Rețele de socializare

Moldova

Dosarele în privința a 3 companii farmaceutice și 9 medici deferite justiției

Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și transmiterea în judecată a dosarelor în privința factorilor de decizie a 3 companii farmaceutice, învinuiți de abuz de serviciu (art.335 alin.1 Cod Penal), și a 9 medici din cadrul unor instituții medicale din mun. Chișinău, cărora li se incriminează primirea, prin extorcare, a unei remuneraţii necuvenite sau a altor avantaje patrimoniale pentru prestarea serviciilor medicale (art.256 alin.1 Cod Penal).

Publicat

Aceștia sunt învinuiți pentru punerea în aplicare a unei scheme coruptibile, prin care agenţii de vânzări ai companiilor farmaceutice se înţelegeau cu unii medici din cadrul instituţiilor medico-sanitare să le promoveze produsele.

Schema funcţiona în felul următor: reprezentanţii companiilor farmaceutice identificau medici şi îi convingeau, contra unor remunerări ilicite, să prescrie pacienţilor anumite medicamente, aflate în stocurile farmaciilor. La rândul lor, angajaţii instituţiilor medicale le indicau pacienţilor aceste preparate, dar şi farmacia de unde pot fi achiziţionate, contrar obligației acestora de a prescrie doar substanța activă, și nu denumirea preparatului. În schimbul serviciilor de promovare, angajaţii medicali erau remuneraţi sistematic cu diferite sume de bani, bunuri sau cu sponsorizarea unor deplasări peste hotarele ţării. În timpul documentării, s-au constatat şi cazuri când agenţii de vânzări insistau ca medicii să prescrie un număr mai mare de medicamente pacienţilor, pe motivul apropierii datei de expirare a termenului de valabilitate a produsului.

În cadrul percheziţiilor, desfăşurate în februarie curent, de către procurorii anticorupţie şi ofițerii CNA la unii agenţi de vânzări, au fost ridicate mai multe probe relevante pentru dosar, inclusiv bani şi bunuri, destinate remunerării cadrelor medicale pentru promovarea produselor medicale. Totodată au fost ridicate liste cu o evidenţă nominală a medicilor implicaţi în reţeaua de promovare a medicamentelor, instituţiile medicale în care activau aceştia, denumirea preparatelor ce urmau a fi prescrise pacienţilor, dar şi sumele de bani sau bunuri care au ajuns sau urmau să ajungă la medici drept remunerare. Totodată, au fost ridicate recete ştampilate, cu preparatul farmaceutic prescris, însă fără indicarea numelui pacientului, precum şi sume impunătoare de bani, necontabilizate, în diferită valută.


Prin urmare, reprezentanții companiilor farmaceutice și-au recunoscut vina și au reparat prejudiciul cauzat (în mărime de 365 900 lei), astfel în privința lor se va recurge la procedura specială, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceștia riscă o amendă în mărime de la 650 la 1150 u.c. sau închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani. În privința medicilor, 4 din cei 9 învinuiți și-au recunoscut vina și riscă o amendă în mărime de la 550 la 750 u.c. sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore.

În context, dacă distanța va decide astfel, figuranții vor suporta cheltuielile de judecată în mărime de 250 000 lei.

PROCURATURA.MD


Moldova

Un camion a ajuns pe contrasens și s-a izbit de un microbuz de rută, la Ungheni: 15 pasageri, la spital.

Accident extrem de grav în apropiere de satul Petrești, raionul Ungheni. Un autocamion a ajuns pe contrasens și s-a izbit frontal de un microbuz de rută. 15 pasageri, inclusiv copii, au fost transportați la spital.

Publicat

Impactul violent s-a produs în amiaza zilei de 17 august, în jurul orei 12:20, după ce șoferul unui autocamion ar fi pierdut controlul volanului.

Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul de 59 de ani ar fi acroșat acostamentul. În rezultat, camionul a ajuns pe contrasens și s-a izbit frontal de un microbuz de rută, care circula pe traseul Ungheni–Toxobeni.

În microbuz se aflau mai mulți pasageri. 15 dintre ei, cu vârste cuprinse între 8 și 69 de ani, au fost transportați la Spitalul Raional Ungheni pentru investigații și îngrijiri medicale.


Cei doi șoferi au scăpat fără răni. Ambii au fost testați alcoolscopic, iar rezultatele au fost negative.

Poliția investighează cazul pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și cine se face vinovat de impact.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Manevre periculoase pe străzile capitalei. Doi tineri, trași pe dreapta de polițiști.

Manevre periculoase în traficul din capitală, surprinse de martori. Doi șoferi au ajuns în vizorul polițiștilor după ce au fost filmați sau observați în timp ce conduceau agresiv. Unul dintre ei are 21 de ani, celălalt – 22. Ambii au fost sancționați.

Publicat

Unul dintre cazuri s-a produs pe 15 august, pe strada Albișoara. Imaginile cu șoferul care conducea agresiv au apărut în spațiul public și au ajuns în atenția polițiștilor.

Ofițerii Secției patrulare Chișinău a INSP au examinat imaginile și au identificat conducătorul auto. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani.

Acesta a fost sancționat pentru comportament agresiv în trafic.


Un alt caz a fost înregistrat în weekend, pe Calea Ieșilor, în sectorul Buiucani. Un echipaj al Secției escortă și misiuni speciale a observat un șofer care efectua manevre periculoase.

Polițiștii au intervenit imediat și au oprit automobilul. La volan se afla un tânăr de 22 de ani, originar din raionul Ocnița.


Și acesta a fost sancționat pentru comportament agresiv în trafic. Mai mult, verificările au arătat că șoferul mai avea și alte abateri de la Regulamentul circulației rutiere, comise anterior. Pentru acestea, a primit amenzi suplimentare.

Poliția avertizează că astfel de comportamente nu rămân nesancționate. O manevră făcută agresiv poate pune în pericol, în doar câteva secunde, atât șoferul, cât și ceilalți participanți la trafic.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Reținuți pentru trafic de droguri: Polițiștii au ridicat de la patru suspecți PVP și mefedronă.

Patru bărbați, cu vârste între 19 și 52 de ani, sunt suspectați că ar fi fost implicați în comercializarea ilegală a drogurilor în capitală. Aceștia au fost documentați de ofițerii de investigație ai Inspectoratului de Poliție Botanica.

Publicat

Potrivit poliției, suspecții ar fi activat în cadrul unor rețele infracționale specializate în distribuirea drogurilor. Marfa ar fi fost vândută prin intermediul aplicației Telegram.

În urma măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au descins cu percheziții. Atât asupra suspecților, cât și în locuințele acestora au fost găsite substanțe narcotice de tip PVP, cunoscută drept „sare”, dar și mefedronă. Polițiștii au mai ridicat cântare de înaltă precizie și alte probe care ar urma să demonstreze activitatea infracțională.

Cei patru au fost reținuți. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă între 7 și 15 ani de închisoare.


Cazul vine în contextul unei săptămâni în care polițiștii din capitală au înregistrat și alte cazuri privind distribuirea, deținerea și consumul de substanțe interzise.

În total, au fost pornite 19 cauze penale, iar 13 persoane au fost reținute. Oamenii legii spun că au scos din circuit droguri de diferite tipuri, în valoare de peste 650 de mii de lei. Totodată, au fost întocmite 72 de procese-verbale.


Și patrulele au depistat persoane care aveau asupra lor substanțe interzise sau dispozitive destinate consumului de droguri. În cadrul acțiunilor desfășurate de angajații Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă, 27 de persoane au fost depistate în flagrant. În aceste cazuri au fost întocmite alte 26 de procese-verbale.


Citește mai departe

topul săptămânii