Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Angajat al unei spălătorii auto, suspectat că a furat o mașină

Ofițerii Secției investigare infracțiuni a Inspectoratului sec. Râșcani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, în cadrul măsurilor întreprinse au reținut un tânăr, pentru răpirea unui automobil. Acesta s-a dovedit a fi în vârstă de 24 ani locuitor a or. Cricova mun. Chișinău.

Publicat

Polițiștii Inspectoratului sec. Râșcani, au fost sesizați în dimineața zilei de 29 iulie, de către un tânăr în vârstă de 26 ani, comunicând că i-a fost sustras automobilul de marca ,,Nissan Qashqai”, pe care la parcat pe teritoriul spălătoriei auto amplasată pe str. Calea Orheiului. Prejudiciul care i-a fost cauzat constituie 262 000 lei.

În cadrul acțiunilor de investigații polițiștii au stabilit că suspectul în comiterea infracțiunii activează ca angajat al spălătoriei auto, iar proprietarul i-a lăsat unitatea de transport și cheile pentru ca acesta să o spele. Ulterior tânărul a urcat la volanul unității de transport fără acordul proprietarului și a părăsit teritoriul spălătoriei.

Astfel, în urma măsurilor întreprinse de către forțele de ordine suspectul a fost reținut la intrarea în or. Cricova, acesta fiind escortat la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale individul și-a recunoscut vinovăția, comunicând că a răpit automobilul pentru a se plimba.


Tânărul este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 1921 CP ,,Răpirea mijlocului de transport”, care conform legislației se pedepsește cu amendă în mărime de la 29 000 la 67 500 lei sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.


Moldova

/VIDEO/ Reținut de proprii colegi: Un polițist de frontieră, arestat pentru răpirea și returul forțat a doi ucraineni în țara de origine.

Funcționar de stat încătușat de proprii colegi. Un șef al unui sector al Poliției de Frontieră – arestat pentru răpirea a doi ucraineni sosiți ilegal în Moldova pe care i-ar fi transportat forțat înapoi în Ucraina, peste Nistru.

Publicat

Potrivit ofițerilor SPIA și procurorilor PCCOCS, acestea n-ar fi fost toate infacțiunile comise în adresa cetățenilor străini. Omul legii i-ar fi lipsit pe fiecare din ei, în prezența lor, de a câte 100 euro din gențile ambilor. Urmare a probelor obținute și măsurilor speciale de investigație, în data de 5 septembrie, forțele de ordine au descins cu percheziții la șeful de sector, de unde au ridicat bunuri ce ar aparține altor cetățeni străini, care anterior au traversat ilegal frontiera de stat și care, la rândul lor, ar fi fost transportați forțat în Ucraina.

Urmare a reținerii, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, angajatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, prin încheierea Judecătoriei Chișinău, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor.

Totodată, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a venit cu o reacție oficială pe marginea acestui caz. Reprezentanții instituției au precizează că a fost inițiată o anchetă de serviciu în vederea elucidării tuturor circumstanțelor. Poliția de Frontieră tratează cu maximă seriozitate astfel de situații și nu tolerează abateri de la legislație sau de la normele de conduită profesională.


La moment se desfășoară acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și tragerii la răspundere a persoanelor implicate, timp în care acestea beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Citește mai departe

Moldova

Caz terifiant, la Soroca: Un bărbat a fost înjunghiat mortal. Suspectul ar fi încercat să se sinucidă.

Descoperire terifiantă în nordul țării: Doi bărbați au fost depistați într-o baltă de sânge pe o stradă din municipiul Soroca, în dimineața zilei de 7 septembrie. În jurul orei 04:20, poliția a fost sesizată telefonic cu privire la două persoane inconștiente, cu plăgi în regiunea pieptului.

Publicat

La fața locului s-au deplasat imediat echipele oamenilor legii și medicii cu ambulanța. În urma cercetărilor preliminare, forțele de ordine au constatat că, în contextul unui conflict, un bărbat de 44 de ani i-ar fi aplicat o plagă cu un obiect ascuțit unui alt bărbat, în vârstă de 43 de ani, care a decedat pe loc.

Ulterior, agresorul și-ar fi provocat o plagă similară, cu intenția de a-și pune capăt zilelor. Din fericire, suspectul a supraviețuit și a fost transportat de urgență la Spitalul Raional Soroca pentru îngrijiri medicale.

Suspectul urmează să fie reținut pentru 72 de ore, conform Codului de procedură penală, fiind asigurată paza pe perioada internării. Cercetările continuă pentru a stabili toate circumstanțele cazului.


Potrivit Codului Penal, persoana culpabilă de infracțiunea de omor intenționat riscă pedeapsa cu închisoarea pe un termen de 15–20 de ani sau detenția pe viață.


Citește mai departe

Moldova

Cu mașinile în șanț: Accident pe traseul Soroca – Chișinău: un șofer, transportat la spital.

Un șofer de 44 de ani a fost rănit și transportat la spital, după ce mașina pe care o conducea s-a tamponat cu un alt automobil, apoi s-a răsturnat. Accidentul rutier s-a produs în dimineața zilei de 7 septembrie, pe traseul Soroca – Chișinău, în apropierea satului Stoicani.

Publicat

Potrivit primelor cercetări, coliziunea s-a produs după ce bărbatul nu ar fi cedat trecerea unui șofer de 19 ani. În urma impactului, ambele vehicule implicate au fost proiectate într-un canal de scurgere, iar automobilul condus de șoferul de 44 de ani s-a răsturnat.

Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată de urgență la spital pentru îngrijiri. Ambii șoferi au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

La fața locului, polițiștii au demarat cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.


Autoritățile recomandă conducătorilor auto să respecte regulile de circulație și să fie atenți la manevrele de depășire sau la trecerile de prioritate, pentru a evita astfel de incidente grave.


Citește mai departe

topul săptămânii