Moldova
/FOTO/ Imagini cu impact emoțional: Un adolescent de 15 ani, snopit în bătăi de Revelion, la Glodeni
Un adolescent de 15 ani, din satul Cobani, raionul Glodeni, a fost snopit în bătăi în noaptea dintre ani de către un tânăr de 19 ani, din satul Brânzeni, raionul Glodeni. Minorul a fost internat de urgență la spitalul din Bălți.
Totul s-a petrecut în jurul orei 3:00 dimineața, în satul Cobani, din raionul Glodeni. Cei doi tineri s-ar fi luat la bătaie, după un conflict mai vechi care mocnea între ei. Ambii erau în stare de ebrietate, spune poliția, transmite jurnal.md.
Băiatul de 19 ani l-a doborât la pământ pe minorul de 15 ani și l-a bătut cu pumnii și picioarele peste diverse părți ale corpului.
Bătaia s-a petrecut chiar sub ochii „prietenilor” acestora, care însă nu au intervenit pentru a-i despărți, din motiv că bătaia „era unu la unu”, iar fratele minorului era imobilizat de un alt individ, apropiat băiatului de 19 ani.
„Între noi era un conflict mai vechi. În seara de anul Nou ne-am întâlnit întâmplător în sat, când eu mă îndreptam spre casă. Noi eram mai multe persoane. El era împreună cu fratele său cu motocicleta, ambii erau „fumați”. Mai întâi am luat bătaie de la un alt băiat, tot din sat, apoi a sărit și el și a început bătaia între noi doi.
La un moment dat eu am căzut pe spate, iar el a urcat pe mine și a început a mă lovi, mușca. Cel mai mult m-a lovit în cap, cu pumnii, apoi mi-a băgat degetele în ochi, mi-a scos unghia cu dinții aproape de tot și m-a mușcat de gât, mâini, corp. Eu nu mai aveam putere să mă apăr și a dat în mine cât a putut de tare.
Pe urmă m-am pornit acasă împreună cu fratele meu și cu un prieten, iar el mă aștepta la mijloc de drum cu fratele său și cu acel băiat care m-a bătut primul și mi-a mai dat câțiva pumni. Tot atunci și fratele meu a primit câțiva pumni”, a declarat pentru Jurnal.md minorul de 15 ani.
Bătaia a fost aplanată după ce a intervenit un trecător. Peste câteva ore, când starea băiatului se agrava, a fost solicitată și ambulanța, iar băiatul de 15 ani a fost internat de urgență la spitalul din Bălți.
„La moment, starea de sănătate a minorului este stabilă. El este internat în secția Chirurgie a departamentului Pediatrie”, a declarat pentru Jurnal.md Mihaela Petrov, ofițerul de presă al Spitalului Clinic Bălți.
De cealaltă parte, tânărul de 19 ani are o altă versiune și spune că nu era beat în seara respectivă. Tot el a neagat acuzațiile aduse.
„Deplasându-mă cu motocicleta cu fratele meu prin localitate ne-au apărut în cale un grup de persoane, vreo 11 la număr și nu șase, așa cum spune poliția. Cinci dintre ei majori, iar restul minori. Noi am încetinit și nici nu am reușit să cobor de pe motocicletă, să comunic cu ei, iar unul din el m-a lovit cu pumnul în față. Am început sa încerc să-l liniștesc și l-am lovit, și a căzut la pământ, apoi a intervenit fratele lui și m-a lovit cu piciorul în față.
Am văzut ca nu se calmează situația am chemat un cunoscut să intervină, după ce a venit băiatul în cauză a spus că vrea să ieșim „1 la 1”. Referitor la acuzațiile aduse privind mușcăturile și etc toate s-au inversat peste noapte, am și eu mușcături pe mâini”, ne-a comunicat băiatul de 19 ani.
Poliția informează că acest caz este documentat, iar oamenii legii au pornit o anchetă.
„Poliția a fost solicitată pe data de 1 ianuarie, la ora 15:20, după ce bunelul minorului a chemat ambulanța. În total, la fața locului s-au aflat șase persoane, care împreună au sărbătorit Revelionul. Minorul, împreună cu alți prieteni, s-au dus în altă parte, iar pe drum s-au întâlnit cu băiatul de 19 ani cu care acesta avea un conflict mai vechi și s-au bătut. Bătaia a fost unul la unul. Ambii tineri s-au ales cu traume. Materialul este în procedură, iar cei implicați sunt audiați”, a precizat pentru Jurnal.md ofițerul de presă al IP Glodeni, Eugenia Molceanov.
ATENȚIE! VĂ AVERTIZĂM CĂ URMEAZĂ IMAGINI CARE VĂ POT AFECTA EMOȚIONAL!

Moldova
/VIDEO/ Rețea de proxenetism, dată peste cap la Chișinău: Doi suspecți, încătușați la Aeroportul Internațional.
Rețea de proxenetism, dată peste cap la Chișinău. Doi dintre suspecții care ar fi pus pe roate schema au fost încătușați chiar pe Aeroportul Internațional din capitală. O femeie din Ucraina ar fi coordonat întreaga activitate, iar un cetățean al Germaniei ar fi avut rolul de a strânge banii de la tinerele implicate în schema de prostituție.
Potrivit poliției, rețeaua ar fi funcționat după un sistem bine pus la punct, cu roluri împărțite între mai multe persoane. Unele s-ar fi ocupat de organizarea și coordonarea activității, altele de găsirea și contactarea clienților, iar colectorii preluau ulterior banii.
Activitatea ar fi fost desfășurată în municipiul Chișinău. Mai multe tinere, originare din Republica Moldova, Ucraina, Federația Rusă, Brazilia, Kazahstan și Kârgâzstan, ar fi fost cazate în apartamente puse la dispoziție de membrii grupului.
Clienții ar fi fost contactați prin intermediul unor dispeceri, care ar fi stabilit legătura cu tinerele. După întâlniri, o parte din banii obținuți ajungea la organizatori.
Potrivit oamenilor legii, tinerele ar fi transmis între 30 și 50 la sută din veniturile obținute. Banii erau preluați de colectori și, ulterior, transformați în criptomonedă. De aici, sumele ar fi fost transferate persoanelor care ar fi coordonat activitatea.
Ancheta a fost desfășurată de ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al INI, în comun cu polițiștii și procurorii sectorului Botanica. În cadrul acțiunilor procesuale desfășurate pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău „Eugen Doga”, oamenii legii au reținut două persoane.
Este vorba despre o cetățeancă a Ucrainei, suspectată că ar fi coordonat activitatea grupului, și un cetățean al Germaniei, suspectat că ar fi avut rolul de colector al banilor.
Cei doi au fost reținuți pentru 72 de ore.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și pentru identificarea altor persoane care ar fi fost implicate în această schemă.
Cei doi sunt cercetați pentru proxenetism săvârșit de un grup criminal organizat. Dacă vinovăția le va fi demonstrată în instanță, aceștia riscă între 5 și 10 ani de închisoare.
Moldova
/VIDEO/ Încerca să-și ia tălpășița: Un bărbat suspectat de o escrocherie de peste 2,7 milioane de lei, reținut la graniță.
Încerca să-și ia tălpășița imediat ce a pus mâna pe bani străini. Un bărbat de 26 de ani din municipiul Chișinău a fost reținut la frontieră, fiind suspectat de o escrocherie în valoare de peste 2,7 milioane de lei. Polițiștii și procurorii spun că acesta ar fi obținut dreptul de proprietate asupra unei case din Bubuieci, după ce ar fi promis că va achita ulterior banii pentru imobil.
Potrivit anchetei, în 2025, suspectul ar fi indus în eroare un bărbat de 52 de ani și l-ar fi determinat să-i transmită dreptul de proprietate asupra casei, evaluată la peste 2,7 milioane de lei. După ce imobilul ar fi fost înregistrat pe numele său, bărbatul l-ar fi vândut unei alte persoane, fără să-și onoreze obligațiile față de victimă.
Pe 16 septembrie 2026, suspectul a fost reținut de ofițerii INI în timp ce încerca să părăsească Republica Moldova prin punctul de trecere Leova–Bumbăta.
În urma perchezițiilor au fost ridicate documente relevante pentru anchetă, dispozitive de stocare a informației, bani în numerar, dar și un automobil de lux.
La solicitarea procurorilor PCCOCS, bărbatul a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Totodată, anchetatorii verifică implicarea acestuia și în alte cazuri similare, iar prejudiciul total estimat în aceste dosare depășește 5,5 milioane de lei.
Moldova
Accident cu semne de întrebare: O mașină a Armatei Naționale s-a tamponat într-un stâlp la Otaci. Șoferul era beat.
Un autoturism de serviciu din dotarea Armatei Naționale a fost implicat într-un accident rutier, în noaptea de 21 septembrie, la Otaci, raionul Ocnița. La volan se afla un tânăr de 24 de ani, care, potrivit poliției, era în stare de ebrietate.
Accidentul s-a produs în jurul orei trei dimineața. Din informațiile preliminare, șoferul ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, care a ieșit de pe partea carosabilă și s-a izbit de un pilon de telecomunicații.
În urma impactului, autoturismul a fost avariat, însă militarii care se aflau în mașină nu au suferit leziuni.
După accident, șoferul a fost supus testării alcoolscopice. Aparatul a indicat o concentrație de 0,99 mg/l alcool în aerul expirat.
Potrivit ofițerului de presă al inspectoratului de poliție Ocnița, Svetlana Talpă, oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs accidentul și să decidă măsurile care se impun în privința șoferului.
Cazul este investigat și de Ministerul Apărării. Instituția a anunțat că a fost creată o comisie internă care urmează să stabilească circumstanțele și cauzele producerii accidentului.
Ancheta continuă.

-
Moldova5 zile în urmăCăutat de poliție: Un șofer a lovit mortal o femeie la Sadaclia, apoi a fugit de la fața locului.
-
Moldova6 zile în urmă/AUDIO/ 23 de milioane de lei, prejudiciu la stat: Doi funcționari, reținuți pentru mită. Ar fi eliberat peste 100 de numere neutre.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Accident deosebit de grav la Calfa: Trei persoane, inclusiv doi polițiști, au fost grav rănite.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Accident cu semne de întrebare: Un șofer s-a tamponat în alte două vehicule staționate pe acostament, la Ghidighici.
-
Moldova3 zile în urmă/VIDEO/ Clipe de groază la Ungheni: O mașină cu trei adulți și doi copii la bord s-a răsturnat.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Cuplu de hoți: Doi concubini, reținuți după ce ar fi spart mai multe apartamente din Chișinău.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Au luat-o pe căi greșite: Doi minori, prinși de poliție cu 80 de pachețele cu „sare”.
-
Moldova4 zile în urmăBraconaj la Rîșcani: Cinci păsări incluse în Cartea Roșie, împușcate într-o singură zi.
