Moldova
/VIDEO/ Trafic în proporții deosebit de mari: Poliția a ridicat droguri în valoare de 400 de mii de lei, iar un tânăr a fost reținut.
Un grup infracțional organizat, specializat în trafic de droguri în proporții deosebit de mari, este investigat de ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și de cei de urmărire penală ai Inspectoratului Național de Investigații. În urma intervenției, un tânăr de 19 ani a fost reținut, iar droguri în valoare de aproximativ 400 de mii de lei au fost ridicate de oamenii legii.
Potrivit anchetatorilor, mai multe persoane ar fi acționat coordonat, punând la punct un mecanism bine organizat de producere, procurare, păstrare, transportare și distribuire a marijuanei, hașișului, cocainei și a altor substanțe narcotice.
Distribuirea către consumatorii finali se realiza atât prin intermediul unor magazine online ilegale, operate pe aplicații mobile, cât și prin livrări directe, prin plasarea drogurilor în ascunzișuri amplasate în locuri publice din municipiul Chișinău.
În cadrul măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au stabilit că un tânăr de 19 ani, originar din raionul Căușeni, ar fi închiriat un apartament în capitală. Acolo, acesta porționa substanțele narcotice în doze mici, după care le plasa în ascunzișuri destinate consumatorilor, obținând profit din activitatea ilegală.
Suspectul a fost reținut, iar în urma percheziției efectuate la domiciliul său au fost ridicate aproximativ 700 de grame de PVP, cunoscut sub denumirea de „sare”, bandă adezivă de diferite culori, pachețele de tip zip-lock și cântare electronice de înaltă precizie.
Valoarea totală estimativă a drogurilor confiscate constituie circa 400 de mii de lei. Tânărul a fost plasat în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13.
Investigațiile continuă pentru a stabili întreaga activitate a grupului infracțional, rolul fiecărei persoane implicate și pentru identificarea tuturor complicilor.
Moldova
/AUDIO/ Bani pentru acte medicale? Un medic oftalmolog și o asistentă medicală, suspectați de trafic de influență.
O schemă de corupție sistemică, care ar fi funcționat într-o instituție medicală din raionul Edineț, este investigată de Centrul Național Anticorupție și procurorii din Bălți. În dosar sunt vizați un medic oftalmolog și o asistentă medicală, suspectați că ar fi primit bani pentru a influența rezultatele examinărilor medicale necesare obținerii statutului de „inapt” pentru serviciul militar.
Potrivit CNA, medicul oftalmolog din cadrul Centrului de Sănătate Edineț este bănuit de trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit bani de la un cetățean, susținând că poate influența persoane din cadrul Centrului Militar Teritorial Edineț. În schimbul remunerației ilegale, acesta ar fi promis că va determina acceptarea unor rezultate medicale favorabile, astfel încât persoana să fie declarată inaptă pentru satisfacerea serviciului militar.
În timpul investigațiilor, anchetatorii au descoperit și alte episoade infracționale. Potrivit probelor acumulate, medicul, împreună cu o asistentă medicală, ar fi pus la punct un mecanism ilegal prin care ar fi perceput bani de la pacienți pentru omiterea sau modificarea unor informații privind problemele depistate în timpul examinărilor oftalmologice.
Anchetatorii susțin că practica ar fi fost una repetitivă, iar mai multe persoane ar fi beneficiat de rezultate medicale favorabile în schimbul unor plăți necuvenite, ceea ce indică existența unor acte de corupție cu caracter sistemic în cadrul instituției medicale.
Medicul oftalmolog a fost reținut pentru 72 de ore. Totodată, ofițerii CNA au efectuat percheziții în birourile instituției medicale și la domiciliile a patru persoane vizate în dosar. Asistenta medicală suspectată de implicare în schemă este cercetată în stare de libertate.
Urmărirea penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, identificarea tuturor persoanelor implicate și documentarea întregii activități infracționale.
Potrivit legii, toate persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Moldova
Alexei Cotorobai, condamnat definitiv: 25 de ani după gratii pentru omorul unui bebeluș, răpire și agresare sexuală a unei minore.
Alexei Cotorobai, condamnat pentru omorul unui copil de doar 10 luni, răpirea mamei acestuia și agresarea ei sexuală își va ispăși definitiv pedeapsa de 25 de ani de închisoare. Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel Nord, care a respins apelurile depuse de apărare și a menținut integral sentința emisă anterior de Judecătoria Orhei.
Cazul vizează o crimă comisă în februarie 2010, în raionul Telenești. Victima este un copil de 10 luni, iar mama acestuia era minoră la momentul faptelor. Potrivit Procuraturii Generale, imediat după tragedie au fost pornite investigații, însă circumstanțele reale ale cazului nu au fost elucidate complet, iar autorul nu a fost tras la răspundere penală timp de mai mulți ani.
Ancheta a fost reluată în anul 2024, după apariția unor informații și probe noi. Procurorii au verificat materialele acumulate anterior, au administrat noi probe, au audiat martori și au desfășurat acțiuni de urmărire penală inclusiv peste hotarele Republicii Moldova.
În urma cercetării judecătorești, instanța a stabilit că inculpatul a provocat intenționat moartea copilului prin acte de violență, după care a răpit mama minorului și a constrâns-o la acte sexuale neconsimțite. Concluziile au fost confirmate și de magistrații Curții de Apel Nord.
Alexei Cotorobai este fratele lui Gheorghe Cotorobai, bărbatul condamnat pe 9 ianuarie 2025 la detenție pe viață pentru răpirea, violul și omorul unei tinere însărcinate, la Orhei.
Moldova
/VIDEO/ De la vânzarea peste gard la comenzi online: două scheme de comercializare a drogurilor, destructurate de polițiști.
Droguri vândute ca la piață, direct peste gard și prin geamul casei. Polițiștii din Chișinău au destructurat două scheme de comercializare a substanțelor narcotice, una organizată chiar dintr-o locuință, iar alta prin intermediul unui magazin online.
Primul caz a fost documentat de ofițerii Inspectoratului de Poliție Centru. Un bărbat de 49 de ani și concubina sa, de 45 de ani, sunt suspectați că transformaseră locuința lor într-un punct de vânzare a drogurilor. Potrivit anchetatorilor, clienții nu trebuiau decât să ajungă la poartă, iar substanțele interzise erau transmise fie prin geam, fie peste gard.
Femeia a fost reținută în flagrant, în timp ce îi înmâna droguri unui consumator. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat zeci de pastile cu efect psihotrop, precum și mefedronă și PVP. Toate substanțele au fost expediate pentru expertiză.
Oamenii legii spun că cei doi nu sunt la prima abatere. Aceștia au antecedente penale pentru infracțiuni similare și au fost plasați în arest pentru 72 de ore.
Într-un alt caz, polițiștii din sectorul Botanica au descins la doi bărbați, de 25 și 36 de ani, suspectați că vindeau droguri sintetice prin intermediul unui magazin online.
Asupra suspecților au fost găsite 18 pachețele cu substanțe narcotice, iar din ascunzișurile folosite de aceștia au mai fost ridicate alte opt pachețele. Potrivit estimărilor preliminare, valoarea drogurilor confiscate se ridică la aproximativ 16 mii de lei.
Anchetatorii au mai ridicat cântare electronice de precizie, pachete pentru ambalare și alte obiecte utilizate la porționarea și distribuirea drogurilor.
Unul dintre suspecți a fost reținut pentru 72 de ore, iar celălalt a primit mandat de arest preventiv pentru 30 de zile. În ambele cazuri, investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Un motociclist se zbate între viață și moarte după un accident grav la Vatra.
-
Moldovao zi în urmăȘoc și groază, la Strășeni: O fetiță de șapte ani ar fi fost agresată sexual de către un vecin.
-
Moldova6 zile în urmăTragedie de nedescris, la Briceni: Un adolescent de 15 ani a fost găsit fără viață, după ce s-ar fi împușcat.
-
Moldova6 zile în urmă„Premieră” dramatică în Moldova: Trupul Ludmilei Vartic, examinat prin tomografie computerizată.
-
Moldova6 zile în urmăAccident mortal la Fălești: Doi bărbați au decedat pe loc, după ce s-au izbit cu motocicleta într-o mașină.
-
Moldovao zi în urmăȚeapă de 130.000 euro: Convinsă de falși clarvăzători, o femeie a pierdut peste 130 de mii de euro.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Descinderi de amploare în nordul țării într-un dosar de defrișări ilegale: Șapte persoane reținute.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Traficanți de droguri condamnați: Patru bărbați au primit pedepse de până la 12 ani de detenție pentru trafic de narcotice.
