Rețele de socializare

Moldova

Moarte subită în Chișinău. Cadavrul unui bărbat zăcea în curtea unor blocuri de locuințe

Cadavrul unui bărbat a fost găsit zăcând în curtea unor blocuri de locuințe. Descoperirea macabră a avut loc în această dimineață, în jurul orei 08:35, pe strada Grigore Alexandrescu, din sectorul Buiucani al capitalei.

Publicat

Preliminar s-a stabilit că victima este un bărbat de aproximativ 55 de ani. Cadavrul acestuia a fost găsit zăcând la sol, în curtea unor blocuri de locuințe, de către un trecător care a alertat imediat oamenii legii, scrie Deschide.MD.

La fața locului s-a deplasat grupul operativ din cadrul IP Buiucani, dar și un medic-legist, care au stabilit că pe suprafața cadavrului nu sunt semne de moarte violentă.

Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele, iar cadavrul a fost transportat la Centrul de Medicină Legal pentru a fi supus expertizelor de laboratora, în rezultatul cărora urmează să fie stabilite cu exactitate cauzele decesului.



Moldova

/FOTO/ Voia să transporte ilegal spre Germania obiecte militare din Cel de-al Doilea Război Mondial

Tentativă de scoatere ilegală a obiectelor militare din timpul celui de-al doilea război mondial, dejucată la vamă.

Publicat

Funcționarii postului vamal Costești de comun cu inspectorii Centrului Chinologic, au supus controlului vamal un microbuz ce se deplasa din Republica Moldova spre Germania, care transporta pasageri și colete neînsoțite.

În rezultatul controlului fizic al bagajelor și coletelor neînsoțite, au fost depistate mai multe obiecte militare pretinse a fi din timpul celui de-al doilea război mondial, printre care: bandă de muniție, căști de protecție din fier, porthartă, ținte pentru tragere, toate nedeclarate organului vamal.

Bunurile au fost ridicate, iar investigațiile continuă.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un șofer a încercat să transporte spre Italia 9.000 de țigări. Unde a ascuns acesta marfa nedeclarată

Funcționarii postului vamal Leușeni, au supus controlului de specialitate un autocar ce se deplasa din Republica Moldova spre Italia, condus de către un moldovean în vârstă de 36 de ani.

Publicat

În rezultatul controlului fizic detaliat al mijlocului de transport, inclusiv prin scanare, au fost depistate în canalul de ventilare – 9 000 țigarete, nedeclarate organului vamal.

Pachetele de țigări cu timbru de acciz autohton erau transportate în scopul comercializării acestora pe piața neagră din UE.

Țigările au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării speciale, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional.



Citește mai departe

Moldova

Comportamentul suspect l-a dat de gol: Un bărbat a fost reținut de carabinieri cu droguri asupra sa

Un tânăr de 35 ani din mun. Chișinău a fost surprins de carabinieri pe str. Țărînei, sectorul Buiucani al capitalei care la văzul carabinierilor a încercat să-și schimbe direcția de deplasare.

Publicat

În urma discuțiilor purtate cu individul, acesta a recunoscut că are asupra sa droguri și a prezentat benevol oamenilor legii un pachețel de tip zip-lock în interiorul cărora se afla o substanță de culoare albă-cristalizată cu un miros specific drogurilor.

Bărbatul a fost condus IP Buiucani pentru documentarea cazului și stabilirea tuturor circumstanțelor.

Substanța a fost ridicată și transmisă spre expertiză.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii