în contextul operaţiunii speciale ”Autobuz”, inițiată la data de 12 august curent și se va desfășura până la 6 septembrie.

Scopul acţiunilor întreprinse de către poliţişti este de a responsabiliza şoferii şi adminisratorii rutelor destinate pentru călători, privind respectarea regulilor de exploatare tehnică a unităţilor de transport.

Astfel, au fost supuse verificării 42 de microbuze, urmare la ce de către forțele de ordine fiind  depistate mai multe contravenții, admise de către șoferi cum ar fi  numerele de înmatriculare care nu corespund standartelor (indescifrabile), vehicule reutilate neautorizat, defecțiuni tehnice în dispozitivele de iluminare a farurilor și a semnalizatoarelor de viraj-avarie, defecțiuni tehnice în sistemul de frânare, nici un vehicol ce are instalat utilaj de gaz nu avea amplasat la bord semnul distinctiv “GAZ”, parbrize fisurate și cauciucuri uzate, astfel fiind întocmite 31 procese-verbale cu aplicarea amenzilor de la 300 lei la 600 lei, la 5 unități de transport le-a fost interzisă exploatarea până la înlăturarea defecțiunilor depistate de polițiști, 11 unități de transport  a fost interzisă exploatarea prin ridicarea plăcilor de înmatriculare iar doi mecanici  responsabili de unitățile de transport s-au ales cu amenzi mărime de 1500 lei fiecare, pentru faptul admiterii în circulație a vehiculelor a căror stare tehnică nu corespunde normelor tehnice.

Poliţia Capitalei continuă activităţile la acest compartiment, cu scopul de a asigura securitatea călătorilor în timpul traficului rutier, iar agenţii economici sunt atenţionaţi să respecte prevederile legale.


Citește mai departe

Rutiere

Șoferii implicați în accidente minore se vor putea înțelege pe loc fără să anunțe poliția

Procedura de constatare amiabilă a accidentelor minore, în cazul deținerii poliței de asigurare pentru răspundere civilă auto internă, urmează să devină posibilă din luna septembrie, la șase luni de la publicarea noilor prevederi în Monitorul Oficial.

Odată cu intrarea în vigoare, șoferii automobilelor implicate în accidentele minore ar putea ajunge la o înțelegere, semnând o constatare amiabilă, scăpând astfel de amenzi și puncte de penalizare, transmite IPN.

Procedura de constatare amiabilă a accidentului poate fi aplicată pentru toate accidentele rutiere survenite pe teritoriul Republicii Moldova, în urma cărora au rezultat numai daune materiale nesemnificative și în care au fost implicate doar două autovehicule. Recent, Comisia Națională a Pieței Financiare a stabilit forma și conținutul formularului „Constatare amiabilă de accident”, precum și normele aferente procedurilor de utilizare a formularului. Formularul conține două pagini autocopiative, cu desen de fon imprimat ofset, ambele având aceeași valoare juridică.

Solicitat de IPN, vicepreședintele CNPF, Iurie Filip, a declarat că formularul de constatare amiabilă se va elibera de către asigurător în momentul perfectării asigurării. În cazul în care asigurarea este deja perfectată, iar șoferul este implicat într-un accident minor, el va apela după formular la compania de asigurare. Noile reglementări presupun că, dacă șoferii au ajuns la o înțelegere, cel care se face vinovat își contactează asiguratorul auto. Ca urmare, ambii conducători auto implicați în accident vor completa și semna formularul. Ulterior, acesta va fi prezentat asigurătorului, nefiind necesară prezentarea șoferilor pentru documentarea accidentului la poliție. Astfel, va fi exceptată și sancțiunea contravențională.


Ofițerul de presă al Direcției de poliție a capitalei, Natalia Stati, a declarat pentru IPN că în prezent, șoferii de asemenea, pot ajunge la o înțelegere, în cazul în care accidentul este minor, iar unul dintre conducători își recunoaște vina. Ei pot să nu solicite poliția la fața locului, dacă au ajuns la o înțelegere, însă după ce vor face fotografii la fața locului se vor deplasa la Secția supraveghere transport și circulație rutieră din strada Aleea Gării. Pentru a se asigura că șoferul vinovat nu se va eschiva, la fața locului poate fi întocmită o recipisă cu descrierea locului, datei și a circumstanțelor, inclusiv datele din actele șoferilor. Natalia Stati a mai spus că înțelegerea amiabilă în cazul accidentelor minore este recomandată pentru a evita crearea ambuteiajelor în zonă, dar și pentru a nu ocupa echipele mobile ale Secției, astfel încât acestea să reușească să intervină în cazuri mai grave.

Pentru deținătorii certificatului de asigurare „Carte Verde”, procedura de constatare amiabilă a accidentelor minore se va aplica de la începutul anului viitor.

ipn.md


Citește mai departe

topul săptămânii