Rețele de socializare

Moldova

FISC-ul țintește chiriașii – dau în arendă apartamente fără să știe autoritățile

Activitățile Serviciului Fiscal de Stat de aducere în cadrul legal a persoanelor fizice și juridice, care oferă în chirie bunuri imobile, s-au extins și pentru anul 2019, scopul acestora fiind asigurarea unui nivel înalt de conformare fiscală în acest domeniu. Astfel, pe parcursul lunilor ianuarie-aprilie 2019, la Direcțiile de deservire fiscală din teritoriul în care sunt amplasate au fost înregistrate 4 426 contracte de dare în locațiune/chirie/arendă a bunurilor imobile.

Publicat

Drept rezultat al înregistrării contractelor de către SFS, la buget au fost încasate venituri în sumă de 6,6 mil. lei, depășind veniturile încasate în perioada similară a anului precedent cu 1,4 mil. lei sau o creștere de 28,9%.

Conform situației din 30 aprilie 2019, numărul contractelor de transmitere în locațiune valabile constituie 10 559.

Totodată, pe parcursul lunii aprilie 2019, SFS a continuat acțiunile de conformare și verificare a persoanelor fizice care transmit în locațiune bunuri imobile. În perioada ianuarie – aprilie au fost identificate 2 124 persoane fizice ce dau în locațiune/chirie bunuri imobile fără înregistrare conform prevederilor legislației. Concomitent, au fost efectuate controale la 212 persoane fizice ce dau în locațiune bunuri imobile, fiind calculate suplimentar la buget plăți de bază în sumă de 180,9 mii lei, penalități – 7,5 mii lei și amenzi – 38,4 mii lei.


În perioada vizată, 1 390 persoane fizice s-au conformat prevederilor legislației și au înregistrat la SFS 4132 contracte de locațiune/chirie.

Serviciul Fiscal de Stat recomandă persoanelor care oferă în chirie bunuri imobiliare să se conformeze legislației fiscale și să achite impozitul în mărime de 7% din veniturile obținute. Suma impozitului pe venit se va achita cel târziu la data de 2 a lunii curente sau în avans. În cazul în care contractul a fost încheiat după data de 2 a lunii, termenul de plată în această lună va fi a doua zi din momentul încheierii contractului. Achitarea se va efectua în orice bancă comercială sau oficiu poștal al Republicii Moldova.


Moldova

Minorele care acum 7 luni au ucis cu bestialitate o bătrână din Telenești, condamnate. Motivul pentru care au săvârșit crima

Cele două minore care în septembrie 2023 au ucis cu deosebită cruzime o bătrână din satul Ghermănești, raionul Telenești, au fost condamnate la 10 ani de închisoare.

Publicat

Sentința a fost pronunțată recent de magistrații Judecătoriei Orhei, scrie Deschide.MD.

De menționat că tragedia s-a produs în seara zilei de 21 septembrie, când tinerele de 14 și 15 ani, fiind în stare de ebrietate, au pătruns în gospodăria unei femei de 67 de ani, pe care au înjunghiat-o cu cuțitul în burtă. Când femeia a început să strige, minorele au luat un ștergar și au sufocat-o. Ulterior, văzând că victima respiră, inculpatele au luat cuțitul și i-au aplicat multiple lovituri peste diferite părți ale corpului.

Fiind audiate, inculpatele au declarat că au venit în sat la băieți cu care au făcut cunoștință în Chișinău. Peste un timp, acestea au cerut să rămână undeva pe noapte. Astfel, cunoscuții lor au apelat la un consătean, fiul victimei, care i-a dus în casă mamei sale.


Seara, una dintre inculpate a întrebat „cum mor oamenii”, la care cea de-a doua i-a răspuns: „hai să facem și vei vedea”, după care au luat cuțitul și au atacat găzdașa. După ce bătrâna a murit, minorele au învelit-o cu plapuma.

După ce au săvârșit crima, inculpatele au plecat în centrul satului, unde era sărbătorit hramul localității. A doua zi, fetele au fost duse la Telenești, unde au mers în vizită la un alt băiat, unde și au fost reținute de polițiști.

Sentinţa nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.


 


Citește mai departe

Moldova

Ar fi luat mită? Un internaut a filmat momentul în care un șofer ar fi oferit bani unor agenți ai poliției

Imagini ce provoacă multe semne de întrebare au fost surprinse pe strada Ismail din centrul capitalei.

Publicat

Un internaut a filmat de la geam cum un șofer ar fi oferit mită unor agenți ai poliției. În imaginile, care au devenit virale pe rețelele sociale, se poate observa cum șoferul iese din mașină cu niște acte, dar și niște hârtii asemănătoare bancnotelor, pe care le oferă oamenilor legii. Cu toate acestea, unul dintre polițiști continuă să întocmească niște acte, le oferă șoferului pentru a le semna, după care fiecare își vede de treaba lui.

După apariția acestor secvențe video, serviciul protecție internă și anticorupție a venit cu o reacție, anunțând că s-a autosesizat pe acest caz, în legătură cu acțiunile angajaților Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, urmează a fi identificat și șoferul automobilului pentru a stabili toate circumstanțele celor întâmplate și a lua o decizie conform legii în vigoare. În context, SPIA îndeamnă cetățenii, dacă sunt martori sau chiar implicați în unele acțiuni din partea angajaților MAI care li se par ilegale, să anunțe neîntârziat autoritățile.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Accident de coșmar, la Hîncești: O șoferiță de 19 ani scoasă decedată dintre fiarele contorsionate ale mașinii

Publicat

Polițiștii din Hîncești investighează circumstanțele producerii unui grav accident rutier în urma căruia o tânără a decedat. Accidentul s-a produs aseară între localitățile Pereni și Pașcani.

Preliminar, polițiștii au stabilit că o tânără de 19 ani, fiind la volanul unui Peugeot ar fi pierdut controlul mașinii și s-a tamponat într-un copac de pe marginea drumului.
În urma impactului, șoferița a decedat pe loc.

Pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii