Moldova
Un minor de 12 ani, grav rănit într-un accident, în timp ce părinții îl învățau să conducă un ATV
Un băiat de 12 ani, din orașul Comrat a ajuns ieri seara la spital în urma unui accident rutier.
Minorul era la volanul unui ATV (cvadrociclu), sub supraveghere părinților, mai mult chiar ei îi acordau lecții de șofat.
Din lipsă de experiență, copilul a făcut o manevră bruscă de reîntoarcere și s-a inversat.
În urma incidentului acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale.
În acest context, solicităm părinților să nu ofere lecții practice punând proprii copii în pericol.
Precizăm, persoana care conduce un vehicul trebuie:
– să fie aptă din punct de vedere psihofiziologic şi medical;
– să posede cunoştinţe şi să execute cerinţele prezentului Regulament, precum şi să posede dexteritatea necesară de a conduce în siguranţă vehiculul pe drum;
– să posede cunoştinţe de acordare a primului ajutor persoanelor traumatizate ca urmare a accidentului în traficul rutier.
Moldova
/VIDEO/ Plasa droguri în ascunzișuri: Distribuitor de „sare”, prins în flagrant la Chișinău.
Un tânăr de 29 de ani a fost prins în flagrant în timp ce plasa droguri în ascunzișuri din capitală. Acesta ar fi acționat în calitate de curier pentru o rețea de distribuire a substanțelor narcotice și ar fi primit indicațiile prin intermediul unui canal de Telegram.
Polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Centru l-au surprins în momentul în care plasa drogurile destinate consumatorilor. În timpul intervenției, tânărul a predat benevol câteva pachețele cu PVP, cunoscută drept „sare”, pe care le avea asupra sa.
Verificările au continuat, iar oamenii legii au mers și la celelalte ascunzișuri pregătite anterior. În mai multe locații din capitală au fost găsite și ridicate alte pachete cu droguri, care, potrivit poliției, urmau să ajungă la consumatori.
Tânărul a fost reținut și dus la audieri. Procurorii au cerut instanței arestarea acestuia, iar judecătorii au dispus plasarea lui în arest pentru 30 de zile.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele și rolul exact al suspectului în distribuirea drogurilor.
Dacă vinovăția îi va fi demonstrată, tânărul riscă de la 2 până la 5 ani de închisoare.
Moldova
Riscă pușcărie: Trei polițiști de la IP Botanica, trimiși în judecată pentru abuz de serviciu.
Trei angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica, reținuți la sfârșitul lunii aprilie 2026 într-un dosar de corupție, au fost trimiși în judecată pentru abuz de serviciu. Aceștia ar fi însușit o parte din banii depistați asupra unei persoane reținute în sumă de 3.000 de dolari și 10.370 de euro.
Potrivit unui comunicat emis de Procuratura Anticorupție, în timpul controlului corporal preventiv efectuat asupra persoanei reținute, oamenii legii au depistat în total 25.300 de dolari și 14.320 de euro. Banii nu ar fi fost consemnați corespunzător în acte procesuale la momentul identificării și nici nu ar fi fost împachetați sau sigilați pentru a le asigura păstrarea și integritatea.
Ulterior, înainte de consemnarea oficială a banilor în procesul-verbal de percheziție, cei trei polițiști ar fi însușit 3.000 de dolari și 10.370 de euro din sumele depistate.
Într-un alt dosar, alături de alți trei angajați ai IP Botanica, învinuiții sunt acuzați de corupere pasivă și corupere activă, comise în circumstanțe agravante. Potrivit procurorilor, aceștia ar fi pretins și primit sistematic sume cuprinse între 3.000 și 10.000 de dolari, atât în numerar, cât și în monedă virtuală, de la persoane implicate în consumul și traficul ilicit de droguri.
Cauza penală a fost trimisă spre examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Dacă vor fi găsiți vinovați de abuz de serviciu, aceștia riscă o amendă de la 57.500 la 92.500 de lei sau închisoare de până la 6 ani. În ambele cazuri, instanța poate dispune și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pentru un termen de la 2 la 5 ani.
Moldova
/VIDEO/ Coliziune violentă la Cojușna: Un șofer a fost rănit după ce s-a izbit de remorca unui tractor.
Un șofer de 30 de ani a ajuns la spital, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit de remorca unui tractor. Accidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 16 septembrie, în apropiere de Cojușna, raionul Strășeni.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 16:00. Potrivit informațiilor preliminare, autoturismul condus de bărbatul de 30 de ani s-a tamponat cu remorca unui tractor, condus de un bărbat de 57 de ani.
Lovitura a fost atât de puternică, încât mașina a ajuns în afara carosabilului. Șoferul autoturismului a fost rănit și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a fost preluat de ambulanță și transportat la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău, cu mai multe traumatisme.
Șoferul tractorului a fost verificat cu aparatul Drager. Testul a arătat că acesta nu consumase alcool.
Polițiștii din Strășeni urmează să stabilească exact cum s-a produs accidentul și cine se face vinovat de impact.
-
Moldova7 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Disperare într-o familie din Căușeni: Un tânăr de 24 de ani este căutat de trei săptămâni.
-
Moldova6 zile în urmăDată dispărută, lovită de tren: O femeie căutată de rude și poliție a fost lovită de trenul care circula spre Kiev.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Intervenție contracronometru, la Bălți: Trei persoane evacuate prin geamul locuinței, cu autoscara. Un bărbat, dus la spital cu arsuri.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Casă făcută scrum, la Costești: Două echipe de pompieri au intervenit pentru a stinge incendiul de proporții.
-
Moldova7 zile în urmăFum și flăcări la poligonul de deșeuri din Bălți: Pompierii luptă ore în șir cu incendiul.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Rețea de narco-dealeri, spulberată: 13 kilograme de droguri sintetice, scoase din circulație. Șase suspecți, arestați.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Șarlatanii „nu dorm”: Încă două escrocherii cu „polițiști” și „specialiști cibernetici”, la Drochia și Ialoveni.
-
Moldova3 zile în urmăCorupție demascată la „InTehAgro”: Cinci funcționari ar fi primit bani pentru facilitarea mai multor proceduri.
