Clipe de coșmar pentru o pacientă de 77 de ani din raionul Căușeni. Aceasta a solicitat de urgență ambulanța, însă echipajul medical nu putea să ajungă...
Accident de coșmar, soldat cu decesul a trei persoane s-a produs în raionul Anenii Noi. Vă atenționăm că urmează imagini cu impact emoțional.
Ofițerii de investigație ai INI și DGUP din cadrul Inspectoratului General al Poliției, de comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au...
21 misiuni de salvare au fost realizate de salvatori în timpul deconectării masive de energie electrică.
În contextul deconectării masive a energiei electrice înregistrate pe teritoriul țării în după amiaza zilei de 23 noiembrie 2022 Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și-a...
Un cetățean al Ucrainei a fost trimis pe banca acuzaților, suspectat de organizarea migrației ilegale. Acesta a primit statut de învinuit, iar dosarul său a fost...
O juristă a Agenției teritoriale Sud a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină este suspectată de abuz în serviciu. Procurorii și ofițerii anticorupție au descins în...
Trei femei, rezidente ale Internatului Psihoneurologic din Bălţi, vor primi despăgubiri de 80.000 de euro pentru că au fost impuse să avorteze de către unul din...
Un bărbat de 59 de ani de a decedat, după ce a căzut într-o fântână. Incidentul s-a produs marți, 22 noiembrie, în localitatea Copceac din UTA...
Aproape 14.000 de persoane au solicitat ajutorul echipelor medicale prespitalicești.