Rețele de socializare

Moldova

Dorin Stratulat, principalul suspect în cazul crimei de la Strășeni, plasat în arest preventiv pentru 30 de zile

Principalul suspect în cazul tânărului de 29 de ani, găsit mort într-o pădure din raionul Strășeni, Dorin Stratulat, nepotul generalului Nicolae Alexei, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile în penitenciarul numărul 13.

Publicat

Decizia a fost luată în data de 11 august, în lipsa învinuitului, însă a fost pusă în aplicare joia trecută, atunci când Stratulat a fost extrădat din România. Informația a fost confirmată pentru postul nostru de televiziune de către procurorul-șef al Procuraturii Strășeni, Ruslan Lupașco, transmite Publika.MD.

Reprezentanții procuraturii Strășeni susțin că în cadrul audierilor, Dorin Stratulat a refuzat să facă declarații în acest dosar. Stratulat a fost reținut în România pe 24 august, după ce a fost anunţat în căutare internaţională de către autorităţile moldoveneşti. Automobilul suspectului a fost oprit pentru un control de rutină pe un bulevard din București, iar după verificări, Stratulat a fost identificat și reținut pentru 24 de ore, după care plasat în arest.

Crima a fost comisă la începutul lunii august, în timpul unei petreceri care s-ar fi desfăşurat într-o vilă care ar aparţine lui Dorin Stratulat. Cadavrul unui tânăr care a chefuit împreună cu el a fost găsit peste câteva zile, acoperit cu pământ, într-o pădure din satul Zubrești. Oamenii legii susțin că Dorin Stratulat a părăsit teritoriul ţării exact după o oră de la comiterea crimei. Acesta a trecut frontiera de stat cu pașaport român. Nu am reuşit să luăm legătura cu avocatul lui Dorin Stratulat pentru a afla cum pledează clientul său. Poliția națională anunță că Dorin Stratulat este învinuit pentru omor intenționat, iar pentru asemenea fapte, Codul Penal prevede până la 20 de ani de pușcărie sau detenție pe viață.


Moldova

A ieșit cu tot cu poartă: Un tânăr ar fi furat o mașină ziua în amiaza mare dintr-o parcare subterană 

Publicat

Un bărbat ar fi răpit o mașină din subterana și ar fi fugit cu ea, distrugând în calea sa și poarta de acces în parcare. Totul s-a petrecut în sectorul Ciocana al capitalei, iar la scurt timp după incident polițiștii l-au reținut pe făptaș. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 23 de ani din capitală, anterior cercetat penal pentru diverse infracțiuni.

Poliția a fost sesizată despre dispariția mașinii de către proprietarul acesteia, un bărbat de 46 de ani. Acesta le-a spus polițiștilor că automobilul a fost furat ziua în amiaza mare din parcarea subterană. Potrivit proprietarului, autoturismul ar valora 60 de mii de euro.

În cele din urmă, mașina a fost depistată în apropierea raionului Strășeni, fiind accidentat.


Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru jaf, iar suspectul arestat preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă de la 5 la 7 ani de pușcărie.


Citește mai departe

Moldova

Contrabandă cu valută: 100.000 de dolari americani, găsiți ascunși în treapta unui autocar ce venea din Odesa

Contrabandă cu valută în postul vamal Palanca. Șoferul unui autocar ce revenea din Odesa, Ucraina, a încercat să aducă ilegal în țara noastră suma de 100.000 de dolari.

Publicat

Totul a ieșit la iveală după ce ofițerii vamali au decis să supună vehiculul unui control minuțios. Astfel, în una din treptele autocarului au fost găsite mai multe pungi cu dolari, ascunse sub niște acte.

În valută națională, suma de dolari depistată se echivalează cu aproape 2.000.000 de lei moldovenești.

Prin urmare, banii au fost indisponibilizați și constituie probă în dosarul penal. Iar șoferul, în vârstă de peste 50 de ani, a fost reținut pentru 72 de ore.


Urmărirea penală continuă, iar forțele de ordine urmează să stabilească proveniența, dar și destinația acestor bani. Totodată, urmează a fi investigată și o eventuală implicare a altor persoane în tentativa de contrabandă.

 


Citește mai departe

Moldova

Contrabandă cu piese auto din UE și Marea Britanie, în valoare de 6.000.000 lei. Patru persoane au statut de bănuit în dosar

Peste 100 de injectoare, zeci de motoare și cutii de viteză, dar și alte mii de piese auto aduse prin contrabandă din UE și Marea Britanie au descoperit forțele de ordine în mai multe raioane din centrul țării.

Publicat

Schema ar fi fost pusă la cale de patru bărbați, cu vârstele cuprinse între 34 și 49 de ani, iar valoarea elementelor auto depistate se ridică la peste 6.000.000 de lei. Aceștia aduceau piesele cu autocamioane, microbuze și alte unități de transport, camuflându-le astfel, ca să nu fie deconspirați la frontieră.

Ei își coordonau acțiunile prin telefon, unii fiind responsabili de aducerea mărfii de peste hotare, alții de vinderea ei pe teritoriul R. Moldova la centre de dezmembrare auto.

În cadrul cercetărilor, oamenii legii au efectuat 10 percheziții în Anenii Noi, Chișinău, Criuleni, Orhei și Ungheni. În rezultat au fost depistate peste 100 de injectoare, zeci de motoare și cutii de viteză, baterii electrice, rampe de presiune și alte accesorii pentru automobile.


De asemenea, au fost ridicate 20 de pașapoarte tehnice ale automobilelor din Marea Britanie, registre, date despre transferuri bancare, dar și două agende cu lista pieselor auto aduse ilegal în Moldova.

Toți patru indivizi au statut de bănuit în dosar, iar forțele de ordine menționează că unul dintre ei a fost trimis în judecată pe un alt caz, pornit vara trecută pentru contrabandă cu trei automobile furate din statele UE și importate din Lituania în Moldova, în valoare de peste 1.000.000 lei.

Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției.


Citește mai departe

topul săptămânii