Un individ a fost reținut la începutul săptămânii curente de ofițerii de investigații din cadrul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, după ce acum aproximativ zece...
Inspectorii de patrulare au primit apel 112 precum că, pe strada Calea Orheiului din municipiul Chișinău un automobil de marca „Renault” se deplasează neadecvat pe traseu.
Un accident cu implicarea unui autocar de pe ruta regulată Portugalia – Republica Moldova, în care se aflau peste 60 de moldoveni, s-a produs în comuna...
De către inspectorii de mediu din Fălești au fost depistați 12 arbori, de specie stejar cu diametrele la cioată cuprinse între 28 - 46 cm, din...
Un moldovean de 42 de ani a fost arestat în Italia după ce ar fi ocupat abuziv un apartament care nu-i aparține.
O conductă pentru transportul ilegal de alcool etilic a fost descoperită de Polițiștii de frontieră ucraineni.
Procuratura Anticorupție, informează că, astăzi 27 iulie 2022, dosarul penal în privința unui fost director al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS), a ajuns...
Oficiul Nord al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a dosarului de învinuire a unui fost factor de decizie...
„Expirarea actelor de călătorie” au constituit motiv de încălcare a frontierei moldo-române de către un cetățean al Turkmenistanului. Bărbatul a fost reținut în zona de responsabilitate...
Polițiștii din Glodeni au fost sesizați de un bărbat de 49 de ani care, a comunicat că i-a fost sustras automobilul „Dacia Duster”, de la poarta...