UN PROFESOR DIN HÂNCEȘTI RISCĂ ȘAPTE ANI DE DETENȚIE PENTRU CĂ AR FI CERUT BANI DE LA UN STUDENT
POLIȚIȘTI DIN BĂLȚI, CARE LA SFÂRȘITUL LUNII APRILIE AU FOST PRINȘI CUM LUAU MITĂ, VOR AJUNGE PE BANCA ACUZAȚILOR
Avocatul care l-a reprezentat pe Andrei Crăciun - bărbatul condamnat, apoi achitat pentru un omor pe care nu l-a săvârșit în 2007 la Durlești, a încasat...
Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție anunță despre încheierea urmăririi penale a celor doi ofițeri superiori de investigații din cadrul Biroului Crime Grave al Inspectoratului de Poliție...
Un cadru didactic de la un Colegiu din Hîncești a ajuns în vizorul ofițerilor CNA și procurorilor anticorupție, după ce ar fi cerut bani de la...
UN FOST OFIȚER DE URMĂRIRE PENALĂ DIN CHIȘINĂU, RISCĂ PÂNĂ LA ȘASE ANI DE PUȘCĂRIE, BĂNUIT LUA MITĂ PENTRU A FACILITA ELIBERAREA PERMISELOR AUTO
Pe data de 29 iunie se împlinește un an de cînd acesta a fost trimis magistraților, însă pînă în prezent, a fost examinat doar în ședințe...
Procuratura Anticorupție a transmis în judecată cauza penală în privința unui tânăr din Chișinău, învinuit de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 325 alin. (1) din Codul...
Un bărbat din Bălți a fost reținut și este cercetat penal de ofițerii și procurorii anticorupție, fiind bănuit de trafic de influență.
O AVOCATĂ DIN BĂLȚI A FOST REȚINUTĂ DE CĂTRE OFIȚERII ȘI PROCURORII ANTICORUPȚIE DUPĂ CE A FOST PRINSĂ ÎN FLAGRANT CUM LUA MITĂ