Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ O mașină furată din Criuleni, găsită în zona SPF Leova

Polițiștii de frontieră au depistat abandonat în zona de frontieră un mijloc de transport dat în căutare, ca fiind furat. Autovehiculul a fost reținut după o zi de când stăpânul a anunțat despre furt autoritățile de poliție.

Publicat

În noaptea de 10 spre 11 iulie curent, patrula Sectorului Poliției de Frontieră Leova a observat, în timp ce desfășura serviciu planificat, un microbuz care se deplasa dinspre sat. Sărata-Răzăși spre locul aflării acesteia. Pentru asigurarea legalității aflării transportului în zona de frontieră s-a luat decizia opririi în trafic și supunerii verificărilor de rigoare. În acest sens, polițiștii de frontieră au semnalat microbuzul de model Ford Tranzit, șoferul căruia în loc să oprească a accelerat și în viteză a pornit în altă direcție, spre sat. Tochile-Răducani. Operativ a fost anunțată grupa de intervenție a Sectorului, care la scurt timp a reținut vehiculul abandonat pe marginea drumului din localiatea respectivă.

Din cercetările primare s-a aflat că mijlocul de transport era dat în căutare de către Inspectoratul de Poliție Criuleni, fiind sesizat despre sustragerea acestuia de proprietarul microbuzului, în data de 9 iulie curent.

Conform procedurilor legale unitatea de transport a fost transmisă IP Criuleni. Cercetările pe cazul dat continuă în vederea reținerii persoanelor implicate.


Moldova

Ocupație criminală: Un tânăr este suspectat de plasarea drogurilor în ascunzișuri

Ar fi plasat droguri în ascunzișuri, iar pentru asta riscă ani de pușcărie. Un tânăr de 23 de ani a fost prins de polițiștii capitalei și este cercetat penal pentru  circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare.

Publicat

În timpul reținerii, oamenii legii au găsit asupra tânărului 41 de pachețele în interiorul cărora se afla o substanță care se presupune a fi drog.

Ulterior, polițiștii au găsit acasă la suspect cântare și pachețele de tip zip-lock destinate ambalării drogurilor. Acestea au fost ridicate și expediate la Centrul tehnico- criminalistic pentru expertiză.

În timpul interogării, tânărul a recunoscut că era responsabil de plasarea drogurilor în ascunzișuri. Acesta este cercetat penal, iar pentru fapta sa riscă pușcărie de la 7 la 15 ani.



Citește mai departe

Moldova

Biciclist de 12 ani, spulberat de o mașină pe trecerea de pietoni. Momentul impactului

Un biciclist de 12 ani a ajuns la spital după ce o mașină a dat peste el. Totul a avut loc pe 6 mai, după ora 19.00, pe bulevardul Dacia, în apropiere de intersecția cu strada Hristo Botev, în sectorul Botanica al capitalei.

Publicat

Momentul impactului a fost surprins de o cameră de bord. În imagini se vede cum copilul s-a angajat să traverseze strada la o trecere de pietoni, însă fără a coborî de pe bicicletă,  așa cum spune regula, și avea și viteză excesivă.

Prin urmare, unul dintre șoferi nu a reușit să observe biciclistul și l-a luat pe capotă. Contactat telefonic, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic a declarat că la volanul vehiculului se afla o șoferiță în vârstă de 24 de ani.

La fața locului au venit și medicii cu ambulanța, iar biciclistul de 12 ani a fost dus la spitalul de clinic municipal pentru copii Valentin Ignatenco, pentru investigații medicale.


În context, oamenii legii îndeamnă repetat părinții să nu-și lase copiii să se plimbe cu bicicletele pe șosele, să-i supravegheze mereu atunci când sunt la plimbare și să-i învețe, că atunci când trebuie să traverseze strada este obligatoriu să coboare de pe bicicletă și să traverseze pe jos, ducând-o de ghidon.


Citește mai departe

Ediție TV

Sîngerei: Un tânăr de 24 de ani a murit într-un cumplit accident de motocicletă. Pasagera acestuia a ajuns la spital.

Accident cu sfârșit tragic în raionul Sîngerei. Un tânăr de 24 de ani a murit în circumstanțe dramatice, după ce a pierdut controlul motocicletei pe care o conducea.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara zilei de 1 mai în localitatea Țîpletești, raionul Sîngerei. Potrivit datelor preliminare, motociclistul de 24 de ani, împreună cu o pasageră de 20 de ani, s-ar fi deplasat prin localitate, iar la un moment dat, într-o curbă periculoasă, ar fi pierdut controlul ghidonului și s-ar fi tamponat cu putere într-un obstacol de pe marginea drumului.

În urma coliziunii, cei doi tineri au fost transportați de urgență la Spitalul Clinic municipal Bălți de către un echipaj de ambulanță, însă din nefericire motociclistul a decedat în drum spre spital.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragicul accident.


echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii