Moldova
/FOTO/ Tânăr de 29 de ani, prins în centrul Capitalei cu droguri în buzunare
Un tânăr de 29 de ani a fost reținut de carabinieri cu substanțe interzise, chiar în inima Capitalei.

Cazul a avut loc în după-amiaza zilei de ieri, în jurul orelor 15:45, pe bulevardul Ștefan cel Mare, transmite Știri.md.
Oamenii legii au observat tânărul cu un comportament straniu, fapt ce a creat acestora suspiciuni în privința individului.
Bărbatul a fost stopat, iar asupra acestuia au fost identificate două pachețele cu o substanță albă cu miros specific substanțelor narcotice.
La fața locului a fost solicitat grupul operativ al IP Buiucani pentru stabilirea documentarea cazului.
Alte circumstanțe urmează a fi stabilite.
Moldova
Tragedie pe Nistru: Un minor de 15 ani și-a pierdut viața în apele râului.
Final tragic pentru un adolescent de doar 15 ani, care s-a înecat în apele râului Nistru. Nenorocirea s-a produs în seara zilei de 8 iulie, în apropierea satului Varnița.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în jurul orei 20:00, salvatorii au fost alertați despre dispariția băiatului, care intrase în apă la scăldat și nu a mai ieșit la suprafață.
Imediat, la fața locului au intervenit echipele Unității de salvatori și pompieri din Anenii Noi, dar și scafandrii Direcției regionale de căutare-salvare din municipiul Chișinău. Căutările subacvatice au fost efectuate pe parcursul serii, însă fără rezultat.
Operațiunea a fost reluată în dimineața zilei de 9 iulie, iar în jurul orei 10:40, corpul neînsuflețit al minorului a fost depistat și extras la suprafață de către scafandri. La misiune au participat și salvatori din stânga Nistrului.
Cazul este acum investigat de autoritățile competente pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
În acest context, salvatorii trag un nou semnal de alarmă și le reamintesc părinților să supravegheze cu strictețe copiii, mai ales în apropierea râurilor și a lacurilor.
Potrivit IGSU, de la începutul sezonului estival, opt persoane, inclusiv un minor, și-au pierdut viața în apele din țară.
Moldova
Impact frontal, la Sîngerei: Un șofer s-a tamponat cu un tir, după ce a ieșit la o depășire neregulamentară.
Accident cu urmări serioase în localitatea Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei. Un autoturism și un camion s-au ciocnit frontal în parte a zilei de 9 iulie, în urma unei manevre riscante efectuate de unul dintre șoferi.

Potrivit poliției, un bărbat de 37 de ani, aflat la volanul unui automobil, ar fi ieșit la o depășire neregulamentară, încălcând linia dublă continuă și intrând pe contrasens. A urmat un impact violent cu un vehicul de mare tonaj, condus regulamentar de un șofer în vârstă de 65 de ani.
Imediat după coliziune, la fața locului au intervenit echipaje de poliție și medici. Șoferul automobilului a suferit mai multe leziuni, însă, din fericire, nu a avut nevoie de transportare la spital.
Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, iar rezultatele au arătat că niciunul nu consumase alcool înainte de accident.
Poliția a pornit o anchetă pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs coliziunea.
Moldova
Inconștiență la drumul mare: Mai mulți șoferi și bicicliști, prinși cu alcoolemii semnificative.
Alcool la volan, pe bicicletă și chiar pe motocultor- polițiștii de la Inspectoratul Național de Securitate Publică au depistat în ultimele 24 de ore mai mulți șoferi care conduceau sub influența alcoolului, iar în unele cazuri nivelul de alcoolemie era alarmant.

În raionul Ungheni un biciclist de 53 de ani care abia de își mai putea ține echilibrul a fost testat de polițiști și aparatul a indicat un rezultat de 1,39 miligrame pe litru alcool în aerul expirat- de circa 9 ori peste limita admisă.
În raionul Orhei doi bărbați au fost prinși pe traseu în timp ce se deplasau în stare de ebrietate. Unul dintre ei, în vârstă de 55 de ani conducea haotic un motocultor, iar rezultatul testului a fost de 1,29 miligrame pe litru, în timp ce un alt biciclist de 49 de ani avea o alcoolemie de 1,04.
Șirul încălcărilor a continuat la Durlești. Un șofer a fost testat de polițiștii după ce halena de alcool pe care o emana a pus în gardă inspectorii de patrulare. Rezultatul nu s-a lăsat așteptat- testul Drager a arătat 1,20 miligrame pe litru.
Toți conducătorii auto prinși beți la volan au fost documentați iar pe numele lor au fost pornite proceduri contravenționale sau penale în funcție de gravitatea cazului.
Poliția reamintește că toleranța față de consumul de alcool la volan este zero și fiecare gest de inconștiență poate duce la tragedii.
-
Moldova6 zile în urmă
Minor pe motocicletă, tamponat la Tomai: La volanul mașinii implicate ar fi fost primarul localității.
-
Moldova2 zile în urmă
Tânăr spulberat pe zebră, în capitală: Șoferul a abandonat victima și a dispărut.
-
Moldova7 zile în urmă
Accident matinal la Sîngera: O mașină s-a răsturnat, trei persoane au ajuns la spital.
-
Moldovao zi în urmă
/VIDEO/ Haos pe drumurile din Orhei: Șoferi băuți, minori la volan și tentative de mituire a polițiștilor.
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Mașină făcută zob, copil rănit: Accident cu momente de groază pe șoseaua Balcani din Capitală.
-
Moldova3 zile în urmă
Incendiu într-un bloc nefinalizat din capitală: Flăcările au cuprins un apartament plin cu materiale de construcție.
-
Moldova7 zile în urmă
Reținut după aproape 30 de ani: Un bărbat, trimis în judecată pentru omor cu deosebită cruzime comis în 1996.
-
Moldova2 zile în urmă
/VIDEO/ Promisiuni de aur, realitate de coșmar: Doi frați din Hîncești, reținuți pentru exploatarea sexuală a șapte femei în Grecia.