Rețele de socializare

Moldova

Un taximetrist și-a inventat un jaf pe traseul Orhei-Telenești ca să scape de datorie

Un taximetrist din Telenești riscă să se aleagă cu dosar penal pentru declarații false, după ce s-a plâns la poliție că ar fi fost jefuit de către doi clienți care l-ar fi amenințat cu un cuțit. Cazul ar fi avut loc duminica trecută, iar recent acesta a recunoscut că a mințit din cauza unor datorii.

Publicat

Sursele Deschide.MD, apropiate anchetei, ne-au comunicat că bărbatul activa în calitate de taximetrist, iar duminica trecută a alertat oamenii legii despre faptul că ar fi fost jefuit de către doi clienți care l-au amenințat cu un cuțit pe traseul Orhei-Telenești, după care au fugit într-o direcție necunoscută.

Ulterior, după ce au fost întreprinse mai multe măsuri speciale de investigații, inclusiv audierea a 5 persoane, oamenii legii au stabilit că bărbatul a mințit în legătură cu acest caz.

Bărbatul și-a recunoscut vina și le-ar fi spus polițiștilor că recurs la acest gest, din motiv că ar fi avut o datorie la verișorul său de la care luase mașina cu chirie pentru a presta servicii de taximetrie.


Pe numele bărbatului a fost pornit un dosar penal în conformitate cu prevederile art.312 „Declarația mincinoasă, concluzia falsă sau traducerea incorectă” din codul Codul penal, care se pedepsește cu amendă în mărime de până la 6000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 2 ani.


Moldova

/VIDEO/ Clipe de groază la Ungheni: O mașină cu trei adulți și doi copii la bord s-a răsturnat.

O familie cu doi copii a trecut prin clipe de groază, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat pe traseul R1, în apropiere de Ungheni. La volan era un bărbat de 33 de ani, care, potrivit informațiilor preliminare, ar fi pierdut controlul asupra mașinii. Din fericire, toți cei cinci oameni aflați în automobil au scăpat fără traumatisme.

Publicat

Accidentul s-a produs în seara de 17 septembrie, în jurul orei 17:10. Șoferul se deplasa împreună cu soția sa, în vârstă de 32 de ani, cei doi copii ai familiei, de 12 și 7 ani, dar și o tânără de 24 de ani.

La un moment dat, mașina a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat. Circumstanțele exacte nu sunt încă clare.


Șoferul a fost verificat imediat cu aparatul Drager, iar rezultatul a demonstrat că bărbatul nu se afla în stare de ebrietate alcoolică.

Polițiștii examinează acum și o altă versiune. Potrivit informațiilor preliminare, bărbatului i s-ar fi făcut rău în timp ce se afla la volan, după ce i-ar fi scăzut tensiunea arterială.

Din fericire, în urma accidentului, nimeni dintre cei aflați în automobil nu ar fi suferit traumatisme.


Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul și ce anume l-a făcut pe șofer să piardă controlul volanului.

Citește mai departe

Moldova

Intervenție contracronometru la Dondușeni: Un bărbat, salvat după ce a căzut într-o fântână cu apă, cu o adâncime de șapte metri.

Intervenție contracronometru la Dondușeni. Un bărbat de 53 de ani a fost salvat de pompierii IGSU după ce a căzut într-o fântână cu apă, cu o adâncime de aproximativ șapte metri. Din fericire, acesta a fost scos la suprafață conștient și fără traumatisme.

Publicat

Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 16 septembrie, în apropierea unei gospodării de pe strada Ștefan cel Mare și Sfânt din oraș. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 19:37.

La fața locului a fost direcționat un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși, angajații IGSU au constatat că bărbatul se afla în interiorul fântânii, la o adâncime de aproximativ șapte metri.

Salvatorii au intervenit cu echipamentul specializat și au reușit să-l extragă în siguranță la suprafață. Bărbatul era conștient și, potrivit primelor evaluări, nu prezenta traumatisme.


Acesta a fost preluat de echipa de asistență medicală urgentă și transportat la Spitalul Raional Dondușeni pentru investigații.

Circumstanțele în care bărbatul a ajuns în fântână urmează să fie stabilite.

Cazurile de acest fel nu sunt singulare. Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2026, salvatorii au intervenit în 11 situații pentru extragerea persoanelor căzute în fântâni.


Citește mai departe

Moldova

Braconaj la Rîșcani: Cinci păsări incluse în Cartea Roșie, împușcate într-o singură zi.

Cinci păsări incluse în Cartea Roșie au fost găsite împușcate, într-o singură zi, pe malul unui lac din apropierea satului Pîrjota, raionul Rîșcani. Printre acestea se numără și un cocostârc negru, în vârstă de doar trei luni și jumătate, monitorizat prin GPS de cercetători internaționali în timpul primei sale migrații spre Africa.

Publicat

Potrivit Societății pentru Protecția Păsărilor și a Naturii din Republica Moldova, pasărea, pe nume Lembe, s-a născut în nordul Letoniei și era al treilea pui dintr-un cuib monitorizat de mai mulți ani cu ajutorul unei camere.

Pe 19 august, cocostârcul a fost echipat cu un inel și un transmițător GPS, după care și-a început migrația. A traversat Letonia, Lituania, Belarus și Ucraina, iar la începutul lunii septembrie a ajuns în Republica Moldova.

În seara zilei de 6 septembrie, semnalul transmițătorului s-a oprit brusc în nordul țării. Reprezentanții SPPN au ajuns la coordonatele indicate de dispozitiv și au găsit pasărea moartă pe malul lacului din apropierea satului Pîrjota.


În aceeași zonă au fost descoperite și patru exemplare de lopătar, specie periclitată și inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Păsările au fost găsite moarte, atât în apă, cât și pe mal. În apropierea cocostârcului negru a fost identificat și un cartuș de alice.

Cazul a fost sesizat imediat Inspecției pentru Protecția Mediului Rîșcani, iar autoritățile au început investigațiile.


Expertiza veterinară a arătat că, cocostârcul negru a fost lovit de alice care i-au penetrat craniul și i-au provocat hemoragii cerebrale masive. Pasărea avea, de asemenea, fracturi la ambele aripi și alte traumatisme grave.

Între timp, Ministerul Mediului a anunțat, în dimineața zilei de 17 septembrie, că expertiza balistică și veterinară a confirmat prezența alicelor în toate cele cinci păsări. Potrivit ministerului, cazul este investigat ca infracțiune penală, fiind vorba despre folosirea armelor împotriva unor specii protejate.

Trei arme au fost deja ridicate de la persoanele bănuite. Ministerul Mediului califică situația drept un caz de braconaj, iar prejudiciul calculat depășește pragul contravențional.
Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii cere autorităților să stabilească toate circumstanțele în care au fost ucise cele cinci păsări și să tragă la răspundere persoanele vinovate.


Citește mai departe

topul săptămânii