Moldova
/FOTO/ Peste 1.000 de plante cânepă creșteau în zona de frontieră, la Cosăuți. Poliția îi caută pe „agricultori”
Polițiști de frontieră din Direcția regională Nord au descoperit un lan acoperit cu fire asemănătoare cânepei în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Cosăuți. Incidentul a fost semnalat în după amiaza zilei de ieri, 19 iunie curent.
Potrivit unei informații operative, dar și planului de măsuri în cadrul operațiunii MAC 2019, polițiștii de frontieră au desfășurat acțiuni pe linia identificării terenului și a persoanelor implicate în creșterea ilicită a plantelor și substanțelor interzise pe teritoriul R. Moldova. Astfel că, în proximitatea satului Holoșnița, raionul Soroca, la o distanță de aproximativ 800 metri de la linia frontierei a fost depistat o parcelă acoperită cu plante asemănătoare cânepei.
La inspectarea locului s-a remarcat prezența plantelor ierboase, ce atingeau o înălțime de până la 170 cm, în număr de 1.187 de fire. Grupul mixt de investigație a smuls plantația, prelevând probe pentru efectuarea expertizei.
S-a dispus documentarea cazului până la elucidarea tuturor circumstanțelor cu identificarea persoanelor implicate în comiterea faptei. În baza rezultatelor de laborator se va recurge la nimicirea plantelor, care în prezent se află în camera de păstrare a corpurilor delicte.
Moldova
/VIDEO/ Escrocherie de 5,8 milioane lei: Zeci de oameni înșelați cu mașini și tehnică agricolă fictivă.
Zeci de oameni au rămas fără bani după ce au căzut în plasa unor escroci care promiteau automobile și tehnică agricolă la prețuri mult sub nivelul pieței. În realitate, era vorba despre o schemă bine organizată, pusă la punct în detaliu. Ofițerii INI, împreună cu procurorii PCCOCS și mascații de la Fulger, au reușit să destructureze gruparea, iar trei bărbați au fost plasați în arest preventiv.
Potrivit anchetei, suspecții au creat mai multe companii pe teritoriul Republicii Moldova, pe care le foloseau pentru a publica anunțuri atractive pe diverse platforme online.
Ofertele erau greu de refuzat, cu prețuri mult mai mici decât cele reale, astfel că reușeau rapid să câștige încrederea potențialilor clienți.
Cei interesați erau invitați la oficii din Chișinău, unde li se prezentau contracte de intermediere sau prestări servicii, care la prima vedere păreau perfect legale.
În realitate însă, documentele erau fictive, iar scopul era unul singur — obținerea banilor.
Victimele transferau sume importante în conturile companiilor controlate de suspecți, în speranța că vor primi bunurile promise.
După încasarea banilor, începea șirul amânărilor, invocându-se probleme vamale, dificultăți logistice sau necesitatea unor plăți suplimentare.
În cele din urmă, suspecții întrerupeau orice comunicare, iar automobilele sau tehnica agricolă nu mai ajungeau niciodată la destinatari.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2025–2026, 31 de persoane au fost înșelate, iar prejudiciul total se ridică la 5,8 milioane de lei.
Cei trei bărbați, cu vârste de 26, 37 și 48 de ani, sunt cercetați pentru escrocherie în proporții deosebit de mari, comisă de un grup criminal organizat.
Procurorii PCCOCS au formulat învinuirile, iar instanța a dispus arestul preventiv pentru continuarea investigațiilor.
Până la o decizie definitivă, cei vizați beneficiază de prezumția nevinovăției.
Moldova
Deces subit pe șosea: Un moldovean a decedat în urma unui accident rutier produs pe un drum din Italia.
Un tânăr moldovean de 25 de ani și-a pierdut viața într-un grav accident rutier produs în Italia, în localitatea Giardini Naxos, pe un drum național.
Potrivit presei italiene, tragedia s-a produs în noaptea de 5 iunie, în jurul orei 01:30. Tânărul, originar din Republica Moldova și stabilit în Italia, se deplasa cu motocicleta în direcția orașului Catania.
Din primele informații, acesta ar fi pierdut controlul motocicletei într-o curbă și s-a izbit violent de un zid de pe marginea drumului.
Impactul a fost extrem de puternic, iar echipajele medicale ajunse la fața locului au încercat manevre de resuscitare, însă fără succes. Medicii au constatat decesul tânărului chiar la locul accidentului.
În accident a fost implicată și o persoană care se deplasa cu o trotinetă electrică. Aceasta a fost transportată la spital cu traumatisme ușoare.
La fața locului au intervenit carabinierii, poliția locală și echipaje de intervenție, care au securizat zona și au demarat cercetările pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs tragedia.
Anchetatorii urmează să stabilească dacă a fost vorba despre un accident provocat exclusiv de pierderea controlului asupra motocicletei sau dacă în producerea impactului au fost implicate și alte circumstanțe.

Moldova
Val de escrocherii telefonice: Poliția a înregistrat încă 17 cazuri de fraudă în doar 24 de ore.
Escrocheriile telefonice continuă să facă victime. Doar într-o singură zi poliția a înregistrat 17 cazuri de fraudă cu un prejudiciu total de aproape un milion de lei, iar cea mai mare pierdere depășește suma 300 de mii de lei.
Printre victime se numără o femeie de 55 de ani din Cahul, care a fost convinsă de escroci să contracteze un credit bancar și alte trei microcredite. Ulterior, banii au fost transferați în trei tranșe, două dintre acestea fiind ridicate în numerar, iar una expediată prin transfer. În total, femeia a pierdut peste 300 de mii de lei.
Potrivit poliției, două dintre cele 17 cazuri au fost comise în data de 4 iunie, în timp ce celelalte s-au produs în zilele precedente, însă victimele au sesizat autoritățile abia acum.
Deși numărul persoanelor înșelate rămâne ridicat, există și vești bune. În aceeași perioadă, vigilența cetățenilor a contribuit la dejucarea a 236 de tentative de escrocherie. Oamenii au recunoscut semnele unei fraude, au întrerupt convorbirile și au alertat autoritățile înainte de a pierde bani.
Polițiștii avertizează că infractorii folosesc diverse scenarii pentru a câștiga încrederea victimelor. Aceștia se prezintă drept angajați ai băncilor, reprezentanți ai unor instituții de stat sau chiar rude aflate în dificultate și încearcă să obțină date bancare, parole sau transferuri de bani.
Oamenii legii recomandă cetățenilor să nu divulge nimănui datele cardurilor bancare, codurile primite prin SMS sau parolele personale. De asemenea, în cazul unui apel suspect, convorbirea trebuie întreruptă imediat, iar informația verificată direct la bancă sau la poliție.
