Rețele de socializare

Moldova

Doi polițiști, bănuiți că au luat 400 de euro mită pentru un permis de conducere

Doi polițiști de la sud au fost reținuți de ofițerii Direcției Generale Teritoriale Sud a CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Aceștia ar fi ajutat unui bărbat să susțină proba practică a examenului de calificare auto la categoria B.

Publicat

imagine simbol

Potrivit materialelor cauzei, polițiștii ar fi susținut că au influență asupra angajaților din cadrul Secţiei de Înmatriculare a Transportului şi Calificare a Conducătorilor Auto din Comrat. Bănuiții au exercitat influența promisă și denunțătorul a obținut permisul de conducere. Aceștia ar fi pretins și primit 400 de euro pentru ”ajutorul” acordat, ulterior fiind reținuți în parcarea Inspectoratului de Poliție Cahul.

Pe acest caz a fost iniţiată o anchetă pentru trafic de influenţă. Unul din polițiști a fost reținut pentru 72 de ore și escortat la sediul DGT Sud a CNA pentru audieri, altul este cercetat în stare de libertate. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă de la 2 la 7 ani de detenţie, amendă penală sau privarea de dreptul de a exercita anumită activitate.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.


Procuratura Anticorupție, oficiul Sud, conduce urmărirea penală.


Moldova

/VIDEO/ Arestați la „început de cale”: Trei tineri, plasați în arest preventiv pentru trafic de droguri de sute de mii de lei.

Arestați la „început de cale”. Polițiștii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, împreună cu polițiștii și procurorii din sectorul Botanica, au destructurat o grupare infracțională specializată în distribuirea drogurilor în municipiul Chișinău și suburbii. În urma operațiunii, trei tineri cu vârste de 23 și 24 de ani, originari din capitală, au fost reținuți și plasați în arest preventiv pentru 30 de zile.

Publicat

Potrivit anchetei, timp de aproximativ o lună, oamenii legii au documentat activitatea suspecților, care ar fi fost racolați într-o rețea de trafic de droguri coordonată prin intermediul aplicației Telegram. Pentru a nu trezi suspiciuni, aceștia au închiriat un apartament în Chișinău, folosit drept depozit și loc de porționare și ambalare a substanțelor narcotice.

Conform probelor acumulate, tinerii ridicau drogurile în cantități angro din ascunzișuri, după care le transportau în apartament, unde le divizau în doze de aproximativ 0,5 și 1 gram. Ulterior, acestea erau plasate în alte ascunzișuri, amenajate în parcuri și fâșii forestiere, de unde erau preluate de consumatori. O parte dintre droguri erau vândute direct, prin intermediul unor persoane de încredere.

La începutul lunii iunie, polițiștii i-au reținut în flagrant în diferite locații din Chișinău. Unul dintre suspecți a fost prins în timp ce încerca să comercializeze droguri, iar ceilalți doi în momentul în care amplasau substanțe narcotice în ascunzișuri.


În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile acestora și în apartamentul folosit pentru activitatea infracțională, oamenii legii au ridicat hașiș, marijuana, 36 de timbre LSD, 71 de comprimate ecstasy, 12 țigări electronice cu ulei de cannabis, cântare electronice de înaltă precizie, materiale pentru ambalarea drogurilor, telefoane mobile și bani proveniți din activitatea infracțională – 3.000 de lei, 350 de euro și 150 de dolari SUA. De asemenea, au fost descoperite și ridicate droguri ascunse în mai multe locații, pregătite pentru distribuire.

Cei trei suspecți au fost arestați pentru 30 de zile, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscă între 7 și 15 ani de închisoare. Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în rețeaua de trafic de droguri.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ A încercat să fugă: Un bărbat condamnat la 9 ani de pușcărie, reținut în timp ce încerca să părăsească ilegal țara.

A încercat să fugă din țară chiar după ce a fost condamnat la închisoare. Un bărbat de 57 de ani a fost prins în timp ce încerca să treacă ilegal frontiera spre Ucraina, pentru a scăpa de pedeapsă.

Publicat

Pe 1 iulie, acesta a fost condamnat la 9 ani de detenție pentru implicare în traficul de droguri în proporții deosebit de mari. În aceeași noapte, bărbatul ar fi încercat să părăsească ilegal Republica Moldova.

Planul i-a fost însă dejucat de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, împreună cu polițiștii de frontieră și mascații de la „Fulger”, care l-au reținut înainte să ajungă peste hotare.

Potrivit anchetei, în perioada 2022–2023, acesta ar fi făcut parte dintr-un grup criminal organizat, implicat în traficul de droguri și substanțe etnobotanice, atât în țară, cât și peste hotare.


După reținere, bărbatul a fost escortat și încarcerat în Penitenciarul nr. 13, unde urmează să-și ispășească pedeapsa.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Prins în flagrant: Un tânăr riscă ani grei de pușcărie, după ce a fost reținut cu 30 de „doze” de droguri asupra sa.

Un tânăr de 23 de ani, originar din stânga Nistrului, este cercetat penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Ciocana, fiind suspectat de implicare în activități de păstrare și punere în circulație a substanțelor narcotice.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, activitatea acestuia a fost documentată în urma unui complex de măsuri speciale de investigație și acțiuni operative. În rezultat, suspectul a fost reținut în flagrant în timp ce deținea droguri destinate transportării și plasării în ascunzișuri, de unde urmau să fie preluate ulterior pentru comercializare.

În cadrul cercetărilor, polițiștii au efectuat verificări în mai multe locații și au ridicat 30 de pachețele cu substanță narcotică, preliminar identificată drept hașiș. Drogurile erau ascunse în două locuri diferite și urmau să fie introduse în circuitul ilegal.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală, iar tânărul este cercetat pentru infracțiuni ce țin de circulația ilegală a drogurilor. Conform legislației în vigoare, dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.


Investigațiile continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale, precum și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în această schemă.


Citește mai departe

topul săptămânii