Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Accident nocturn în Chișinău. Un taximetru a trecut prin parapet și a rămas „parcat” pe trotuar

Două automobile au fost grav avariate, după ce au fost implicate într-un accident noaptea trecută, la intersecția străzii Vasile Alecsandri cu strada Alexandru Hâjdeu din capitală.

Publicat

În accident au fost implicate două automobile de marca Dacia Logan și Toyota Prius. Ultimul automobil aparține unei companii de taximetrie.

În urma impactului, Logan-ul a rămas blocat pe taseu, iar Toyota a fost proiectată în parapet și a ajuns pe trotuar.

Martorii oculari susțin că o pasageră din taxi a fost preluată de o ambulanță și transportată la spital.


Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a declara pentru Deschide.MD că la volanul automobilului Dacia se afla un șofer în vârstă de 57 de ani, iar Toyota era condusă de un bărbat în vârstă de 38 de ani.

„În urma impactului a avut de suferit pasagera din Toyota, o femeie în vârstă de 36 de ani, care a fost transportată la spital pentru a i se acorda ajutor medical”, a precizat Stati.

Reprezentantul Poliției Capitalei a ținut să menționeze că, în dependență de gravitatea leziunilor cu care s-a ales femeia, șoferul care va fi găsit vinovat de producerea accidentului, va fi sancționat conform legislației în vigoare.


Moldova

Un șofer a ieșit pe contrasens și a provocat un carambol, la Orhei: patru persoane- la spital

A pătruns pe contrasens și a semănat haos pe șosea. Un șofer care circula dinspre Chișinău a provocat un accident în lanț în apropiere de Orhei, după ce a intrat brusc pe banda opusă de mers. Patru persoane au ajuns la spital, iar traficul a fost blocat zeci de minute.

Publicat

orașul Orhei. Potrivit poliției, un șofer, în circumstanțe neclare deocamdată, a ieșit pe contrasens și a lovit frontal un alt vehicul care circula regulamentar. Impactul nu s-a oprit aici. Mașina scăpată de sub control a fost proiectată în alte două autoturisme aflate în trafic, ducând la formarea unui carambol în care au fost implicate în total patru vehicule.
Coliziunea a fost într-atât de puternică încât mașinile au fost făcute zob, iar patru persoane au fost rănite. Impactul nu s-a oprit aici. Mașina scăpată de sub control a fost proiectată în alte două autoturisme aflate în trafic, ducând la formarea unui carambol în care au fost implicate în total patru vehicule. Testele cu aparatul Drager au arătat că niciunul dintre șoferii implicați nu consumase alcool. De menționat că, în urma accidentului zona a fost blocată, iar sute de mașini au circulat bară la bară.
Oamenii legii investighează în continuare circumstanțele producerii accidentului și urmează să stabilească din ce motiv șoferul care ar fi provocat carambolul a pătruns pe contrasens.


Citește mai departe

Moldova

Carambol la Ialoveni: Patru mașini au fost implicate într-un accident violent.

Trafic dat peste cap, în după-amiază zilei de 6 iunie, la intrarea în orașul Ialoveni, după ce patru mașini au fost implicate într-un accident rutier.

Publicat

Totul s-a întâmplat în jurul orei 13:00. Potrivit informațiilor preliminare, un șofer de 69 de ani, care intenționa să vireze din oraș spre Hîncești, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției. În urma manevrei, a fost lovit de un alt autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, care circula regulamentar spre Chișinău.
Impactul a fost atât de puternic, încât una dintre mașini a fost proiectată în parapetul de pe mijlocul drumului. Cioburile și bucăți din caroserie au avariat alte două vehicule aflate în apropiere.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au fost negative.
Poliția investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului. Circulația în zonă a fost îngreunată zeci de minute.


Citește mai departe

Moldova

Tragedie greu de imaginat: Un copil de doi ani a murit strivit de aragaz, la Drochia.

Caz dramatic într-o gospodărie din raionul Drochia. Un băiețel de doar doi ani și-a pierdut viața, după ce un aragaz s-a prăbușit peste el.

Publicat

Totul s-a întâmplat în timp ce micuțul se afla acasă împreună cu familia. Potrivit poliției, copilul ar fi deschis ușa cuptorului electric încorporat și s-ar fi urcat pe ea. Greutatea sa a dezechilibrat aparatul electrocasnic, care a căzut peste el.
Impactul a fost fatal – băiatul a suferit răni grave și a decedat înainte ca echipajul medical să ajungă la fața locului.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs nenorocirea.


Citește mai departe

topul săptămânii