Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Și-a făcut o seră în curte, unde cultiva MARIJUANA. Polițiștii au dat buzna în gospodăria „agricultorului” și i-au smuls toată roada.

A sădit un lan de cânepă și s-a apuct să-l îngrijească chiar în curtea casei în care locuia. Este vorba de un bărbat originar din orașul Cahul.

Publicat

În data de 19 septembrie polițiștii din sudul țării au dat buzna în casa așa-zisului gospodar. În cadrul perchezițiilor desfășurate la domiciliul suspectului în vârstă de 36 de ani, oamenii legii au dat peste o sera ridicată în curtea case. În interiorul acesteia, polițiștii au găsit zeci de tufe de cânepă bine-îngrijite. Plantele au fost smulse, sigilate și trimise la laborator, unde urmează fi supuse unei expertize tehnico-științifică. Cel mai probabil, bănuitul creștea cânepa în scop de a o prelucra și comercializa ulterior.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru circulația ilegală a drogurilor. Iar, dacă vina suspectului va fi demonstrată acesta riscă detenție până la 5 ani.

echipa.md


Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești

Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.

Publicat

Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.


Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite

Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.

Publicat

Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.


Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.


Citește mai departe

topul săptămânii