Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Accident nocturn în Chișinău. Un taximetru a trecut prin parapet și a rămas „parcat” pe trotuar

Două automobile au fost grav avariate, după ce au fost implicate într-un accident noaptea trecută, la intersecția străzii Vasile Alecsandri cu strada Alexandru Hâjdeu din capitală.

Publicat

În accident au fost implicate două automobile de marca Dacia Logan și Toyota Prius. Ultimul automobil aparține unei companii de taximetrie.

În urma impactului, Logan-ul a rămas blocat pe taseu, iar Toyota a fost proiectată în parapet și a ajuns pe trotuar.

Martorii oculari susțin că o pasageră din taxi a fost preluată de o ambulanță și transportată la spital.


Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a declara pentru Deschide.MD că la volanul automobilului Dacia se afla un șofer în vârstă de 57 de ani, iar Toyota era condusă de un bărbat în vârstă de 38 de ani.

„În urma impactului a avut de suferit pasagera din Toyota, o femeie în vârstă de 36 de ani, care a fost transportată la spital pentru a i se acorda ajutor medical”, a precizat Stati.

Reprezentantul Poliției Capitalei a ținut să menționeze că, în dependență de gravitatea leziunilor cu care s-a ales femeia, șoferul care va fi găsit vinovat de producerea accidentului, va fi sancționat conform legislației în vigoare.


Moldova

/VIDEO/ Cursele ilegale din parcul Valea Trandafirilor: Reacția poliției

Inspectoratul Național de Securitate Publică s-a autosesizat în baza secvențelor video apărute în unele surse media, în care se observă doi șoferi, care se deplasează cu mașinile prin parcul Valea Trandafirilor din capitală.

Publicat

Cazul a fost înregistrat și urmează să identificăm proprietarii automobililor care apar în imaginile video și stabilirea persoanelor care se aflau la volan în timpul comiterii încălcării.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un șofer a intrat cu BMW-ul într-un copac: Tânărul a decedat

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în localitatea Caragaș din stânga Nistrului.

Publicat

În urma impactului un tânăr în vârstă de 34 de ani și-a pierdut viața, transmite Știri.md.

Postul ТСВ Приднестровье pe canalul său de Telegram scrie că șoferul a pierdut controlul volanului și s-a lovit într-un copac.

Sursa citată menționează că șoferul a decedat la spital.


Alte circumstanțe se stabilesc.


 


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Femeie accidentată pe o trecere de pietoni, în capitală

O femeie a fost lovită de o mașină pe o trecere de pietoni din capitală.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 22 ianuarie, pe strada Valea Crucii din sectorul Botanica al capitalei. Imaginile de la fața locului au fost postate pe o rețea de socializare de către un martor ocular.

Autorul postării a scris: „Noaptea trecută un pieton a fost lovit pe trecerea de pietoni în sectorul Botanica str.Valea Crucii de un automobil Renault Kango.”

Deocamdată nu se cunosc detalii despre starea femeii accidentate.


Revenim cu detalii…

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii